De câteva luni în troleibuzele din Chișinău unul dintre mesajele imprimate pe bandă, pe care o actriță le citește cu o intonație de pedagog grijuliu, sună astfel: „Stimați pasageri, vă reamintim că returnarea tichetului de călătorie către taxatoare este considerată o infracțiune, care se pedepsește conform legii.” Am văzut mai mulți călători surâzând ironic la auzul acestui avertisment, iar odată, cineva chiar a comentat, neputându-și reprima senzația de ridicol: „Bine, nu returnăm tichetul, ca să n-o îmbogățim pe taxatoare, dar să dați înapoi miliardul furat!” Replica omului a stârnit hohotele aprobatoare ale celor din preajmă. Asta demonstrează că măcar pe un subiect luat separat există printre moldoveni aceeași opinie proastă despre actualii guvernanți. Și că micile găinării și eschive „de doi lei” sunt, în viziunea poporului, niște nimicuri neglijabile în comparație cu ceea ce se întâmplă acolo, sus.
Adevărul este că marile „tunuri” financiare, mega-scandalurile de corupție în care sunt implicați oameni politici și afaceriști influenți, erodează morala publică, descurajează respectul față de lege în rândurile cetățenilor simpli. De ce ar ţine cont cineva de niște banale reguli de conduită în troleibuz, dacă furturi de miliarde de euro, pe care le știe toată lumea, rămân nepedepsite?...
Paralizată de corupție și de lipsa de voință politică a guvernanților, Moldova, ca cel mai promițător partener al Uniunii Europene din ultimii ani, continuă să fie vizitată de prietenii și sponsorii noștri occidentali. Întru totul memorabilă a fost vizita doamnei Dalia Grybauskaitė, președinta Lituaniei. Politicoasă, dar fermă în declarații, având ca sprijin și argument reușita țării sale – membră de circa 10 ani în NATO și în Uniunea Europeană și bucurându-se de un nivel de viață de invidiat pentru un stat post-sovietic –, doamna Grybauskaitė i-a îndemnat pe moldoveni să nu mai permită politicienilor și oligarhilor să-i mintă și să le fure destinul. O persoană precum doamna Grybauskaitė, care cunoaște bine realitățile din spațiul patronat de Moscova, a spus că agresiunea rusească se poate manifesta azi nu neapărat doar prin invazie militară, ci și prin corupție, prin capturarea statului de către grupări șantajabile, oricând disponibile să trădeze. Președinta Lituaniei a făcut o radiografie pătrunzătoare a stărilor de fapt din Moldova, încât pentru un diagnostic complet și definitiv mai rămânea doar să ne ofere lista persoanelor cu funcții grele care au compromis opțiunea pro-europeană în ochii populației.
Donald Tusk, președintele Consiliului European, care s-a întâlnit în aceste zile cu liderii politici ai Moldovei, a folosit, e drept, un limbaj mai diplomatic, propriu unui înalt demnitar de la Bruxelles, care vine să te încurajeze, nu să-ți taie elanul. Numai că în spatele formulărilor prietenoase a răzbătut aceeași preocupare pentru stagnarea reformelor în justiție, pentru dezastrul din sistemul bancar, pentru sabotarea luptei împotriva corupției la vârf.
Surpriza ultimei perioade este că despre problemele grave ale statului încep să vorbească deschis chiar și membrii guvernului de la Chișinău. Acum câteva zile, în cadrul unui interviu televizat, Maia Sandu, apreciatul ministru al Educației, cea care a inițiat un ambițios program de reforme în domeniu, a făcut declarații echivalente cu un grav semnal de alarmă. Doamna Maia Sandu a vorbit despre colapsul justiției din Moldova, a mai spus că furtul sfidător și cinic de la cele trei bănci nu ar fi fost posibil dacă instituțiile statului nu ar fi fost „în comă”. De altfel, Maia Sandu este între puținii oficiali moldoveni care au cerut publicarea raportului Kroll, tragerea la răspundere penală a devalizatorilor și recuperarea banilor prădați. Tot ea a subliniat că de elucidarea acestei fraude îngrozitoare depinde soarta actualei guvernări și restabilirea încrederii cetățenilor.
Societatea civilă, care anunță un nou miting de protest duminică, 3 mai, cu o listă de revendicări concrete, dă semne la rândul ei că Moldova nu mai poate suporta cleptocrația sau „kakistokrația”, cum ar spune Dorin Tudoran, instaurată la noi. Paradoxul este că cei care ar trebui să înceapă reformele, să pună justiția la lucru, să prindă hoții – nu selectiv, partinic, cum se întâmplă cu raidurile declanșate împotriva unor medici și directori de spitale, ci obiectiv și imparțial –, sunt tocmai personajele asupra cărora planează cele mai grele suspiciuni de corupție și acuzații cu privire la capturarea statului.
Republica Moldova, desigur, nu se află într-o situație singulară în Europa. Și alte state foste comuniste, în special cele din Balcani, s-au confruntat sau se mai confruntă cu aceeași stare de paralizie politică și instituțională, când unii nu vor, iar alții nu pot. Cred că în toate aceste cazuri cercul vicios a fost spart nu doar grație presiunilor occidentale, ci și prin voință populară, prin mobilizarea societății civile, care a venit cu revendicări concrete și a insistat pe îndeplinirea lor. Și a mai fost vorba și de apariția unor oameni din sistem, a unor angajați din structurile statului (justiţie, procuratură etc.), care de la un punct încolo au refuzat să trăiască în minciună și imoralitate. Sper ca acești oameni să facă pasul înainte și în Moldova.