Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia, spunând că nu dorește să existe vreo suspiciune că ancheta în privința diplomei sale „nu s-a desfășurat corect și transparent”.
Într-o declarație în fața jurnaliștilor, Gaburici a mai spus că „nu putem mima reforme” și și-a exprimat speranța că demisia sa va ajuta la formarea unei coaliții majoritare de guvernământ.
Anunțul demisiei survine la o săptămână de când Procuratura Generală a preluat de la Ministerul de Interne dosarul presupusei diplome de absolvire a școlii false a premierului Gaburici, care s-a aflat în fruntea guvernului mai puțin de patru luni. Săptămâna trecută, el avertiza cu demisia dacă nu sunt demiși procurorul general, guvernatorul Băncii Naționale și conducerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare acuzate că n-ar lua măsuri pentru a apăra sistemul financiar moldovean în fața unor atacuri.
Gaburici s-a pronunțat pentru lichidarea Băncii de Economii, aflată în centrul schemei creditelor neperformante, prin care autoritățile spun că din trei bănci moldovene au dispărut 450 de milioane de euro. Dar coaliția minoritară PLDM-PD care l-a instalat în funcție în februarie cu ajutorul PCRM a anunțat săptămâna aceasta că dorește naționalizarea Băncii de Economii sută la sută.
Demisia primului ministru poate complica negocierile cu Fondul Monetar Internațional care își trimite o misiune la Chișinău săptămâna viitoare și care, de asemenea, a recomandat lichidarea Băncii de Economii.
Într-o primă reacţie, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, care l-a propus pe Gaburici ca premier, a declarat într-o conferinţă de presă că îl va contacta pe liderul liberal Mihai Ghimpu în vederea înființării unei noi majorități parlamentare pro-europene, după demisia premierului Chiril Gaburici. Vorbind în fața jurnaliștilor, liberal democratul a anunțat că a discutat deja despre această necesitate cu președintele Nicolae Timofti și cu Marian Lupu, liderul celui de-al doilea partid din coaliția minoritară PLDM-PD. Filat a spus că regretă demisia premierului Gaburici, dar a descris-o drept demisie „responsabilă”, în condițiile în care acesta este cercetat de Procuratura Generală în chestiunea presupusei diplome false.