La Geneva, în Elveția, se desfășoară zilele acestea tradiționalul Tîrg Internațional al Cărții, ajuns la a 29-a ediție. Invitat de onoare al manifestării ce se încheie duminică 3 mai este Federația Rusă. Cum notează organizatorii „sufletul rus continuă să exercite o fascinație asupra lumii culturale mondiale”, așa cum o dovedesc numeroase edituri de limbă franceză – Actes Sud, Noir sur Blanc, les Syrtes, Verdier, Liana Levi – care traduc și promovează scriitorii ruși de la Cehov, Tolstoi, Dostoievski și Pușkin, la Liudmila Ulițkaia, Andrei Kurkov, Oleg Pavlov, Andrei Gelasimov, Zahar Prilepin și Vasili Golovanov, parte a ultimilor invitați acum la Geneva.
Un stand al Tîrgului de carte se intitulează „Rusia-Elveția” și prezintă lucrări de istorie a relațiilor diplomatice și culturale dintre cele două țări, iar un alt stand este consacrat literaturii despre cel de-al Doilea Război Mondial, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la încheierea conflictului. Evident, cărțile în relație mai puțin directă cu Rusia, dar atingînd problematica politică actuală internațională, au fost prezentate în alte zone ale Salonului de la Geneva.
Nicolas Righetti, fotografie de presă la Salonul Cărții de la Geneva
Printre ele, joi, a fost lansat oficial albumul de fotografii „Transnistria. O țară inexistentă”, al fotoreporterului elvețian Nicolas Righetti.
„Transnistria, o țară care nu există”
Fotografiile, absolut remarcabile din punct de vedere artistic și al mesajului, au făcut obiectul unei expoziții în toamna anului trecut, mult discutată și lăudată în presa francofonă, între alte publicații în Le Monde, Le Temps și la RTS, radio-televiziunea elvețiană și semnalată și de postul nostru de radio.
Între invitații oficiali de marcă ai Tîrgului de Carte s-a aflat și Vladimir Medinski, ministrul rus al culturii, calificat drept „personaj controversat și emblematic al Rusiei actuale” și căruia presa elvețiană i-a făcut un amplu portret, în special într-o relatare a corespondentului de la Moscova al cotidianului „Le Temps”, Emmanuel Grynszpan. Cum notează acesta, Medinski, „istoric de formație, eseist popular, și, mai ales, aparatcik al partidului puterii – Rusia Unită – a făcut figură de outsider într-o lume foarte închisă și elitistă”. Dar, pe de altă parte, nu era deloc un nume necunoscut la numirea sa, în urmă cu trei ani.
Ocupația sa predilectă la acea vreme - și pe care o continuă și azi de la un alt nivel politic – era să „demonteze stereotipurile negative despre Rusia, fabricate, după opinia lui, în străinătate.” Emblematică este seria sa de eseuri, intitulată Mituri, „într-unul din volume, de exemplu, consacrat beției, lenei și crudității, el încercînd să dovedească faptul că rușii ar avea calități exact contrarii.”
Mai grave sînt opinile din cartea cea mai controversată a lui Vladimir Medinski: Războiul. Mit despre URSS. 1939-45. Cum semnalează prezentarea actualului ministru rus al culturii din Le Temps, „el explică ideea că pactul germano-sovietic ar merita un monument și că statele baltice nu au fost niciodată ocupate de Armata Roșie, ci doar «încorporate» în Uniunea Sovietică.”
„Odată ajuns ministru al culturii, „prioritățile sale au surprins și agasat, adesea: circul, educația patriotică, istoria militară… Cu un buget anual în scădere (0,6% din bugetul de stat rus), el își definește misiunea ca un efort de descentralizare a culturii și imensitatea provinciei.” Opinia lui Vladimir Medinski repetată la nesfîrșit este că «Arta trebuie să dea speranță oamenilor». Cum subliniază corespondentul la Moscova al cotidianului Le Temps, „Vladimir Medinski nu face nici un mister despre oile lui negre. Arta contemporană (în definiția ei occidentală) îl exasperează. […] Vîna sumbră a cinematografului și a teatrului actual, care creionează o Rusie mizerabilă, îl indispune în aceeași măsură. […] Cea de-a treia oaie neagră a ministrului, este ceea ce el numește «cinema anti-istoric», adică acela «care înegrește imaginea pe care o avem despre strămoșii noștri». La 16 decembrie anul trecut, el a promis că «asemenea filme, vor vor fi finanțate nici cu o centimă».”
Scenă din „Tannhäuser" spectacolul interzis de la Opera din Novosibirsk
Corespondentul ziarului elvețian amintește pe larg și ultima polemică de ordin cultural din Rusia, creată de scoaterea din repertoriul operei de la Novosibirsk a unei montări scenice moderne a capodoperei wagneriene „Tannhäuser” și demiterea directorului și a regizorului Operei.
Vladimir Medinski
Luna trecută un incident, petrecut la 18 aprilie, a dat măsura popularității de care se bucură ministrul culturii în lumea teatrului și a muzicii. „La ceremonia de acordare a premiilor la principalul festival de teatru al țării – se scrie în Le Temps – în timp ce Vladimir Medinski, pe scenă, se angaja într-un discurs pe un ton foarte oficial, un strigăt venit din public a deșirat liniștea: «Dați-ne înapoi Tannhäuser!» Un torent de aplauze și de fluierături a umplut sala, părînd să nu se mai oprească. […] Vladimir Medinski a răspuns printr-o piruetă : «Întotdeauna am așteptat momentul cînd un ministru al culturii va fi primit pe scenă cu o ovație». Publicul nu a reacționat. O petiție pe Internet, cerînd demisia ministrului, a cules 15 mii de semnături, dar și în acest caz, Vladimir Medinski a indicat agenției RIA că «este prea ocupat cu munca pentru a acorda atenție la asemenea lucruri».”
Opiniile oamenilor de cultură ruși sînt temătoare, dar relevante în multe declarații. Corespondentul la Moscova al cotidianului „Le Temps”, citează spusele unui regizor ce a vrut să rămână anonim: «Afacerea Tannhäuser este un semnal pentru noi toți: am revenit la sistemul de autocenzură». […]
Andrei Erofeiev la deschiderea expoziției „Pussy Riot - Protestul de artă rus”, la Praga în 2013
Pentru curatorul și criticul de artă Andrei Erofeev, «Medinski este din linia miniștrilor sovietici ai culturii. Oameni străini mediului artei, administratori, avînd drept funcție să neutralizeze arta pe cît posibil. Pentru Medinski, arta este un incendiu, iar el se joacă de-a pompierul. Dar de o manieră puțin eficace».