Agricultorii şi Internetul

Federaţia Naţională a Fermierilor a lansat o platformă dedicată fermierilor pentru promovarea gratuită a mărfurilor şi vânzări fără intermediari.

Federaţia Naţională a Fermierilor a lansat împreună cu proprietarii unui portal de anunţuri online o platformă dedicată fermierilor, prin intermediul cărora producătorii îşi pot promova gratuit mărfurile şi pot face vânzări fără intermediari. Iniţiativa se doreşte un colac de salvare pentru agricultorii care resimt efectele embargourilor impuse de Rusia pentru produsele moldoveneşti. Valentina Basiul a încercat să afle în ce măsură internetul îi poate ajuta pe antreprenorii din agricultură.

Indiferent că lucrează mai multe hectare de pământ sau doar lotul de lângă casă, agricultorii au testat site-ul afişând oferte pentru tot ce se cultivă sau ce este crescut la ţară. Faptul că anunţurile sunt plasate gratuit explică într-un fel şi popularitatea lui.

Cele mai multe anunţuri sunt la capitolul vânzări, iar preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Valeriu Cosarciuc, explică acest lucru prin faptul că una dintre cele mai mari probleme ale producătorilor din Republica Moldova este accesul pe piaţa agroalimentară. Fostul deputat şi ministrul al Agriculturii a pledat, şi cu această ocazie, pentru asocierea agricultorilor:

„Eu cred şi sunt sigur că prin această oportunitate noi vom reuşi să asociem fermierii, ca ei să-şi poate cumpăra împreună [tot ce au nevoie]. Având oferta de chimicale, având oferta de îngrăşăminte, având oferta de seminţe, am putea să mergem pe varianta ca să cumpărăm împreună, ca să obţinem preţuri mai bune. Ne dorim ca în viitor această platformă virtuală să se transforme într-o bursă. Asta ar însemna că fermierii ar putea să plaseze aceste anunţuri, aceste anunţuri vor fi prelucrate de către bursa electronică şi vor fi organizate licitaţii de-acum cu participarea traderilor, adică acei care comercializează produsele agroalimentare, ca fermierii să-şi poată vinde producţia la un preţ mai bun”.

Platforma este funcțională de câteva săptămâni. Fermierii cu care am reușit să vorbesc despre inovație spun că, deocamdată, nu au găsit cumpărători.

„Nu-i nimic, nicio perjă. Zic că vin şi nu mai vine nimeni. Clienți sunt, dar numai cu întrebatul”.

„Dacă sincer, nu m-a sunat nimeni şi anunţul nu e pus acum prima dată, aşa că în asta nu prea văd aşa mare sprijin”.

„Apoi sunt diferite căi. Dacă te laşi numai pe baza internetului, nu o mai scoţi în capăt”.

Vitalie Jereghi de la Cojuşna, Străşeni, creşte iepuri şi spune că reuşeşte să vândă prin intermediul portalului de anunţuri peste 90% din marfă. El are o experiență de mai mult doi ani de „marketing online” şi are şi câteva sfaturi pentru novici:

„În primul rând, propun utilizatorilor să vină cu mesaje proprii, să vină cu fotografii reale din propria crescătorie. Întotdeauna un cumpărător este atras şi de un mesaj mai detaliat. Piaţa începe să se mute deja din iarmaroacele proprie-zise pe internet. Este o surse foarte comodă, la îndemâna oricui. Cel mai comod e mai ales pentru clienţi, care stând în faţa calculatorului, dacă are nevoie de un produs, prin câteva clicuri, poate să-l găsească”.

Câțiva crescători de legume mi-au spus că platforma electronică s-ar putea să fie utilă la achiziţionarea de îngrăşăminte sau alte materiale necesare. La fel ar putea fi de folos şi pentru organizarea livrărilor peste hotare. Dar pentru ca aceste lucruri să se întâmple, ar trebui să fie create cooperativele sau asociaţiile de producători. Oricât ar părea de paradoxal, fermierii stau în așteptarea unor lideri cu iniţiativă, care să-i adune împreună.