Un judecător la Curtea Constituțională, mai mulți foști miniștri și foști înalți funcționari, un faimos patron de presă, creatorul celui mai important post de televiziune apărut după 1990: aceasta a fost, în ultima săptămână, „recolta” cu care se pot lăuda Direcția Națională Anticorupție și Parchetul General. Un bilanț cu atât mai demn de semnalat cu cât printre cei puși sub urmărire penală sau plasați în arest preventiv se numără personaje care s-au aflat în imediata apropiere a fostului președinte Traian Băsescu, în frunte cu dna Elena Udrea, pe care Băsescu a susținut-o, cu nedezmințit devotament, până și în campania prezidențială din toamna trecută. Dl Băsescu este acum „mut ca o lebădă”, ca să reiau celebrul vers al lui Lucian Blaga, ceea ce, cu siguranță, nu este de natură să o ajute pe dna Udrea în demersul ei de a-și demonstra nevinovăția.
Alexandru Călinescu
Sunt trei elemente noi care au apărut acum și care trebuie semnalate. În primul rând, suspecții au început să se denunțe între ei, poate chiar mai înflorind lucrurile pe ici pe colo ca să obțină bunăvoința procurorilor. În al doilea rând, anchetele în curs dau o imagine aproape halucinantă a incredibilelor ramificații transpartinice ale corupției. Oameni de afaceri și politicieni de cele mai diferite orientări par să-și fi dat mâna frățește pentru a jefui statul și a acumula, hulpav, averi considerabile.
În al treilea rând, anumite declarații ale Elenei Udrea readuc în actualitate, și încă foarte presant, interogațiile asupra rolului pe care îl joacă serviciile secrete. Semne de întrebare majore au apărut încă de anul trecut: acuzația, rămasă în suspensie, conform căreia premierul Victor Ponta ar fi fost, cu ani în urmă, ofițer acoperit, intrarea intempestivă în cursa prezidențială a lui Teodor Meleșcanu, șeful Serviciului de Informații Externe, fără alt rost decât acela de a facilita sarcina candidatului Victor Ponta, declarațiile recente ale directorului demisionar al Serviciului Român de Informații, George Maior, justificând infiltrarea în presă a ofițerilor acoperiți. Există la noi o întreagă mitologie a serviciilor secrete, și asta de pe vremea Securității comuniste, care era considerată omniprezentă și atotputernică. Se implică sau nu Serviciile în viața politică? Sunt ele imune la tentația de a-și depăși atribuțiile legale? Și, mai ales, cine le controlează, cine garantează că își fac datoria fără să încalce legea? Opinia publică este îndreptățită să aștepte răspunsuri care să risipească ambiguitățile, îndoielile și fantasmele.