Un general rus afirmă că Moscova nu va permite ca militarii ruşi din Transnistria să îndure foame

La Moscova, generalul de armată Iuri Iakubov, coordonatorul Direcţiei inspectorilor generali din cadrul Ministerului rus al apărării, a declarat pentru Interfax că „aprovizionarea contingentului rus de pacificare din Transnistria se va face în orice condiţii”.

„Acum, când Ucraina a întrerupt toate acordurile cu Rusia în domeniul cooperării tehnice şi militare, inclusiv tranzitarea transporturilor prin teritoriul ucrainean, ministerului apărării nu-i rămâne decât să-şi aprovizioneze formaţiunile cu toate cele necesare, apelând la aviaţia militară de transport. Noi nu vom permite ca pacificatorii ruşi să îndure foame”, a declarat Iuri Iakubov.

Generalul rus a mai spus că interdicţia de tranzitare prin Ucraina a transporturilor destinate Grupului Operativ de Trupe Ruse din Transnistria ar putea duce la tensionarea situaţiei în regiune.

Rada ucraineană a aprobat, joi, anularea a cinci acorduri de securitate cruciale cu Moscova, inclusiv unul care permitea rușilor să transporte personal militar spre regiunea transnistreană, în sprijinul GOTR şi a operațiunii de menținere a păcii, care numără cca 1500 de militari. Legile adoptat de Radă urmează deocamdată să fie promulgate de preşedintele Petro Poroşenko.