Înaintea alegerilor locale, sîmbătă, doi amici m-au întrebat pentru cine voi vota. Am zis în glumă că nu voi merge la secţia de votare fiindcă toţi candidaţii îmi displac. Ei bine, gluma asta a mea i-a făcut pe amici să facă spume la gură, să strige, să mă oblige să votez. Într-o fracţiune de secundă, bonomia şi liniştea sufletească le dispăruseră şi cei doi camarazi au început să mă facă cu ou şi cu oţet, să mă numească ignorant şi iresponsabil. Înţeleg că absenteismul nu e alegerea perfectă, dar nici nu cred că un om trebuie bălăcărit pentru alegerea asta. Mai ales dacă ţinem cont de rezultatele bizare pe care alegerile din Moldova ni le oferă cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună.
Scrutinul de duminică a fost ignorat de o parte considerabilă a tinerilor. Vedeţi un filmuleţ pe site-ul Europei Libere cu tineri sastisiţi, indiferenţi sau supăraţi pe orice fel de politicieni autohtoni. Efortul acesta, votarea, li se pare inutil, lipsit de sens. Unul a recunoscut că nici nu ştia că există alegerile locale şi a conchis că majorităţii tinerilor „îi este paralel”. O asemenea atitudine, deşi i-ar oripila pe amicii mei sus-pomeniţi, e oarecum îndreptăţită. În acest spaţiu ciudat-miraculos, în acest fief al hoţiei fără frontiere, orice efort de primenire dispare ca picătura de apă în nisipul fierbinte al pustiului Sahara. Că votezi, că nu votezi, hoţia şi corupţia nu se mai termină.
Peisajul de după alegeri rămîne la fel de arid ca şi înaintea lor. Văd că mulţi sînt decepţionaţi de victoria categorică a lui Ilan Şhor la Orhei. Pe de o parte, e într-adevăr ciudat că un om bănuit de mişmaşuri financiare, de implicarea în dispariţia banilor din cîteva bănci, e preferat de alegători. Pe de altă parte, opţiunea alegătorilor nu mai pare ciudată într-o ţară în care mişmaşul a devenit un modus vivendi, iar în mase s-a înrădăcinat ideea că toţi politicienii sînt o apă şi un pămînt.
Am remarcat că unii dintre cei învinşi, care se vedeau cu sacii în căruţă înaintea alegerilor, au luat acum apă-n gură sau au făcut nişte declaraţii bîlbîite şi jenante. Eu i-aş ruga să facă un lucru bun, să cureţe oraşul de panourile şi afişele cu chipurile lor încrezătoare. Căci mă tem că va trebui să le admirăm feţele pe străzi încă multă vreme…