Din discuțiile pe care le am cu moldovenii aflați la muncă peste hotare, mulți spun că atunci când își pun problema întoarcerii nu se gândesc la ce ar câștiga sau pierde aici sau acolo, ci la ce îi definește ca individ și mai ales la ce așteaptă de la viață.
Cum este văzută Moldova de cei care au ales străinătatea și de ce unii rămași în țară și-ar face valiza lăsând masa și casa, căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Sunt voci care spun că de cele mai multe ori exodul înseamnă o fugă din propria țară până la capătul lumii pentru a o iubi mai bine. Dar sunt și voci care cheamă politicienii să lase jocurile mizerabile dintre ei și de-a prostitul poporului, ca populația să nu se mai gândească să abandoneze țara. Iată unele păreri despre acest exod pe care le-am cules la piața de la Ștefan Vodă.
– „Pleacă pentru că îi fugăresc cei de la putere. Nu le dau locuri de muncă.”
– „Existenţă nu este în ţară.”
– „Banditismul s-a răspândit foarte tare. De aceea oamenii pleacă. Vor pentru copiii lor o viaţă fericită, normală, educată, cu condiţii normale de trai.”
Europa Liberă: Peste hotare mulţi din ei reuşesc să iniţieze afaceri, să se afirme ca întreprinzători. Acasă e mai greu?
– „Acasă e foarte greu. Fiindcă au piedici peste tot, de la primărie, orice instanţă. E birocraţie, corupţie, jaf, furt din buzunarele oamenilor.”
Europa Liberă: De ce moldovenii continuă să plece peste hotare?
– „Потому что здесь нет работы. Низко оплачивают. Высокие цены на коммунальные услуги.”
– „Se duc peste hotare fiindcă e tare greu în Moldova. Toţi fură, sunt mincinoşi, hoţi.”
Europa Liberă: Credeţi că peste hotare mai uşor se câştigă bucata de pâine?
– „Acolo la oră te duci, toată ziua lucrezi, dar e plătit omul.”
Europa Liberă: Dacă aţi avea posibilitate, aţi pleca?
– „Dacă aş avea sănătate, mă duc. Dar nu am sănătate.”
Europa Liberă: Dar unde aţi pleca?
– „Unde ar fi. Nu în Rusia. În Europa. Fiindcă acolo e mai liber omul, mai civilizat. La Moscova îi ucid, nu dau banii. Am un fecior şi mă tem să-l las la Moscova.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aţi pleca peste hotare?
– „Aş pleca. Viaţa e grea aici. Salariul nu ne convine.”
Europa Liberă: Peste hotare credeţi că e mai uşor? De ce moldovenii acolo se descurcă bine?
– „Fiindcă acolo salariul e mai mare decât aici.”
Europa Liberă: Dacă ar fi salariul mai bun în Moldova ar reveni toţi acasă?
– „Da. Dacă ar fi salariul măcar 10-15 mii de lei pe lună, oamenii s-ar întoarce în Moldova.
Europa Liberă: Dacă aţi avea posibilitate, plecaţi din Moldova?
– „Ce să faci aici? Eu mă ocup cu agricultura. Omul e nevoit să se ducă, nu are nicio perspectivă aici.”
Europa Liberă: Dar de ce peste hotare mulţi moldoveni reuşesc să-şi facă afaceri, să se afirme ca întreprinzători, antreprenori? Acasă sunt mai leneşi? De ce?
– „În Moldova ca să iei credit din bancă dau cu procent foarte mare, cu 15-20%, dar acolo cel mult la 3%. Acolo agricultura se dezvoltă. Dau credit pe termen lung, dar aici cu o mână îţi dă și cu două îţi ia. Până nu va veni un neamţ la putere să facă ordine, la noi în ţară nu va fi ordine niciodată.”
Europa Liberă: Moldoveanul nu e capabil să-şi facă ordine în casa şi în ţara lui?
– „Nu. Îi vor blestema şi pe copiilor lor şi nepoţii. Găgăuzilor le-au dat autonomie, transnistrenilor le-a dat voie să facă ce vor. De râs au adus ţara.”
Europa Liberă: Dacă milionul de moldoveni ar reveni acasă s-ar schimba situaţia?
– „Mulţi au venit şi au investit bani. Care au fost peste hotare au făcut bani, au investit şi acum nu au venit şi pleacă înapoi.”
– „Eu patru ani am fost dusă de acasă. M-am dus să adun bani să fac casă. Am venit acasă, mi-am făcut o bucăţică de casă, dar e numai până la jumătate făcută. Am doi studenţi. Ce să facem mai departe? Să mă duc iar? În Italia am fost patru ani.”
Europa Liberă: Cum se explică că în străinătate moldovenii se pot afirma, iniţiază afaceri, le reuşeşte, câştigă bani şi aici, acasă, e mai greu?
– „Acasă e greu, fiindcă aici sunt hoţii la puterii, nu ajută omul să prospere, să se dezvolte, să facă agricultură. Acum fac afaceri? Vâr banii în ţărnă, ca să fac o irigare trebuie să mă împrumut de la bancă. De la bancă dacă iau trebuie să pun casa în gaj. Dacă se întâmplă o secetă, pierd şi casa şi tot ce am şi cu nimic nu mă aleg. Nu avem niciun fel de ajutor de la stat. Omul falimentează şi ajunge la sapă de lemn.”
– „La putere au furat toţi hoţii până acum şi niciunul nu-şi recunoaşte vina. Banii au fost scoşi peste hotare, puşi în bănci.”
– „Oamenii din cauza lor s-au dus peste hotare.”
– „Moldovenii muncesc şi fără folos.”
Europa Liberă: E greu să ai afacere în Moldova?
– „E greu. Am cinci hectare de pământ şi le lucrez. Nu am tehnică, nu am tractor. Trebuie să plătesc pentru tractor, pentru apă, pentru tot şi toamna mă aleg cu 25% din venit.”
Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple în Republica Moldova ca cei plecaţi să-şi câştige bucata de pâine peste hotare să revină acasă?
– „Întâi trebuie de spus ce societate e aici. E capitalism sălbatic sau e socialism? Soţul meu în Transnistria matematician, eu istoric, dar eu nu mai vreau să lucrez învăţătoare în aşa ţară. Am un verişor profesor de educaţie fizică, are cinci hectare şi vrea să plece în România, că acolo le oferă tehnică, îi ajută, dar aici nimeni nu ne ajută. Ţăranul de când e el, și intelectualul, e cel mai puţin ajutat.”
Europa Liberă: Vor veni moldovenii acasă?
– „Vor veni. Nimeni nu vrea să părăsească mormintele.”
– „Când va fi un conducător normal, vor veni toţi acasă. Nu trebuie să fie numai cărturari şi hoţi, trebuie să fie gospodari şi atât.”
– „Ei vor prinde odată la frică. Altfel va fi răscoală.”
– „Ei vor fura cum au mai furat. Ne-au adus ţara de râs.”
Europa Liberă: Care sunt revendicările, dacă ajungeţi să protestaţi, ce cereţi?
– „Locuri de muncă. Să avem unde vinde producţia. Să nu fie corupție, să fie cinstiţi. Atunci vom trăi bine. Vor veni toţi acasă. Tineretul fuge peste hotare fiindcă acolo ei învaţă şi sunt plătiţi, dar la noi invers, trebuie să plăteşti ca să înveţi. Iată care e situaţia.”
*
Doctorul Victor Muntean este angajat la o companie de asigurări și la Spitalul de urgență din Madrid. Deși are toată familia integrată acolo, în Spania, el spune că la bătrânețe ar dori să revină în Moldova, în speranța că situația din țară va fi mai bună. Oamenii care au rămas sunt eroi, așa îi numește el pe cei care luptă zi de zi cu rutina sistemului. Victor Muntean a luat calea pribegiei pentru că nu avea un salariu care să îi asigure existența.
Dr. Victor Muntean
Victor Muntean: „Salariu mic era, nu ne ajungeau bani. Trebuia să lucrez şi la deal, şi la vale, ca medic şi colhoznic ca să fac ceva parale să scot înainte copiii. Şi aceasta ne-a făcut să plecăm. Întâi a plecat soţia şi apoi eu.”
Europa Liberă: Deci, ea plecase prima în Spania să-şi caute un loc de muncă?
Victor Muntean: „A mers în Spania în 1999. Am rămas acasă singur cu copiii, cinci ani. După aceea ea mi-a spus că aici e mult mai bine şi să încercăm cum ne-ar fi soarta. Şi am venit încoace.”
Europa Liberă: Atunci, în 2003, nu aţi găsit muncă după specialitate.
Victor Muntean: „Am avut grijă de un moşnegel, era operat la inimă şi trebuia ajutat, îngrijit. Pe urmă am lucrat şi în alte părţi. Peste ani de zile mi-am omologat diploma.”
Europa Liberă: V-aţi reluat activitatea ca doctor şi profesaţi până în prezent în capitala Spaniei, oraşul unde v-aţi stabilit, la Madrid.
Victor Muntean: „Lucrez în Madrid.”
Europa Liberă: Prin ce se deosebeşte un doctor din Moldova de unul din Spania?
Victor Muntean: „E foarte mare diferenţă. Noi cunoaştem mai multe. Nu mă laud, dar spun de toţi colegii pe care îi am pe aici. Noi cunoaştem mult mai multă medicina decât aici. În Moldova, pur şi simplu, erau comisii după comisii, stăteau deasupra ta ca nu cumva să faci o greşeală. Aici cu mult mai liber profesezi. Ai răspundere, dar nu e atâta ca la noi, în fiecare săptămână controale. Aici puţin e mai diferit, eşti mai sigur de tine însuţi.”
Europa Liberă: Este o diferenţă între felul cum sunt utilate spitalele acolo şi spitalele în Moldova, dotarea tehnică?
Victor Muntean: „Aici dotarea e foarte bună. La spitalele private e super, cum zicem noi, şi atenţia, şi aparatajul, şi toate celelalte.”
Europa Liberă: Cunoaşteţi, de-a lungul timpului, se vorbeşte că şi în medicină a pătruns corupţia, că doctorii ar fi printre cei care iau mită de la pacienţi?
Victor Muntean: „La noi?”
Europa Liberă: Da.
Victor Muntean: „Eu nu am pus niciodată mâna pe un bănuţ. De aceasta şi eram săraci. Dar, de exemplu, colegii mei care erau prin Criuleni, prin Chişinău ştiu precis că luau. Trimeteam bolnavi şi la întoarcere îmi povesteau cât şi cum au cerut. Era foarte-foarte dureros, eşti din acelaşi sânge de medic, aceasta era cel mai dureros pentru mine.”
Europa Liberă: De ce au lăsat medicii să pătrundă acest flagel şi în domeniul sănătăţii?
Victor Muntean: „Cred că depinde mult de persoană, intrau într-un colectiv unde era corupţie şi mergeau mai departe, ca ceilalţi. La sat era diferit. Te cunoşteai cu toţi oamenii şi nici nu-mi închipui cum puteai să faci aceasta. Aceasta mai mult la oraş se făcea.”
Europa Liberă: Dumneavoastră unde aţi activat?
Victor Muntean: „Am activat în Grigoriopol, satul Speia, şi în Criuleni, satul Cruglic.”
Europa Liberă: Dumneavoastră sunteţi şi medic militar?
Victor Muntean: „Da, am fost doi ani şi jumătate.”
Europa Liberă: În 2004, se pare, în primăvara anului 2004, aţi devenit erou al mai multor relatări din presa din Spania. Am citit undeva că aţi fost numit un „Înger anonim pentru istorie”. Nu aţi cerut statului statut de victimă şi nu aţi primit nicio menţiune de onoare, doar că aţi făcut ceea ce v-a fost în putere, atunci când au avut loc atentatele teroriste în urma cărora au decedat aproape 200 de persoane.
Victor Muntean: „198.”
Europa Liberă: Şi mii de oameni au fost răniţi atunci. Vă mai amintiţi acele momente?
După explozia trenului spaniol în 2004
Victor Muntean: „Acestea nu se şterg din memorie niciodată. E ca naşterea unui copil, aşa rămâne şi aici, ca şi când te-ai naşte şi tu încă o dată. După aceea mă gândeam că puteam să fiu şi eu unul dintre ei, dar am avut noroc şi am ştiut cum să mă păzesc. Pentru că au început să explodeze şi s-au deschis uşile, toţi s-au repezit la scări, cădeau unul peste altul, se îmbulzeau. Eu, de exemplu, m-am gândit că mai poate fi explozie şi m-am ascuns după scări. Aceasta m-a salvat, fiindcă când a mai explodat, alături zburau schijele, dar dacă eram în partea cealaltă... Am scăpat cu bine.”
Europa Liberă: Aţi avut noroc, dar se pare că şi experienţă. Pentru că, din câte cunosc, aţi avut deplasări şi în Afganistan pe timpuri.
Victor Muntean: „Da, am fost.”
Europa Liberă: Aţi reuşit să salvaţi viaţa mai multor victime ale atentatului?
Victor Muntean: „Da. Am început a pune garouri, pentru majoritatea erau cu răni de schije, tăiați la picior, mână, spinare ş.a.m.d. Care aveau răni la mâini şi picioare le puneam turnichete, la început am pus cu cămaşa mea, ce mai găseam pe jos, la urmă puneam şi şireturile de la papuci. Am văzut că sunt mulţi papuci pe jos şi am început a scoate şireturile și le-am pus...”
Europa Liberă: S-a schimbat atitudinea spaniolilor, după ceea ce aţi arătat în acea zi din martie 2004 în gara de la Madrid?
Victor Muntean: „Peste un an de zile, când am avut diplomă, m-au sunat şi din Barcelona, Madrid, să mă ajute să mă angajez la lucru în medicină. Pentru că fără experienţă nu e chiar uşor să-ţi găseşti de lucru la început. Care m-au sunat în primul rând m-au sunat pentru ceea ce am făcut. Trecusem şi pe la platouri de televiziune spaniole, din Anglia, Statele Unite, au fost şi au făcut multe reportaje. Chiar din Statele Unite m-au sunat multe persoane, din Franţa, Italia. Aproape în fiecare an în toate ziarele îşi amintesc, îmi pun şi numele meu, a apărut cartea „Eroii nesperaţi” în care se poveste de mai multe persoane care au ajutat în acel moment.”
Europa Liberă: Spania a ajuns să fie ţara care v-a adoptat?
Victor Muntean: „Da, cam aşa. M-am aranjat, copiii s-au aranjat foarte bine. Feciorul s-a însurat cu o spaniolă. Feciorul mai mare face doctoratul la universitatea de aici.”
Europa Liberă: A fost greu să vă integraţi în societatea de acolo?
Victor Muntean: „Vreo şase luni a fost mai greu. După aceea mi-am găsit mulţi prieteni spanioli şi a mers bine, slavă Domnului.”
Europa Liberă: Uneori vă gândiţi că aţi putea să reveniţi în Moldova? Sau aproape i-aţi spus adio acestei ţări?
Victor Muntean: „Băieţii îmi spun să vindem apartamentul şi să cumpărăm aici o căsuţă. Le zic nu. Cât răsuflu, apartamentul va fi în Chişinău. Cât n-ar fi de bine în străinătate, mai bine ca acasă nu e.
Europa Liberă: Ce ar trebui să se schimbe în Moldova, ca cei plecaţi la muncă peste hotare să revină în ţară?
Victor Muntean: „Profesionalii să lucreze numai în domeniul lor. De exemplu, eu lucram medic şi mai aveam patru hectare de pământ, ca să pot întreţine familia. Mulţi sunt în aceeaşi situaţie, aceeaşi învăţători, ingineri ş.a.m.d. La oraş este corupţie, iau mită ca să supravieţuiască. Dacă ar fi mai bine plătiţi şi ar fi mai aspră legea, atunci fiecare s-ar gândi înainte de a pune mâna pe ceva, face sau nu face? În Spania, de exemplu, dacă iei un euro poţi să-ţi pierzi şi profesia, îţi iau diploma şi la revedere. Mult face când ştii că lucrezi şi cu ceea ce câştigi poţi duce o viaţă decentă.”
Europa Liberă: Salariu pe care îl ridicaţi acolo ca doctor e mare?
Victor Muntean: „Două, două mii şi ceva ajung.”
Europa Liberă: Două mii de euro?
Victor Muntean: „Da.”
Europa Liberă: V-aţi pus vreodată întrebarea şi aţi răspuns la ea: de ce Moldova rămâne a fi o ţară săracă?
Victor Muntean: „Vorba ceea: „De ce eşti sărac?” - „Că-s prost.” - „Dar de ce eşti prost?” -„Că-s sărac.” Mi se pare că noi, ca moldoveni, încă nu putem să ne arătăm demnitatea noastră, mândria noastră.”
*
Petru Mocanu este un antreprenor moldovean stabilit în Letonia. Parcursul său este spectaculos și inspirațional. A plecat din satul natal, de la Andrușul de Jos, o localitate de prin părțile Cahulului, încă de tânăr. A avut joburi obișnuite, mai întâi a fost șofer de camion. Muncind șofer, și-a adunat bani și a început să cumpere și să vândă. Lucrează acum la a patra sa afacere.
Europa Liberă: Am putea spune că v-a adoptat o altă ţară, ţara de adopţie Letonia.
Petru Mocanu: „Aşa este. E a doua patrie. Mai mulţi ani trăiesc aici decât am trăit în Moldova. În Moldova am trăit până la armată, un an am stat acasă după armată, în vara anului 1986 am venit din armată, în vara anului 1987 am ajuns aici.”
Europa Liberă: De ce aţi ales această ţară unde să vă stabiliţi şi cu traiul, şi cu munca?
Petru Mocanu: „Nu vă pot spune, pentru că atunci, tânăr după armată, aveam altă minte, am plecat unde mă duceau ochii. E altă ţară, altă cultură, oraş mare. Sunt născut la ţară, nu suport oraşul, o zi mi-e puțin, două mi-e mult la oraş. Sunt născut la ţară, am vrut la ţară.”
Europa Liberă: Sunteţi născut unde?
Petru Mocanu: „În raionul Cahul, satul Andruşul de Jos.”
Europa Liberă: Aţi ştiut că abandonaţi pentru totdeauna satul natal?
Petru Mocanu: „Atunci nu gândeam aşa. Atunci am plecat tânăr.”
Europa Liberă: Tânăr şi neliniştit aţi venit aici, în speranţa că veţi câştiga bani mulţi?
Petru Mocanu: „La bani nu mă gândeam atunci.”
Europa Liberă: Sunt 28 de ani de când v-aţi stabilit cu traiul aici. Cum v-aţi integrat?
Petru Mocanu: „Foarte uşor m-am integrat. Limba mi-a plăcut, am învăţat-o când m-am stabilit la ţară, în oraş nu am vrut, în sat sunt numai letoni, soţia tot e de aici de baştină.”
Europa Liberă: Ca şi când dumneavoastră v-aţi măritat?
Petru Mocanu: „Eu m-am însurat, ea s-a măritat.”
Europa Liberă: Nu, dacă aţi venit după soţie înseamnă că ea a fost cu convingerea?
Petru Mocanu: „Nu m-am gândit să-mi găsesc soţie aici, nu m-am gândit la nimic. Am învăţat limba şi foarte bine mă simţeam între ei. Limba mi-a plăcut, am învăţat-o în trei luni de zile, dacă vorbeau doi letoni, înţelegeam totul, nu puteau să mă vorbească pe mine, dar nu puteam vorbi, aveam o ruşine. Acum o cunosc bine, cum vorbesc moldovenește, aşa vorbesc şi letona.”
Europa Liberă: Cum v-aţi găsit bucata de pâine, locul de muncă?
Petru Mocanu: „Locul de muncă l-am găsit având noroc. Unde m-am adresat prima dată acolo am rămas şi în ziua de azi. Am cumpărat 1,06 ha pădure şi aşa am început. Mergea foarte bine, tăiam pădurea şi vindeam.”
Europa Liberă: Vindeaţi lemnul?
Petru Mocanu: „Da, vindeam lemnul. A fost până în 1996, încet-încet ne-am dezvoltat. Cel mai mulţi au lucrat pentru mine în pădure 12 oameni.”
Europa Liberă: Şi cum aţi ajuns om de afaceri aici?
Petru Mocanu: „Aşa a început afacerea, încet-încet, dar la urmă, după patru ani de zile, am observat că se ridică preţurile, nu aveam tractor pentru a scoate lemnul din pădure, nu aveam camion să-l duc la tăiere la fabrică, tot închiriam. Am alergat, am încărunţit şi am constatat că nu era acel venit pe care îl aveam la început. Alergam mai mult, dar venit nu era mai mult.”
Europa Liberă: Şi aţi vrut mai mult?
Petru Mocanu: „Eu vroiam să mă dezvolt. Un prieten se ocupa cu cauciucurile, vedeam dintr-o parte că-i merge lucrul. Şi atunci m-am întrebat: el poate, dar eu nu pot? Toate cauciucurile le aducea din Germania. Eu am făcut armată doi ani în Germania şi mă gândeam că dacă el poate, eu tot pot.
Am luat toţi banii pe care îi aveam şi m-am dus în Germania, nu ştiam nici limba, nu cunoşteam nimic, arătam cu mâinile şi picioarele gesturi, mi-am cumpărat camion, un Mercedes, l-am umplut cu cauciucuri şi l-am adus acasă. M-am chinuit un an de zile să vând primul camion. Bani încă mai aveam şi m-am dus iar în Germania, am mai adus, ce am vândut, ce am făcut, au rămas cauciucuri nevândute, am ieşit în minus. M-am dus a treia oară, iar am adus cauciucuri, garajele erau pline, ce se vindea, ce nu se vindea, mă învăţam, iar în minus şi nu mai aveam bani, peste tot erau numai cauciucuri.
Am vândut maşina, atunci aveam Ford Scorpio, am luat banii şi iar m-am dus. A patra oară când am adus cauciucurile, le-am vândut şi am ieşit la zero. Ce bucuros eram, de parcă-l apucasem pe Dumnezeu de picioare că reuşisem. Şi încetişor am ajuns în al 19-lea an de când mă ocup cu cauciucurile.”
Europa Liberă: E afacerea care vă aduce profit?
Petru Mocanu: „Mai am încă o afacere. Aceasta e prima firmă a mea, dar de şapte ani mă ocup cu brichete presate, rumeguş presat pentru foc, un lucru foarte bun, dar e sezonier. Vânzarea începe la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie şi până la sfârşitul lui martie sau aprilie, dacă e frig.”
Europa Liberă: Acum lumea vă spune că aţi ajuns să fiţi un om prosper.
Petru Mocanu: „Mă stimează, îi stimez, vorbesc limba de baştină. Soţia îmi spune că nici nu observă accentul.”
Europa Liberă: Autorităţile statului leton sunt interesate să se dezvolte businessul în ţara lor? Pentru că, dacă facem o comparaţie cu Republica Moldova, reprezentanţii mediului de afaceri spun că li se pun beţe în roate pentru a deschide afaceri.
Petru Mocanu: „Aici nu e nicio problemă. Nicio problemă nu am avut să deschid o afacere, ultima firmă am deschis-o în luna februarie anul acesta. La sat sunt interesaţi să dezvolte businessul, să plăteşti impozite la primărie, fiindcă aşa se dezvoltă şi satul. Nu pot spune că nu sunt interesaţi.”
Europa Liberă: Aţi încercat să mituiţi vreodată pe cineva? Să daţi mită ca să obţineţi vreun favor pentru ca afacerea să vă meargă bine?
Petru Mocanu: „Mită nu am dat nimănui niciodată.”
Europa Liberă: Fenomenul corupţiei aici e răspândit?
Petru Mocanu: „La noi în sat, unde se cunosc unul cu altul, nu am auzit să vorbească de corupţie.”
Europa Liberă: Cât de important este ca într-un stat să existe clasa de mijloc, pătura medie care arată şi nivelul de dezvoltare a ţării?
Petru Mocanu: „E foarte important. Vorbesc numai de locul unde locuiesc eu acum, sat foarte frumos, avem o cetate foarte mare din veacul XIII.”
Europa Liberă: Vorbim de pătura de mijloc. Se dezvoltă?
Petru Mocanu: „Se dezvoltă, sunt multe firme deschise în sat care plătesc impozite. Nu-şi găseşte de lucru numai acel care nu vrea să lucreze, de lucru tot timpul este.”
Europa Liberă: Ce caracteristici sunt valabile şi pentru cetăţenii Republicii Moldova, şi pentru cetăţenii din Letonia? Care sunt asemănările şi care sunt deosebirile?
Petru Mocanu: „De câte ori merg în Moldova, deosebirile se văd, sunt deosebiri ca între cer şi pământ.”
Europa Liberă: Ce îi deosebeşte pe unii de ceilalţi?
Petru Mocanu: „Letonii sunt mai liniştiţi, mai calmi faţă de moldoveni. Corupţie nu zic că nu e, dar e mai mică, moldovenii sunt mai şmecheri, mai mincinoşi.”
Europa Liberă: Mentalitatea cetăţeanului moldovean de mentalitatea cetăţeanului leton diferă?
Petru Mocanu: „Diferă sută la sută, foarte mult diferă. La început nu mă puteam obişnui cu mentalitatea lor, dar încet m-am obişnuit.”
Europa Liberă: Prin ce se deosebeşte?
Petru Mocanu: „Sunt mai calmi, mai inteligenţi.”
Europa Liberă: Văd că minoritatea rusă este destul de prezentă şi în stradă, şi în instituţiile statului. Există armonie între băştinaşi şi minoritatea rusă?
Petru Mocanu: „În Riga se vorbeşte mai mult limba rusă. Şi letonul vorbeşte ruseşte în magazin. În sat e altfel. Cel mai mult observi la ţară, nu în oraş unde şi letonul vorbeşte rusa, dar la ţară, unde toţi se cunosc, ştiu ce au mâncat ieri sau azi, te respectă dacă vorbeşti limba de baştină. Cred că şi moldovenilor tot aşa le place, dacă cineva se stabileşte cu traiul acolo şi vorbeşte moldovenește. Da, cu mare plăcere. În Andruşul de Jos, unde m-am născut, sunt persoane care vorbesc cu accent, dar vorbesc, sunt stimaţi. Aici tot e aşa.”
Europa Liberă: Vă gândiţi să reveniţi în Moldova?
Petru Mocanu: „Dacă spun că nu mă atrage Moldova, mint, dar ştiu că nu am nicio posibilitate. Pentru că trebuie să plec de unul singur, să-mi las soţia, doi copii, să las tot ce am agonisit, fiindcă ei nu merg în Moldova.”
Europa Liberă: De ce?
Petru Mocanu: „În primul rând nu suportă căldurile care sunt în Moldova. În al doilea rând, condiţiile de trai, nu se pot obişnui cu veceul în grădină. Prima dată când am mers cu copiii în Moldova, nu ştiau cum să se folosească de veceul de afară.”
Europa Liberă: Deci, nu reveniţi?
Petru Mocanu: „Nu pot smulge rădăcinile şi să plec de aici. Tata posibil trage nădejde şi azi că mă întorc înapoi, dar... a trecut etapa. În ospeţie da, mă duc, nu am probleme, numai să am timp.”
Europa Liberă: Dar pentru totdeauna nu?
Petru Mocanu: „Pentru totdeauna... Nici nu vreau să mă gândesc la aceasta, pentru că mi-e greu. Vă spun o nebunie, i-am zis soţiei şi copiilor că la bătrâneţe am să scriu în testament să mă îngroape în Moldova. Normal că nu mă va duce nimeni încolo. Aşa e traiul. Aşa e viaţa.”
*
Ce se dorește de la Diasporă și ce dorește Diaspora de la autoritățile statului moldav? L-am invitat la o discuție pentru a afla răspuns pe fostul șef al Biroului pentru Relații cu Diaspora, Victor Lutenco, care ne va spune și de ce sunt puțini cei care ascultă de îndemnul guvernului către migranți: veniți acasă și dezvoltați țara.
Victor Lutenco
Victor Lutenco: „Nu ştiu în ce măsură acest mesaj a fost unul consistent şi a fost un îndemn al guvernării. Mai mult era îndemnul unor politicieni. Şi atunci când un politician merge peste hotare şi într-o întâlnire cu vreo 30-40 de oameni, în cel mai bun caz, spune „Veniţi acasă. Noi vă aşteptăm. Acolo este o bucăţică de oportunitate. Acolo parcă s-ar ivi câte ceva”. sigur că aceasta nu sună credibil, nu este un mesaj care te-ar molipsi şi ai vrea să-l transmiţi rudei tale, celui din alt oraş sau din altă ţară. A lipsit consistenţa, asta e unu.
Doi, un concetăţean de-al nostru care este peste hotare se va uita la Republica Moldova din perspectiva dezvoltării ei în general, cum ţara s-a dezvoltat. Dacă vrei să transmiţi un mesaj în diasporă – „Veniţi acasă” – dezvoltă ţara, fă o creştere economică substanţială, creează nişte locuri de muncă, adu vreo doi-trei investitori, mobilizează resursele interne care sunt pentru a creşte ţara. Şi după aceasta mesajul de la sine se propagă, oamenii singuri vor veni. Anunţă construcţia unui drum şi spune „Avem 200 de locuri de muncă. Noi vă aşteptăm. Salariul este de la cinci la 11 mii de lei”. Aceasta este cu totul altceva. Dar în condiţiile în care noi nu am avut o consistenţă pe linia de dezvoltare internă, aceasta, cred, s-a transformat şi într-un mesaj inconsistent în afară.”
Europa Liberă: Dar a fost şi o încercare de a-i ademeni pe moldoveni acasă prin Programul PARE „1+1”, un leu de la stat, un leu de la migrant. A atras programul anumiţi migranţi acasă.
Victor Lutenco: „Programul PARE „1+1” este un fel de spărgător de valuri, un fel de spărgător de curent. Şi curent pentru toată această perioadă, perioadă de plecare peste hotare, nu de revenire. Programul PARE „1+1” este una dintre puţinele voci care strigă „Veniţi acasă. Iată o oportunitate foarte concretă”.
Numărul de proiecte care se implementează la moment cred că sunt deja peste 400. Dacă stăm să analizăm şi să comparăm banii care se investesc în ţară cu banii care vin în ţară din remitenţe, atunci ponderea Programului PARE „1+1” este de 0,14%, ca să înţelegeţi în ce măsură noi ca stat reuşim să valorificăm resursele. Să nu diminuăm munca pe care o depun colegii noştri de la Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii care implementează acest program, să nu diminuăm importanţa celor 400 de afaceri care au fost iniţiate de cei reveniţi în ţară sau rudele lor, sunt foarte bravo.
Dar dacă discutăm la modul serios despre reîntoarcerea conaţionalilor noştri de peste hotare, să facem un pas în urmă să apreciem dacă e eficient ceea ce facem noi sau nu, atunci la o apreciere de genul acesta noi înţelegem că suntem încă minusculi. Lucrurile cu care operăm la moment sunt doar fraze frumoase politice, în esenţă schimbări care ar motiva omul într-adevăr să se întoarcă nu facem.”
Europa Liberă: Dar aceste accente le-aţi pus şi atunci când eraţi în fruntea Biroului pentru Relaţia cu Diaspora?
Victor Lutenco: „Sigur că da. Totdeauna am spus aceasta şi totdeauna am spus că noi trebuie, pe lângă dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, să punem un accent foarte mare pe instrumente financiare. Şi colegii mei de la Biroul pentru Relaţii cu Diaspora continuă să lucreze pe lucrurile acestea. Mă bucur forte mult că acele proiecte pe care le-am început odinioară continuă şi există un interes sporit al finanţatorilor externi şi suedezilor, şi elveţienilor pentru a dezvolta astfel de începuturi, Programul Nexus care şi-a deschis birouri în diferite oraşe se va extinde în faza a doua.
Deci, lucrurile se dezvoltă, dar modalitatea de a vorbi cu diaspora este în primul rând de a dezvolta Republica Moldova, nu de a crea programe separate pentru ei. Programele separate pentru ei contează doar din perspectiva ca să menţinem legătura dintre ei şi noi, ca să nu ne uite. Da, nişte programe culturale bine gândite, bine organizate sunt foarte importante, ceea ce Biroul a început să facă şi a compensat un gol enorm care a exista până acum.
Dar în esenţă restul eforturilor trebuie concentrate la dezvoltarea ţării. Mesajul aşteptat în afară este: „Noi am pus un plan. Pe planul acesta noi în cinci-şapte ani dezvoltăm economic foarte serioasa iată cum, iată garanţiile. Avem nevoie de ajutorul vostru. Cumpăraţi nişte hârtii de valoare sau implicaţi-vă aici, sau contribuiţi acolo. La nivel local în localitatea voastră haideţi să facem o asociaţie a băştinaşilor, cum s-a făcut, de exemplu, în Maroc. Sau contribuiţi pe bonduri guvernamentale, cum s-a făcut în Israel”.
Există diferite modalităţi aplicate în diferite locuri în lume. În primul rând, oamenii din diasporă trebuie luaţi la modul serios, nu doar ca sursă de voturi. Şi ei s-au săturat, şi aici în ţară deja există o înţelegere, tu nu poţi să mergi o dată în patru ani în diasporă şi să le spui „Votează” şi după aceasta, peste jumătate de an, la locale, nici măcar să nu le dai voie celor de peste hotare să contribuie la un nou partid politic.
Virtual, ca să faci un partid normal în ţara aceasta şi să-l finanţezi aşa cum ţi s-ar părea că ar trebui să existe un partid simplu, obişnuit, din contribuţii, frumos, nu poţi. Alegătorul este curtat de toate partidele ca să voteze, dar să susţină un partid politic în Republica Moldova nu are dreptul.”
Europa Liberă: Domnule Lutenco, pe când eraţi şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, aţi călătorit în toate ţările unde s-au stabilit moldovenii. Ce ne puteţi spune despre moldovenii cu spirit de iniţiativă privată în străinătate? Câţi sunt ei?
Victor Lutenco: „Din cercetările pe care le-am făcut împreună cu partenerii noştri, reieşea că aproximativ o treime dintre oamenii care sunt peste hotare au cel puţin dorinţa de a-şi iniţia o afacere proprie. În Italia la un moment dat erau peste trei mii de întreprinderi fondate de cetăţenii noştri. Din cele observate de mine, moldoveanul atunci când pleacă peste hotare la el foarte multe calităţi apar, foarte brusc, din stare latentă în stare activă.”
Europa Liberă: Spiritul acesta de întreprinzător e altul în străinătate decât în Moldova pentru moldovean?
Victor Lutenco: „Da. Fiindcă presiunea circumstanţelor este alta şi oportunităţile sunt altele. Pe de o parte, tu eşti împins de circumstanţe, tu ai plecat să faci bani pentru familie, să susţii familia, ţi-ai pus un scop foarte bine determinat. De obicei aşa se întâmplă – sau să-ţi construieşti casă, sau să-ţi cumperi maşină, sau să-ţi cumperi nişte utilaj pentru ca să-ţi începi o afacere în agricultură, sau ceva de genul acesta.
Pe de altă parte, există oportunităţi, tu vezi foarte clar calea ta, sau te înregistrezi, sau îţi iei patentă, în funcție de cum este legislaţia, şi, de obicei, nu eşti pus a începe o afacere, nu este o loterie ca în Republica Moldova – ţi-a merge, nu ţi-a merge, niciodată nu ştii peste cine dai la fisc, e om bun sau rău, va cere mai mult sau mai puţin. Mai ales dacă vorbim de Uniunea Europeană, aceasta este situaţia.
Partea rea este că plecând peste hotare, mai ales în Uniunea Europeană, conaţionalii noştri imediat pierd un grad de calificare, ceea ce înseamnă că dacă aici el era medic, când pleacă peste hotare, are nevoie de cel puţin opt-zece ani ca să ajungă medic, trebuie din nou să treacă foarte multe cursuri.”
Europa Liberă: Avem cazuri destul de grăitoare. Chiar în această emisiune vorbim despre doctorul Muntean care s-a stabilit în Spania și spune că s-a aranjat destul de bine, a prins rădăcini acolo, profesează meseria de doctor, este mulţumit.
Victor Lutenco: „Era o idee, la un moment dat, sper, colegii o vor duce până la bun sfârşit, să facem Asociaţia medicilor moldoveni de peste hotare, fiindcă sunt mulţi. Dar dacă am sta să comparăm numărul medicilor care profesează peste hotare acum față de numărul moldovenilor cu diplomă de medic care sunt peste hotare, cred că tot vom fi la un nivel de 1%. Fiindcă, din păcate, oamenii, mergând peste hotare, trebuie să renunţe la calificarea lor de bază şi să ia un job de cele mai dese ori care nu necesită o calificare specială. Şi de aceea noi şi vorbim despre fenomenul acesta care probabil e cel mai dureros, nu atât de migrare de creier, dar de irosire de creier. Fiindcă, în zece ani în care tu ai lucrat în construcţie având diplomă de medic, deja îţi iroseşti foarte mult din capacităţile şi calificarea pe care ai obţinut-o şi în care s-a investit enorm.”
Europa Liberă: Tocmai puneam întrebarea: exodul braţelor de muncă sau exodul de creier al lăsat Moldova mai orfană?
Victor Lutenco: „Şi una, şi alta. Nici braţe de muncă nu avem acum şi nici creier în foarte mare dimensiune, fiindcă vom vedea businessurile care sunt în Republica Moldova şi afacerile care necesită braţe de muncă în 90% din cazuri se ciocnesc de o lipsă de braţe de muncă, nu-i pot identifica, nu-i pot găsi.
Dar ca să revin la întrebarea dumneavoastră iniţială, moldovenii devin mult mai antrepenori peste hotare, au spiritul de antreprenor, fiindcă sunt forţați de situaţie. Profesoara devine antreprenor, medicul devine antreprenor, cel care a făcut juridică şi ştiinţe politice, plecând peste hotare devine antreprenor. Spiritul de întreprinzător, aşa cum formulaţi dumneavoastră întrebarea, exponenţial creşte peste hotare, fiindcă eşti pus în situaţia să te descurci.”
Europa Liberă: Şi dacă moldovenii ar reveni acasă, nu s-ar descurca aşa cum se descurcă în străinătate?
Victor Lutenco: „Cred că da.”
Europa Liberă: Au frică deocamdată că e mare gradul de corupţie, că e birocraţia destul de prezentă în instituţiile statului.
Victor Lutenco: „Sau ca să reformulăm – probabil nu au siguranţa în primul rând a câştigului. Fiindcă ideea de bază pentru plecarea peste hotare este previzibilitatea pe o perioadă suficientă de timp.”
Europa Liberă: Câţi bani poţi acumula?
Victor Lutenco: „Eu pentru trei ani înainte sunt foarte liniştit, fiindcă eu am jobul meu. Dacă se întâmplă ceva, eu am beneficiile sociale. Dacă se întâmplă ceva şi nu reuşesc, am economiile mele, pe care mi le-am făcut, din care pot trăi. Deci, eu am previzibilitate pe trei ani înainte şi aceasta mă face foarte liniştit pentru mine, pentru copiii mei, pentru casa mea, pentru mediul meu social. Atunci când vin în Republica Moldova şi investesc toţi banii aceştia într-o afacere care este riscantă, nu mai am această previzibilitate, nu am încredere în ziua de mâine. Şi aceasta mă face pe mine, când fac analiza, din nou să merg acasă sau să nu merg acasă, mă face să nu iau această decizie, să mai aştept.”
Europa Liberă: Deci, rămâne în străinătate moldoveanul. Pe de altă parte, mergând în Moldova profundă, tot mai multă lume zice că îşi fac bagajele şi vor să ia calea pribegiei, să plece în exterior, pentru că acasă lucrurile nu se schimbă în bine. Dacă mai pleacă încă şi din cei puţini rămaşi ce se întâmplă cu statul Republica Moldova? Lumea zice că intenţia lor este să abandoneze Moldova.
Victor Lutenco: „Eu nu aş vrea să dramatizez. Populaţia are un mecanism de autoregulare şi acum pleacă acei care nu se regăsesc în piaţa de muncă. Piaţa de muncă în Republica Moldova s-a constrâns foarte serios pe parcursul ultimilor 25 de ani. Constrângându-se, foarte mulţi oameni nu s-au regăsit în ea, pur şi simplu nu s-au regăsit şi atunci au fost nevoiţi să plece peste hotare. La moment sunt plecaţi peste hotare atâţia oameni care nu au fost absorbiţi de piaţa de muncă.
Capacitatea de a se constrânge mai tare, de a se face economia şi mai mică eu cred că există. Posibilitatea de a creşte, de a se dezvolta, şi aceasta există. Acum depinde foarte mult de noi. Dacă noi vom reuşi să ne dezvoltăm, să creăm locuri de muncă, exact cum spuneam la începutul interviului, să spunem: „Oameni buni, 200 de locuri bine plătite, clare, contract nelimitat, fără restricţii în timp”, atunci omul va reacţiona diferit.
Dar eu cred că ceea ce aşteaptă oamenii cel mai mult şi ceea ce aştept eu, de exemplu, din Republica Moldova şi la ce aş vrea să contribui este ca legea să lucreze pentru toţi. Bună, rea pur şi simplu să lucreze pentru toţi. Fiindcă atâta timp cât vor exista excepţii pentru unii şi pentru alţii nu, atâta timp cât aceasta va duce la interpretarea şi sentimentul de loterie, atâta timp vor exista plecări, atâta timp economia se va contracta, va lucra pentru interesele doar ale unora şi atâta timp oamenii nu vor dori să se întoarcă.
De aceea noi trebuie să înţelegem un lucru foarte important – este adevărat că Diaspora este o resursă foarte mare, probabil că diaspora ar trebui să fie concepută ca cea mai valoroasă şi cea mai neexplorată resursă de dezvoltare a Republicii Moldova de până acum.
Participanți din Diaspora americană la programul DOR la Chișinău
Dar ceea ce aşteaptă Diaspora cel mai mult este dezvoltarea ţării. De aceea, să nu pierdem timpul, să ne concentrăm pe dezvoltarea ţării, să transmitem Diasporei mesaje foarte clare şi foarte bine ţintite de ce anume noi avem nevoie de la ei, uneori experienţă, uneori să vină vreo jumătate de an să lucreze cu noi, dar la salarii foarte bune, dacă vrem să utilizăm acele cunoştinţe pe care le-au acumulat peste hotare, uneori să investească, dar proiecte foarte clare şi cu garanţii pentru ei şi ei sunt gata să investească. Şi sunt sume enorme care sunt disponibile acolo, numai trebuie să ştim să-i atragem şi să le dăm sentimentul de încredere şi de siguranţă. Şi atunci sunt sigur că absolut toţi vor răspunde la apelul acesta de dezvoltare.”