Dacă pentru români, luna iunie a intrat în istoria recentă ca luna primei și oribilei mineriade din 1990, pentru memoria istorică a cehilor aceeași lună este cea a Manifestului celor „Două mii de cuvinte” sau, în versiunea lungă a titlului a „Două mii de cuvinte care aparțin muncitorilor, țăranilor, funcționarilor, oamenilor de știință, artiștilor și tuturor”. Manifestul, publicat pe prima pagină a săptămînalului Uniunii Scriitorilor cehoslovaci, Literárny listy, și a trei cotidiene citite din Cehoslovacia (ziarul Uninii sindicatelor, Práce, Mlada Frontá și Zeméd˘elské noviny), la 27 iunie 1968, a fost redactat la cererea unor membri ai Academiei de Științe de la Praga, de scriitorul și ziaristul Ludvik Vaculik, și a devenit unul din cele două cele mai importante documente ale momentului istoric cunoscut drept Primăvara de la Praga din 1968.
Ludvik Vakulik în 2010
Ludvik Vaculik s-a stins din viață săptămâna trecută, iar presa și radioul ceh au evocat pe larg figura unuia din disidenții reali și cei mai cunoscuți din istoria Europei central-răsărite în perioada regimului comunist. Născut în 1926 într-un sat din zona masivului Carpaților Albi din Moravia, în familia modestă a unui tîmplar, trăind în copilărie asemenea altor țărani ai satului, cu perspectiva de a deveni muncitor într-o fabrică de încălțăminte, Vaculik adera la Partidul Comunist în 1945 și avea să absolve în anii următori Școala Superioară Politică și Socială de la Praga, cu o diplomă de inginer. Ulterior avea să fie propulsat într-o carieră de ziarist, în 1958 angajat al radioului, și, cum nota într-un portret radiofonic zilele trecute, Václav Richter, să-și facă un renume de personaj incomod și deranjant prin adevărurile pe care ținea să le spună.
Pe fundalul liberalizării timide din anii ’60, intra ca redactor la Gazeta Literară (Literární Noviny) în 1965 și se distingea în iunie 1967, printr-un discurs remarcabil – alături de cele pronunțate de Milan Kundera, Václav Havel, Pavel Kohout – la cel de-al patrulea Congres al Scriitorilor; un discurs ce merită reamintit.
Pasaje au fost publicate într-un volum documentar de istorie cu totul excepțional, în paranteză fie spus, ce ar merita amplu să fie tradus și în românește: The Prague Spring 1968, avîndu-l ca autor și redactor principal pe Jaromir Navratil și prefațat de Vaclav Havel, apărut în 1998 sub egida Fundației Primăvara de la Praga, la Editura Universității Central Europene.*
Ludvik Vaculik afirma cu acel prilej: „cînd te uiți împrejur pentru a găsi o explicație de ce am pierdut atît de mult din forma morală și materială și de ce am decăzut economic, clasele conducătoare pretind că a fost o necesitate. Eu nu cred că a fost o necesitate, în orice caz nu pentru noi toți; a fost poate necesar pentru progresul intelectual al instituțiilor puterii, pentru toți avocații socialismului, care, în esență, au forțat toată lumea să meargă cu ei pe acest drum. Trebuie să se recunoască – spunea Vaculik – că pe parcursul ultimilor peste 20 de ani nici o singură problemă umană nu a fost rezolvată: inclusiv cerințele de bază, cum sînt locuințele, școlile și o economie prosperă, la fel ca și cerințele mai subtile […] cum sînt sentimentul împlinirii în societate, subordonarea deciziilor politice unor criterii morale, credința în valoarea chiar și a celor mai banale munci, și necesitatea încrederii între oameni și o mai bună educație pentru mase. […]
Mi-e teamă că nu am avansat pe scena lumii și că republica noastră și-a pierdut bunul renume. Nu am contribuit cu nici o reflecție originală sau idei bune la umanitate, și aceasta, de exemplu, prin a veni cu vreo soluție proprie despre cum să producem și să nu ne lăsăm înecați în bunuri…
Nu spun că am trăit în van și că toate acestea sînt lipsite de sens; există un sens aici, dar întrebarea este dacă prețul plătit pentru acest sens a meritat.”
O zi mai tîrziu, la o ședință prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist cehoslovac unul din ideologi se întreba retoric: „nu te poți decît mira ce vor Vaculik și ceilalți asemenea lui, și după ce umblă Havel și tagma lui.” Iar în septembrie 1967, Plenara Comitetului Central decidea la Praga „excluderea tovarășilor Ivan Klima, Antonin J. Liehm și Ludvik Vaculik din Partidul Comunist din Cehoslovacia”. Dar toamna primăverii pragheze era încă departe…
*The Prague Spring 1968. A National Security Archive Documents Reader. Compiled and edited by Jaromir Navratil..., CEU PRESS, Budapest, 1998. XXXIX + 596 pp.