Iurie Leancă a cerut relansarea de urgență a negocierilor de creare a unei majorități pro-europene stabile...

...după eșecul Parlamentului de a instala un guvern Leancă 2.

Vorbindu-le jurnaliștilor după eșec, pe care l-a descris drept cea mai jenantă situație de după 2009, Leancă a spus că acesta ar arătat că „jocul netransparent cu comuniștii nu este funcțional” și că „nu este funcțional” nici acordul coaliției minoritare PLDM-PDM.

Leancă a mai declarat că va accepta să fie desemnat din nou la funcția de premier, numai dacă va fi candidatul unei coaliții PLDM-PDM-PL, partide despre care a spus că ar avea obligația să se așeze și să încheie în doar câteva zile un nou acord de coaliție.

Liberalii au fost înlăturați de la formarea unei coaliției majoritare la sfârșitul lunii trecute din cauza disputelor cu liberal-democrații și democrații despre împărțirea funcțiilor. Deputații comuniști cu care au negociat partidele coaliției minoritare și Iurie Leancă personal nu au sprijinit guvernul minoritar, în ciuda unor promisiuni netransparente despre care Leancă a sugerat că ar fi fost făcute.

La votul de astăzi, cabinetul și programul de guvernare propuse de Iurie Leancă au fost sprijinite doar de 42 de deputați ai coaliției minoritare PLDM-PDM, cu nouă mai puțin decât era necesar.

Șeful statului trebuie să desemneze acum un nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Constituția îi dă dreptul să desemneze același candidat. Dacă trei încercări de a instala guvernul eșuează, șeful statului poate convoca alegeri parlamentare anticipate. Constituția nu prevede un calendar precis.