Compania aeriană Air Moldova va renunța la cursele spre Bucureşti din cauza numărului mic de pasageri, a anunțat Natalia Rogovschi, manager marketing Air Moldova, citată de IPN. Cursele vor continua însă cel puţin în februarie în conformitate cu orarul stabilit, a mai spus reprezentanta Air Moldova. În acest moment, Air Moldova operează zilnic câte o cursă Chişinău-Bucureşti dus-întors.