Summit european de urgență pentru a discuta criza imigranților ilegali în Marea Mediterană

Liderii europeni se vor întâlni joi la un summit de urgență pentru a discuta criza imigranților înecați în număr mare în Marea Mediterană în încercarea de a ajunge în Europa. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut anunțul la o zi de la naufragierea unei ambarcațiuni cu imigranți în apropierea Libiei, soldată cu sute de morți. Astăzi la o reuniune a miniștrilor de externe și de interne din țările UE, la Bruxelles, Comisia Europeană a prezentat un plan în 10 puncte pentru acțiuni imediate de remediere a crizei. Printre măsuri se numără potrivit relatării Reuters dublarea finanțării și a numărului de nave pentru misiunea Triton de supraveghere a frontierei UE.