Armata ucraineană spune că rebelii pro-ruși și-au continuat ofensiva în estul Ucrainei, încercând să-și extindă controlul teritorial înaintea armistițiului care ar urma să intre în vigoare la noapte. Purtătorul de cuvânt militar al guvernului, Andri Lisenko, a spus că luptele cele mai grele au loc în preajma nodului feroviar Debalțeve, la nord-est de Donețk. Lisenko a mai spus că separatiștii ar fi primit noi întăriri de peste graniță din Rusia și că în ultimele 24 de ore au fost uciși 7 soldați ucraineni, iar alții 23 au fost răniți. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a spus vineri că acțiunile rebelilor „subminează” înțelegerea mediată de liderii Franței și Germaniei la Minsk și compromite armistițiul are ar urma să fie instituit la miezul nopții.