Câteva zeci de elevi care au fost activi în timpul anului de învățământ la un curs opțional despre energia regenerabilă s-au adunat la o tabără de vară ca să găsească aplicații practice pentru cunoștințele dobândire. Cursul și tabăra sînt sprijinite de un proiect al Uniunii Europene. Relatează Tamara Grejdeanu:
Copii care se odihnesc la tabăra de vară Energel îşi propun să devină promotori activi ai energii verzi, produsă de vânt, soare sau biomasă. Drept dovadă că au devenit părtaşi ai utilizării energiei regenerabile, este nu doar interesul lor pentru instalaţiile care pot transforma energia solară în cea electrică, dar şi faptul că tot mulţi mai elevi izbutesc să aplice cunoştinţele acumulate. Bunăoară, Cătălin Beţivu, elev în clasa a 9-a, a construit o machetă a unei zone de odihnă, cu case ,,verzi”, care, aşa cum explică el, sunt case construite şi folosite responsabil faţă de mediul înconjurător,astfel încât să fie conservată energia soarelui:
„Consumul de energie să fie cu 70-80 de procente mai mic decât într-o casă obişnuită.”
Europa Liberă: Acest proiect poate fi pus în practică, realizat?
„Desigur, este foarte greu, este mai mult o provocare.”
Europa Liberă: Adică este costisitor?
„Foarte costisitor, dar îşi merită investiţia şi munca. De exemplu, dacă într-o casă obişnuită consumul de energie electrică este de 400-500 de euro, într-o astfel de casă cheltuielile nu trec de 100 de euro.”
La Energel elevii sunt îndrumaţi să experimenteze şi să se convingă singuri că energia naturii poate fi folosită eficient. Mulţi din cei care au ajuns aici au deja cu ce se lăuda, urmare a cursului de eficienţă energetică în şcolile din comunităţile lor.
Astfel, mai mulţi tineri din Sângerei, au inventat un mecanism care poate încălzi apa pentru consumul de la bucătăria şcolii, doar cu energia soarelui. Alţi elevi din Comrat au construit triciclete care, la fel, se alimentează cu energie produsă de soare. Ovidiu Cristin, un băiat de zece ani, pe care l-am întâlnit la tabără spune că a rămas impresionat de unele invenţii. El a încercat să mă convingă că deşi investiţiile necesare bat la buzunar, eforul se merită şi este pentru protecţia naturii:
„Pentru prima dată văd aşa o invenţie cu energie solară.”
Europa Liberă: Este o bicicletă care poate merge cu energia soarelui?
„Nu este o bicicletă, este o tricicletă. Aceste panouri solare iau lumina soarelui şi îi dau energie pentru a merge. Este energie regenerabilă, ea este încontinuu, încontinuu.”
Cursul opţional despre sursele alternative de energie se predă din anul 2013 în şcoli, iar până acum, circa 350 de instituţii au devenit parte a acestei iniţiative. Pentru a se convinge de utilitatea alimentării cu energie verde, elevii au vizitat mai multe gospodării şi instituţii care se încălzesc cu ajutorul energiei obţinute de la soare, vânt şi resturi vegetale. Profesorii spun că entuziasmul lor este şi mai mare atunci când află că investiţia poate fi recuperată doar în câţiva ani. Elena Vlas, profesoară la liceul din Ştefan-Vodă crede că această instruire ar trebui să se facă din primele clase, astfel ac în timp să devină promotori ai energiei verzi în comunităţile lor. Ea spune că pe lângă posibilitatea de a conserva energia, elevii învaţă să separe deşeurile:
„Îi provocăm ca ei să povestească despre realizările din propriile localităţi, individuale sau şcoli, grădiniţe. Vin şi ei cu idei de economisire a energiei, şi-au întocmit un grafic liniar, acolo unde verifică consumul de energie electrică. Suntem axaţi şi pe ecologie, ca să colectăm separat hârtia, fiindcă este o sursă de încălzire.”
Tinerii cu care am discutat spun că au de gând să atragă cât mai mulţi elevi în iniţiativele practice de popularizare a energie regenerabile, mai ales că Republica Moldova are suficientă materie primă din care se poate produce biomasă. În prezent peste 100 de instituţii publice au redus cheltuielile deoarece folosesc la încălzire instalaţii speciale procurate cu ajutorul finanţatorilor externi.