Cum și-a recăpătat Ponta încrederea și ce obiective are

Victor Ponta

Victor Ponta și majoritatea lui parlamentară ar putea să schimbe totul în ceea ce privește lupta anticorupție, folosind tactica dictaturii parlamentare…

Ministrul român al Justiției, Robert Cazanciuc declară că i se pare „inadmisibil” ca liberalii să se folosească de un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim”. În acest fel ministrul Justiției, care este și văr prin alianță cu Victor Ponta răspunde comandamentelor politice ale PSD și face zid împotriva premierului acuzat de procurorii anti-corupție de fals, spălare de bani și conflict de interese. Șeful guvernului de la București a spus încă de vineri că un procuror nu are cum să fie „deasupra” Parlamentului, Guvernului și a votanților, iar acest mesaj a fost reluat și repetat până la saturație de Rtv și Antena 3, canalele care-l susțin necondiționat pe Victor Ponta.

Șeful senatului, Călin Popescu Tăriceanu a preluat o altă linie a propagandei guvernamentale: „se încearcă o lovitură de stat” prin intermediul Justiției, sună alarma fostul liberal. Premierul și oamenii din jurul lui vor să demonstreze că ar fi un exces al Justiției, care ar trebui temperată. Liderul Senatului a și propus, de altfel, formarea unei Comisii speciale care să „evalueze democrația și statul de drept” din România pornind de la prezumția că puterea judecătorească și Curtea Constituțională ar ataca suveranitatea Parlamentului.

Tăriceanu pune la îndoială de altfel profesionalismul procurorului de 27 de ani care a lucrat la dosarul lui Victor Ponta, atacând frontal Direcția Națională Anticorupție împreună cu ceilalți politicieni loiali premierului, care încearcă să arunce în derizoriu această instituție.

Comisia parlamentară care ar urma să măsoare „statul de drept” pare să fie tot o soluție de a-i pune la colț pe procurorii anticorupție astfel încât ideea de lovitură de stat, invocată de președintele Senatului pare să fie într-adevăr pregătită, dar în sens invers: de parlament împotriva Justiției.

Sunt deja în discuție cel puțin 20 de modificări legislative care urmăresc să dezincrimineze conflictul de interese și chiar unele fapte de corupție, dar numărul acestor modificări poate să crească până la anihilarea totală a instituțiilor care-i deranjează atât de mult pe parlamentari, cu ajutorul majorității pe care o coordonează social-democrații.

Victor Ponta nu numai că nu vrea să-și dea demisia, dar pare tot mai sigur pe el, mai ales după ce Comisia Juridică a hotărât cu o largă majoritate să respingă solicitarea de cercetare penală a primului ministru și după ce liderii partidului au venit din toată țara să-i arate sprijinul. Primele victorii au fost deja repurtate de Ponta în lupta sa cu Justiția, așa că are încredere că Parlamentul României îl va apăra și pe el și pe prietenii lui. În plus, Legislativul ar putea modifica legile anticorupție și poate chiar va pedepsi instituțiile care au îndrăznit să-l cerceteze pe primul ministru: Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Integritate. Acestea par să fie obiectivele premierului român acuzat de mai multe fapte de corupție.

Ponta și-a recăpătat atât de mult încrederea, încât i-a amenințat pe politicienii din opoziție cu plângeri penale dacă îndrăznesc să cheme oamenii în stradă. Această amenințare a fost reluată de ministrul Justiției, care le transmite liderilor PNL că „organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală".

Toate aceste detalii sugerează că Victor Ponta și majoritatea lui parlamentară ar putea să schimbe totul în ceea ce privește lupta anticorupție, folosind tactica dictaturii parlamentare, în care legislativul devine cea mai importantă instituție, cea care poate decide inclusiv asupra Justiției. Marșul în această direcție poate fi întrerupt doar dacă la votul moțiunii de cenzură de vineri liberalii vor reuși să-i atragă de partea lor pe progresiști și pe maghiari, dar deocamdată potrivit declarațiilor de până acum, aceste mișcări de trupe par puțin probabile.