Transnistrenii se plâng că li se taie accesul la rețeaua de televiziune

Mai mulți locuitori ai regiunii transnistrene se plâng că au rămas fără acces la rețeaua de televiziune. La o întrevedere cu liderul transnistrean Evgheni Șevciuk, șeful serviciului pentru comunicații, informație și mass-media din Tiraspol, Ghennadi Ciorba, a explicat că operatorii privați au început să debranșeze consumatorii de programe TV pentru că bugetul regiunii nu mai este în stare să achite serviciile de retransmitere a semnalului, datoria ajungând la 5 milioane de ruble sau peste 450 de mii de dolari. Serviciul de presă al lui Evgheni Șeviuk a precizat că în cadrul discuției a fost subliniată nevoia asigurării securității informaționale a Transnistriei, în actualele condiții sociale și economice dificile.