Spania: o victorie a partidelor anti-sistem în alegerile locale

Locuitorii Valenciei celebrează victoria stîngii în alegerile locale cu o inscripție „Bye, bye, hoților!”

Socialiștii și partidele protestatare de stînga, între care Podemos, ar putea obține controlul într-o serie de administrații locale.

Alegerile locale de duminică din Spania au marcat o victorie a partidelor anti-sistem sau din afara sistemului, care se opun si politicii de austeritate financiară, aplicată acum de mai bine de cinci ani de partidele tradiționale, Popular și Socialist.

Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy a rămas partidul cu cele mai multe voturi, 27%, și a a câștigat duminică 11 din 13 regiuni, dar fără să obțină însă o majoritate absolută. Pe locul doi s-au situat Socialiștii, 25%, care ar putea acum, împreună cu partidele noi, să obțină controlul în multe administrații locale.

Emblematică este situația din Barcelona și Madrid: Popularii ar putea pierde controlul asupra capitalei după 20 de ani. Au 21 de locuri în consiliul de administrație, dar noua grupare Ahora Madrid are 20 de locuri și ar putea crea o coaliție cu socialiștii, situați pe al treilea loc.

La Barcelona, noul primar va fi Ada Colau, care a devenit cunoscută pentru că a luptat pentru drepturile celor care, urmare a crizei, riscau să-și piardă casele.

Pablo Iglesias , lider al Podemos, adresîndu-se alegătorilor la Madrid

În ambele orașe, partidele și candidații „protestului” sunt sprijiniți de mișcarea Podemos, creată în 2014. Partid de centru-stânga, Podemos a fost înființat după valul de proteste pentru egalitatea socială din 2011-2012 și a devenit, ca număr de membri, al doilea partid din Spania după Partidul Popular.

Anul 2014 a fost primulul în care economia spaniolă a crescut constant după criza financiară din 2008 care a lovit deosebit de greu țările din sudul UE. Șomajul rămâne însă foarte ridicat, în jur de 25 la sută și depășește marja de 30% între tineri.