La începutul lunii aprilie, cîteva sute de persoane s-au reunit la Odesa pentru a proclama așanumitul „Consiliu Popular al Basarabiei” - cerând autonomie, în primul rând culturală, de Kiev. A lansat și o pagină de Internet. Care este istoria denumirii de Basarabia și ce definește ea? Un punct de vedere săptămînal în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru.
Gheorghe Cojocaru: „Noţiunea „Basarabia” provine de la numele dinastiei muntenești a Basarabilor, care din anii 20 ai secolului al XIV-lea s-a aflat în scaunul voievodal al Ţării Româneşti. În primele două-treimi ale secolului al XIV-lea, Ţara Românească s-a extins până la gurile Dunării, unde se află Chilia, un important centru economic, iar anterior și bine fortificat. Potrivit unor informaţii indirecte, la hotarul secolelor XIV-XV cetatea Chilia s-a aflat sub autoritatea lui Mircea cel Bătrân, Domn al Țării Românești.
Anume aflarea provizorie a Chiliei în componenţa Ţării Româneşti a constituit ulterior un motiv pentru desemnarea teritoriului din proximitatea gurilor Dunării cu numele dinastiei muntenești a Basarabilor. Chiar Țării Românești, după cum rezultă dintr-un document polonez de la 1395, i se va atribui numele de Basarabia, ceea ce va crea confuzii în documentele ulterioare din Polonia şi din ţările vecine referitoare la această denumire, de Basarabia, a locului şi a extinderii sale teritoriale.”
Europa Liberă: Confuziile se vor ține scai de-a lungul timpului, dar când acest teritoriu intră sub stăpânirea Țării Moldovei?
Gheorghe Cojocaru: „În 1426, Alexandru cel Bun, domnul Țării Moldovei, pune stăpânire pe cetatea Chilia, care la va fi cedată de Petru al II-lea al Moldovei lui Iancu de Hunedoara, ca mulțumire pentru ajutorul dat în lupta pentru recâștigarea domniei împotriva lui Roman al II-lea. Ștefan cel Mare o va recâștiga în 1465, iar la 1484 otomanii vor lua cu forţa de la Ţara Moldovei și Chilia, şi Cetatea Albă. În 1486 au fost stabilite hotarele celor două circumscripţii teritoriale, Chilia şi Cetatea Albă, iar, ulterior, în mâinile otomanilor a ajuns și Tighina (în 1538, numită de turci Bender).
Pentru desemnarea acestui teritoriul de la gurile Dunării, de pe litoralul Mării Negre, şi a cursului inferior al Nistrului, rupt abuziv din trupul Ţării Moldovei în urma cuceririlor otomane, în documentele poloneze şi ale unor state din Europa Centrală, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost utilizată noţiunea de Basarabia, luându-se în calcul faptul aflării Chiliei sub autoritatea domnului Ţării Româneşti. În teritoriul din apropierea cetăţilor, populate de garnizoane turce, au fost plasate formaţiuni paramilitare otomane. În unele sate, locuite de turci, se aflau şi familii de tătari, venite din sudul Dunării.”
Europa Liberă: Așadar, vorbim despre un teritoriu cu o populație foarte diversă, un adevărat mozaic etnocultural și religios.
Gheorghe Cojocaru: „Începând cu 1560, la vest de Nistru încearcă să pătrundă periodic nohaii nomazi. Iniţial, moldovenii, dispunând de forţe militare suficiente, îi alungau pe nohaii prădalnici de pe teritoriul ţării. Cu trecerea timpului, nohaii veniţi din Crimeea, reușeau să stea perioade mai îndelungate la vest de Nistru, ocupând provizoriu teritoriul dintre circumscripţiile Chilia şi Cetatea Albă, teritoriu numit în unele documente din secolul al XVII-lea Bugeac.
În a doua treime a secolului al XVII-lea, la vest de Nistru s-au întărit două neamuri ale nohailor nomazi Orac-oglu şi Or-Mehmed oglu, cărora Sublima Poartă le-a dat în folosință o bucată de teritoriul Moldovei. Spaţiul ocupat de nomazii nohai a fost extins până la Valul lui Traian de Sus (la nord) şi cursul râului Ialpug (la vest).
Noua frontieră dintre teritoriul ocupat de turci, tătari şi nohai şi cel rămas sub autoritatea domnului Moldovei a început să fie numită „hotarul lui Halil-paşa”. Asupra acestui teritoriu au fost extinse noţiunile de Bugeac şi de Basarabia. Conform opiniei lui D. Cantemir, Basarabia era formată din circumscripţiile Chilia, Ismail, Cetatea Albă şi Bugeac. Totuşi, se pare, şi Tighina făcea parte din acest teritoriu al Basarabiei.
Ulterior, în anumite documente, din punct de vedere teritorial, între Bugeac şi Basarabia se va pune semnul egalităţii. În 1711 nohaii şi turcii şi-au extins spaţiul de activitate economică peste „hotarul lui Halil-paşa”, ocupând o fâşie de pământ lată de circa 10 km de-a lungul „hotarului lui Halil-paşa”, numită „cele două ceasuri”, pentru care plăteau o dare de arendă.”
Europa Liberă: De-a lungul istoriei, Basarabia va tot trece dintr-o mână în alta, rămânând astăzi mai mult… o denumire istorică decât geografică?
Gheorghe Cojocaru: „În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, Imperiul învingător al țarilor a anexat partea de răsărit a Țării Moldovei, cea dintre Prut și Nistru, de la Marea Neagră și până la Hotin, asupra căreia a fost extinsă vechea denumire de Basarabia care îngloba doar sud-estul spaţiului carpato-nistrean, aflat sub administraţia turco-tătară.
Administraţia imperială rusă a uzitat fraudulos de numele Basarabia, desemnând prin acesta întreg teritoriul dintre Nistru şi Prut, pentru a masca proporţiile raptului teritorial de la 1812 pe contul unei ţări ortodoxe, care a participat cu voluntari şi ajutoare materiale la lupta împotriva otomanilor.
În 1940, anexând Basarabia românească, Stalin va forma peste noapte o republică sovietică moldovenească, căreia însă i se va refuza dreptul de a stăpâni și gurile Dunării cu teritoriul propriu-zis al Basarabiei de altă dată, dăruit Ucrainei sovietice. Da, astăzi Basarabia este o amintire istorică, dar plină de semnificații și învățăminte.”