Odatã cu criza, Uniunea Europeană a adoptat un sistem de garanții bancare, prin care statul garantează, între anumite limite, depunerile cetățenilor într-o bancă anume, chiar dacă banca dă faliment.
Sistemul poate surprinde, mai ales dată fiind tendința neoliberală pe care a luat-o Uniunea Europeană de două decenii încoace. In realitate, garantarea de către stat a unor anume sume e menită și a împiedica panica cetățenilor, care ar fi tentați să se repeadă spre bănci pentru a-și scoate banii în caz de rumori de criză.
E știut că asemenea mișcări de panică colectivă accelerează prăbușirea sistemelor bancare.
Trebuie spus însă că asemenea garanții și forme de asigurare a economiilor există în majoritatea țărilor UE. In mai toate țările, suma garantată este de 100.000 de euro. Asta este însă o consecință a crizei, cum o vedem în cazul Belgiei, unde suma protejată de stat a urcat de la 20.000 de euro înainte de 2009 la 100.000 astăzi.
Desigur, existența acestor garanții îi liniștește și pe investitorii străini, care sunt în egală măsură protejați.
Sigur, există și critici ai sistemului de garanții, care o fac din motive ideologice. Criticii sunt în general de dreapta și subliniază că acele garanții îi deresponsabilizează atât pe depunători, cât și pe administratorii băncilor.
Ideea este astfel că băncile își permit mari riscuri investind banii, întrucât știu că depunătorii nu se vor grăbi să-și deplaseze banii spre bănci mai sigure în caz de dezastru.
Intregul sistem rezumă foarte bine ceea ce în economie se numește "hazardul moral": situația în care există tendința asumării de riscuri nejustificate pe fondul suportării costurilor de către o terță parte care preia parțial sau total acest risc.
---------
În Moldova există un Fond de garantare a depozitelor persoanelor fizice în sectorul bancar, fond format din contribuţia băncilor. El are o vechime de mai bine de 10 ani. Dacă o bancă dă faliment deponenții îşi pot recupera din acest fond 6 mii de lei, indiferent de suma plasată în bancă. Restul banilor urmează să fie recuperaţi din contul sumelor obţinute din vânzarea activelor băncii. În ultimii ani s-a dezbătut o posibila majorare a plafonului de garantare până la cota de 15 mii de lei, dar intenţia nu a ajuns pe agenda deputaților.
Sistemul ordinar de garantare a depozitelor pare să nu fie valabil şi în cazul celor trei bănci devalizate Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, ultimele două urmând să fie lichidate cel mai probabil.
Consilierul premierului pentru domeniul financiar Natan Garştea a explicat recent pe blogul său în ce scopuri au fost acordate, în noiembrie 2014, credite de urgenţă de circa zece miliarde de lei băncilor „problematice”din rezervele BNM sub garanţia Guvernului. Potrivit consilierului, banii nu sunt pentru a salva aceste bănci, ci pentru a salva depozitele din bănci:
„Mijloacele din creditele acordate conform garanțiilor vor fi utilizate exclusiv pentru restituirea depunerilor din bănci. Datorită faptului că din toate trei bănci au fost sustrase practic toate lichiditățile, ele nu mai aveau cum întoarce bani deponenților și clienților - persoane juridice, care avea solduri pe conturile băncii. Guvernul a garantat împrumuturi pentru băncile problematice anume pentru ca nimeni din deponenții băncilor să nu rămână fără bani.”
Explicaţia consilierului guvernamental Natan Garştea a stârnit reacţii critice din partea mai multor experţi. Unul din argumentele invocate de ei e că legislaţia în vigoare nu prevede că statul poartă răspundere pentru depozitele din bănci. Un alt argument este că suma depozitelor persoanelor fizice din cele trei bănci ar fi mult mai mică comparativ cu creditele acordate de BNM. Iar un al treilea argument al experţilor este că dacă băncile nu vor putea rambursa împrumuturile primite, ceea ce este foarte probabil, acestea se vor transforma în datorie publică, care ar urma să fie recuperată din impozitele şi taxele cetăţenilor. Iată ce ne-a spus expertul economic Sergiu Tofilat:
„Nu cred că este tocmai legitim ca acele credite pe care le-a acordat Banca Naţională pentru achitarea depozitelor să fie convertite în datorie publică şi să le achităm noi toţi restul cetăţenilor care plătim impozite, taxe. Este absolut alogic şi nelegitim. Noi nu putem răspunde pentru fraudele care le-a comis conducerea acelor bănci şi a prejudiciat deponenţii. În momentul în care oferi ajutor unei bănci private sau de stat trebuie să fie analizată situaţia, să existe un studiu care să demonstreze clar că această bancă poate genera venituri pe viitor astfel încât să acopere datoriile, inclusiv şi sursele financiare solicitate. Trebuie făcut un studiu economic ca să ne dăm seama cât noi trebuie să dăm acestor bănci, în ce perioadă de timp pot fi majorate veniturile şi dacă în general poate fi recuperată această investiţie. Numai după aceasta putem face acordarea, ceea ce însă nu s-a făcut.” Sound 1
Sergiu Tofilat a activat în trecut în sectorul bancar. El a analizat cât de eficientă a fost activitatea celor trei bănci înainte ca ele să fie creditate de BNM şi iată la ce concluzii a ajuns:
„Să luăm doar două perioade: iulie 2013 până la emisiunea închisă de acţiuni şi octombrie 2014 până la scandalul de rezonanţă când a fost sustras miliardul iar băncile au fost creditate. În iulie 2013 BEM, Banca Socială şi Unibank aveau depozite atrase 11,1 miliarde de lei, credite acordate – doar 5,4 miliarde de lei. Apare întrebarea – această diferenţă de 5,5 miliarde de lei , depozite atrase şi neutilizate, ce face banca cu aceşti bani, cum i-a investit ca să poată genera venituri să plătească dobânzi la aceste depozite. Cum verifică BNM cât de eficient au folosit banii cele trei bănci astfel încât banii să poată fi recuperaţi ulterior. Cea dea doua perioadă – octombrie 2014, depozitele atrase s-au majorat până la 22 de miliarde de lei, creditele acordate 11,1 miliarde de lei. Avem din nou un surplus de depozite care nu e clar unde au fost plasate, sunt plasamente fie interbancare, fie în alte active. În această situaţie ne întrebăm. Dacă a fost un surplus de depozite de vreo 12 miliarde de lei care nu au fost folosite, investite în altceva nu în credite, de ce băncile au ajuns în lipsă de lichidităţi. De ce aceste surse nu au putut fi folosite. Aici e treaba şi BNM să verifice cum au fost folosiţi aceşti bani şi de ce erau indisponibili în octombrie 2014 şi a fost necesar ca BNM să intervină şi să le dea lichidităţi. Aici e vorba fie de incompetenţă, fie de rea voinţă din partea organelor de reglementare.”