Intrarea unei țări în Uniunea Europeană aduce, printr-o bună administrare macroeconomică, numai avantaje din punctul de vedere al stimulării PIB. Asta pentru că țările membre in UE pot beneficia de toate avantajele Pactului de Stabilitate, prin care economiile țărilor membre sunt ajutate să nu rămână prea mult în urmă. Asta a făcut de pildă ca o țară precum Polonia să aibă o creștere anuală sistematică de 3% începând din momentul intrării sale în UE.
Chiar nefăcând parte din zona euro (din nou exemplul Poloniei) o țară membră în UE beneficiază de sprijinul Băncii Centrale Europene, prin facilități de plată, plasarea de acțiuni și titluri de stat și asigurarea de a beneficia de rezerve permanente care să permită o circulație a lichidităților.
Intrarea în Uniunea Europeană duce apoi la o stabilizare a prețurilor și la reducerea inflației. Țările membre în UE sunt apoi obligate să își mențină deficitul sub limite precise, ceea ce duce la o severă coordonare la nivel macro-economic și la introducerea unor criterii uniforme de disciplină fiscală.
Uniformizarea legislației, prin introducerea a ceea ce se numește acquis communautaire, altfel zis întreaga masă a legislației comune, duce la stimularea investițiilor, intrucât investitorii străini știu că vor beneficia de aceeași protecție juridică de care beneficiază și localnicii, în caz de contestație. Evident, privatizarea pe scară largă este o condiție esențială pentru a atrage investitorii.
Privatizarea și investițiile străine sunt, în același timp, domeniile cele mai sensibile și mai ușor de exploatat ideologic, permițând invocarea preluării economiei țării de către străini. Chiar dacă unele țări pot beneficia de derogări pe anumite perioade, de pildă să amâne pe un număr de ani posibilitatea ca străinii să achiziționeze terenuri de construit, sau terenuri agricole, în final legislația trebuie uniformizată la nivel european, astfel încât un investitor străin din UE să fie tratat exact ca un investitor național.
La fel de ușor exploatat ideologic sunt și reformele structurale în piața muncii și în legislație: liberalizarea prețurilor, limitarea salariilor din sectorul public, facilitarea concedierilor, toate acestea duc într-o primă etapă la o creștere a numărului șomerilor și la apariția unui climat de instabilitate economică, cel puțin într-o primă etapă.
Țările care au introdus reforme economice dure foarte devreme, din nou precum Polonia, s-au refăcut cel mai rapid, deja înainte de intrarea în UE. Cu toate astea, PIB rămâne un criteriu relativ câtă vreme este interpretat doar în sensul său tradițional. Mai recent, economiștii au propus o lărgire a criteriilor, incorporând de pildă în PIB și importanța muncii la negru
Ba, mai mult, la nivel european s-a decis să se introducă pe viitor în calcularea PIB-ului și activitățile economice ilegale. Altfel zis, dat fiind că prostituția si traficul de droguri generează in mod evident venituri care sint reinserate in economie, a fost o eroare ca nu s-a ținut seama de ele până acum. Unele din țările UE au început deja să afișeze, în rubrici bine definite, cifrele prostituției si ale traficului de substanțe ilicite în PIB. E limpede, așadar, că o țară izolată, sau care are relații reduse cu UE va sta mai puțin bine la PIB chiar și în aceste domenii decât una care e deja membru UE precum România, sau ai cărei cetățeni nu au nevoie de viză și circulă nestingherit, cum e Moldova.
--------------------
Într-un recent editorial cu substrat ironic pentru revista „22” analistul Sorin Ioniţă, de la Expert Forum din România, a invocat exemplul Republica Moldova pentru a judeca cum ar fi arătat România ne-membră a UE şi a NATO. Dintre multe elemente așezate în oglindă, cel care trezeşte atenţia este cel al produsului intern brut (PIB). „În 1990 România şi Moldova plecau la drum cu acelaşi PIB de aproximativ 1.000 de dolari per capita. Astăzi, România are 12.000 de dolari, iar Republica Moldova 2000” nota expertul. Solicitat de Europa Liberă Sorin Ioniţă a explicat de ce Republica Moldova a avansat atât de modest în cele peste două decenii comparativ cu vecinul de peste Prut. Spre deosebire de România, care a avut şansa „istorică” să se ataşeze mai repede la Vest, să intre în spaţiul UE de reguli de piaţă şi de reforme, Republica Moldova continuă să fie foarte legată de spaţiul estic, spune expertul:
„Şi Moldova a crescut, pentru că anumite reforme s-au făcut, anumite surse de pierdere s-au eliminat. Problema este că baza industrială, baza de creştere este mai mică într-adevăr. Există şi problema că s-a emigrat mai mult, proporţional vorbind, din Moldova, deci s-a pierdut mână de lucru, s-au pierdut probabil şi creiere. Însă cred că factor determinant în cazul Moldovei pentru o creştere mai mică în aceste două decenii şi jumătate a fost legarea de Est, până la urmă. Ţine şi de opţiunea guvernelor care au fost şi care nu au fost niciunul foarte entuziast în practică, în retorică unele eu fost foarte pro-occidentale şi pro-europene. Dar în ceea ce au făcut în practică nu prea. Uitaţi-vă chiar la ultimii ani, la guvernele alianţei pro-europene. Nu am văzut mari privatizări strategice cu multinaţionale occidentale, europene sau americane, cu mare reputaţie. Dimpotrivă am văzut un joc destul de ambiguu. Am văzut parteneriate în domenii economice strategice mai curând cu jucători de mâna a doua din Est. Nimeni nu spune nu, dacă ei sunt buni. Problema este dacă sunt într-adevăr buni, pot eficientiza domenii, pot aduce pieţe, îşi pot aduce stabilitate sau te leagă mai mult de o zonă care aşa cum s-a văzut în ultimele luni este o zonă de risc.”
Vorbind despre privatizări strategice analistul Sorin Ioniţă face referinţă la concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău unei companii ruseşti, dar şi la zvonurile din ultima vreme despre o eventuală tranzacţie similară cu Calea Ferată.
Sorin Ioniţă subliniază că o retorică pro-europeană nu rezolvă problema fără promovarea unor reforme concrete care să dea şi rezultate. Ce trebuie de făcut în domeniul economic e foarte exact stipulat în Acordul de Asociere spune expertul:
„Moldova este foarte în urmă în procesul de privatizare. Statul şi municipalităţile au tot felul de întreprinderi publice, obşteşti care nu au ce căuta în sectorul public. acelea trebuie privatizate. Nu s-a făcut mai nimic. Este o problemă în clarificarea sistemului de proprietate între stat şi municipalităţi. Toate aceste lucruri sunt dificile, tehnice, presupun efort şi investiţie de capital politic, adică riscul să devii impopular ca ministru sau ca prim-ministru. Nu am văzut pe nimeni să-şi ia acest risc până acum. or fără asta nu se poate. Nu se poate numai cu declaraţii şi cu semnarea de acorduri internaţionale. toate aceste lungi explicaţii se adună şi se reflectă într-un singur punct. PIB-ul nu va creşte. Nu va creşte dacă nu te legi de un spaţiu care să te ajute prin simpla lui existenţă să te reformezi. ”
Din Ch Alla Ceapai pn REL