O premieră politico-conjugală în UE

Legea egalității conjugale și căsătoria premierului din Luxemburg, Xavier Bettel, cu partenerul său Gauthier Destenay.

Premierul din Luxemburg devine astăzi primul lider de țară din Uniunea Europeană căsătorit cu o persoană de același sex. Xavier Bettel, în vârstă de 42 de ani se numără printre primii care profită de adoptarea legii egalității conjugale în cea mai bogată dintre țările Uniunii Europene, în luna ianuarie.

De profesie avocat, fost primar al orașului Luxemburg, premierul Xavier Bettel și-a recunoscut cu mult timp în urmă orientarea sexuală și crede că nu este foarte importantă în politică. Întâmplător, vicepremierul ducatului luxemburghez este și el gay.

Din 2010 premierul trăiește în „parteneriat înregistrat” cu de acum soțul său, Gauthier Destenay, care l-a acompaniat pe Bettel la multe evenimente oficiale în ultimii ani, inclusiv la ceremonia de învestire ca primar al Luxemburgului în 2011.

Cei doi au mers împreună la ceremoniile de Ziua Națională în 2012 și 2013, ca și la nunta regală a Prințului Guillaume cu Prințesa Stephanie în 2012.

Bettel a devenit premierul Luxemburgului în 2013, urmându-i lui Jean-Claude Juncker, care a ajuns președintele Comisiei Europene.

În august anul trecut, Bettel a mărturisit cotidianului american „Los Angeles Times” că s-a logodit cu Destenay. După ce în Luxemburg a intrat în vigoare în ianuarie legea egalității conjugale, cei doi au decis să se căsătorească – anunțând implicit o premieră politico-conjugală în UE.

În urmă cu cinci ani Johanna Sigurdardottir, pe atunci premiera Islandei, a devenit primul lider din lume căsătorit cu o persoană de același sex. Islanda nu este membră în UE.

Politicianul Ellio di Rupo, premier al Belgiei între 2011 și 2014, a fost primul bărbat declarat gay din lume care condus o țară suverană.

Mai recent, ministrul de externe al Letoniei, Edgars Rinkevics, a devenit primul lider politic dintr-un membru est-european al UE care își recunoaște orientarea sexuală gay.

Căsătoriile persoanelor de același sex sunt legale în ceva mai mult de 20 de țări ale lumii. Dintre țările europene, cele care le-au legalizat cel mai recent sunt Luxemburg, Finlanda și Slovenia.

Presa luxemburgheză scria în ajunul nunții premierului luxemburghez că în general Bettel și-a ținut viața privată departe de ochii curioși ai reporterilor, așa că despre soțul lui se știu puține lucruri – doar că este belgian și arhitect al unei firme cu sediul în Luxemburg.

„Ceea ce se știe cu siguranță este că nu va fi lună de miere de îndată după nuntă, pentru că Bettel pleacă la un summit economic programat săptămâna viitoare în Kazahstan”, scrie în pagina sa electronică ziarul „Luxemburger Wort”.