În 1185, Regina Tamar, prima femeie ajunsă vreodată pe tronul Georgiei, și-a dorit o mănăstire-fortificație săpată în stâncă. Astăzi pare o așezare desprinsă din imaginația lui Tolkien, dar pe la sfârșit de sec. XII -- început de sec. XIII, numeroșii călugări, inspirați de Tamar, aveau să țină piept invaziilor mongole chiar de pe Muntele Erusheli.
La Vardzia
Construcția complexului a început pe când regina avea doar 25 de ani și deși mulți au râvnit la tronul ei și au sabotat-o în varii feluri Tamar avea să domnească pentru încă aproape trei decenii („Sfânta Tamar" este și azi foarte prețuită în multe părți ale Georgiei și celebrată ca mare războinică). În secolul XII, complexul monahal de la Vardzia a reprezentat cu siguranță o întreprindere epică, una alimentată din nevoia de a face față invaziilor mongole și din pasiunea creștină.
Au apărut astfel 13 etaje de „peșteri naturale", pentru aproximativ 6.000 de spații locuibile, atât pentru călugări, cât și pentru cei care se refugiau din calea agresiunilor. Dar deși a făcut față cu brio mongolilor, sistemul de peșteri în stâncă de la Vardzia a cedat în fața marelui cutremur din 1283, parte din el prăbușindu-se pe versanții Muntelui Erusheli.
Odată cu locuințele săpate în stâncă, multe dintre terasele construite de călugari pentru agricultură auto-sustenabilă (probabil prima de acest gen din Europa) s-au năruit și ele. Cam două treimi din acest oraș ascuns s-au prăpădit, lăsând în urmă intestinele pietrificate vizibile azi. Mănăstirea nu și-a abandonat misiunea și a continuat să funcționeze până în 1551, atunci când a fost atacată de persani iar călugării au fost decimați.
A trecut apoi mult timp până când alți călugări (abia în secolul XX) au revizitat locul și i-au dat această întrebuințare cvasi-muzeală... un loc care îți taie răsuflarea, parte din tradiția profundă a Georgiei, situat aproape de frontierele cu Turcia și Armenia.
[11 iunie 2015]