La Chișinău a fost dat publicității programul de guvernare al noului guvern

Guvernul în exercițiu condus de Iurie Leancă a dat publicității programul de guvernare al unui guvern Leancă 2 care va fi spus votului Parlamentului joi. Programul publicat pe pagina de Internet a guvernului prevede că prioritatea numărul unu va fi combaterea corupției. În preambul, se spune că integrarea europeană este „cea mai sigură cale” pentru atingerea acestui și altor obiective și că „la baza Programului de activitate al Guvernului a fost pusă implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană”. Lista miniștrilor candidați încă nu a fost dată publicității. Premierul desemnat se bucură de sprijinul coaliției minoritare PLDM-PDM, dar mai are nevoie de 9 voturi. Iurie Leancă și-a exprimat speranța că va fi sprijinit de Partidul Liberal și a spus că nu se împotrivește primirii unor miniștri liberali în guvern. Dar nu există vreo înțelegere fermă în această privință. Leancă încă nu s-a întâlnit cu grupul parlamentar al comuniștilor, o altă posibilă sursă de voturi.