CC și decizia de blocare a mecanismului de testare a integrității funcționarilor publici

După decizia CC, Parlamentul urmează să revadă Legea privind testarea integrităţii publice, proces care ar putea fi unul de lungă durată.

Curtea Constituţională a menţinut astăzi pedepsele penale în cazul funcţionarilor care se fac vinovaţi de îmbogăţire ilicită şi dreptul de a le confisca averile care nu pot fi justificate. În schimb, a declarat neconstituţionale mai multe articole din legea care permitea testarea integrităţii funcţionarilor publici, decizie care blochează punerea in practica a acestei norme.

Mecanismul de testare a integrităţii permite Centrului Naţional Anticorupţie şi Serviciului de Informaţii şi Securitate de a tenta cu mită funcţionarii publici, pentru a le testa astfel incoruptibilitatea. În lista funcţionarilor care urmau a fi supuşi testării integrităţii se regăseau, însă, şi judecătorii, inclusiv cei de la Curtea Constituţională. Anume această prevedere a fost contestată de Partidul Comuniştilor sub pretextul că nu ar oferi destule garanţii că testarea nu va fi folosită ca instrument de intimidare a judecătorilor.

Numai că, în decizia sa, Curtea Constituţională nu a făcut referire la prevederea care îi vizează pe magistraţi, ci a declarat neconstituţionale toate articolele din Lege care ar fi permis punerea în practică a normei, indiferent că în raport cu magistraţii sau doar cu funcţionarii.

Cristina Țărnă

Cel puţin aşa evaluează consecinţele verdictului Curţii vicedirectoarea Centrului Naţional Anticorupţie, Cristina Ţărnă:

„Dacă ne uităm pe conţinutul articolelor care au fost invalidate devine clar că testarea integrităţii profesionale, foarte probabil, a fost blocată în întregime. Pentru că sunt prevederi care ţin de însuşi mecanismul de desfăşurare a testelor, iar acest mecanism a fost declarat astăzi în afara cadrului Constituţional. (...) A fost declarată neconstituţională şi consecinţa obligatorie a testului de integritate de concediere în cazul în care se constată implicarea în acte de corupţie. Mecanismul la moment este blocat.”

Vicedirectoarea CNA a mai lăsat să se înţeleagă că decizia Curţii Constituţionale a venit într-un moment nepotrivit - tocmai când mecanismul a început să dea rezultate şi când urma să înceapă sancţionările. Or, testele efectuate de angajaţii Centrului în perioada august-decembrie 2014 arată că jumătate dintre funcţionarii testaţi au acceptat mita, iar cealaltă jumătate, deşi nu a acceptat-o, nu a raportat instituţiilor specializate tentativele de a fi mituiţi, aşa cum prevede legea.

Testarea integrităţii face parte dintr-un pachet de şase legi anticorupţie adoptat la începutul anului trecut şi care promovează toleranţă zero faţă de corupţie. Ca urmare a adoptării acestui pachet, Republica Moldova a beneficiat de o susţinere importantă din partea Uniunii Europene, inclusiv 60 de milioane de euro până în 2016 pentru reformarea sistemului de justiţie.

Sergiu Ostaf

În opinia preşedintelui Consiliului Naţional de Participare, Sergiu Ostaf, decizia de a bloca mecanismul de testare a integrităţii funcţionarilor publici ar reprezenta un pas înapoi în lupta împotriva corupţiei, asumată de autorităţi:

„În primul rând, aceasta este singura lege care asigură un efect de prevenire a corupţiei şi singura lege care din acest pachet mare targhetează, în special, serviciul public, angajaţii publici, pentru că în zona aceasta avem foarte multe fenomene negative cum ar fi intransparenţa, influenţa necorespunzătoare din afara serviciului public, din partea politicienilor, din partea mediului economic. Problema este evidentă pentru toată lumea. (...) Sigur că este un pas înapoi, pentru că instrumentul a fost invalidat. În sensul acesta noi ne-am oprit. Această staţionare va însemna nimic altceva decât mersul înapoi, pentru că celelalte ţări o să meargă înainte, iar noi vom staţiona o bună perioadă de timp.”

Sergiu Ostaf mai constată că după decizia Curţii Constituţionale Parlamentul urmează să revadă legea privind testarea integrităţii publice, proces care ar putea fi unul de lungă durată.

O altă sesizare examinată astăzi de Curtea Constituţională care la fel s-a referit la măsurile menite să diminueze corupţia din sistemul public a fost respinsă de magistraţi. Astfel, se menţin pedepsele penale în cazul funcţionarilor care se fac vinovaţi de îmbogăţire ilicită şi dreptul de a le confisca averile obţinute prin corupţie. De asemenea, este prevăzută şi confiscarea averilor care, aşa cum se întâmplă deseori, sunt ascunse pe numele părinţilor, prietenilor sau soţiei, desigur, dacă se demonstrează că acestea au fost obţinute ilegal.