Motocicliști ruși ultra-naționaliști au depus flori la monumentul soldaților ruși de la Viena

Membrii unei grupări naționaliste de motocicliști ruși au depus flori la monumentul soldaților ruși care au eliberat Viena de naziști. Membrii clubului pro-Kremlin, „Lupii Nopții”, au pornit de la Moscova într-o călătorie pe motociclete care urmează să se încheie pe 9 mai la Berlin, pentru a marca 70 de ani de la victoria a supra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste planuri au fost criticate de unii oficiali europeni, iar Polonia a refuzat să le permită motocicliștilor ruși intrarea în țară, pe fundalul relației tensionate între Varșovia și Moscova din cauza rolului Rusiei în conflictul din Ucraina. Poliția austriacă estimează că la depunerea de flori de la Viena s-au adunat, sâmbătă, aproximativ 500 de spectatori, inclusiv ambasadorul rus Sergei Neciaev, care a mulțumit autorităților pentru că și-au dat concursul. „Lupii Nopții” sprijină anexarea Crimeii de către Rusia și pe președintele rus, Vladimir Putin, care a călători în grupul lor în trecut.