Schimb de replici Iurie Leancă-Vlad Filat pe tema situației Băncii de Economii

Fostul premier liberal-democrat Iurie Leancă și liderul PLDM, Vlad Filat, au făcut un nou schimb de replici prin intermediul presei în privința devalizării Băncii de Economii, de unde Centrul Național Anticorupție bănuiește că s-au delapidat 11 miliarde de lei. Leancă a declarat postului ProTV, la emisiunea „În Profunzime” de vineri seara, că „s-a întâmplat un jaf de proporții”, după ce statul a cedat un mare pachet de acțiuni ale băncii, la începutul mandatului său de premier. „Vlad Filat mi-a spus să accept ca statul să cedeze acțiunile Băncii de Economii", este citat Leancă de portalul inprofunzime.md. „Eu, venind in funcție fără cunoștințe vaste, nu m-am opus” tranzacției cu acțiunile băncii, a mai spus Leancă. Vorbind la o altă televiziune, RTR Moldova, Vlad Filat a spus că este interesat să apară cât mai repede rezultatele auditului de la Banca de Economii și alte două bănci „pentru că sunt foarte multe speculații mai ales, în ceea ce mă privește”. Filat care a fost premier înaintea lui Leancă, a mai spus că „a lăsat țara” într-o situație mai bună. „Acest lucru poate fi demonstrat prin acte, statistici". Iurie Leancă a anunțat joi că pleacă din PLDM după ce liberal democrații au participat la instalarea unui nou guvern cu ajutorul Partidului Comuniștilor.