Nu știi să te bucuri sau să te mâhnești, contemplând tabloul alegerilor locale din 14 iunie. Optimistul va spune că n-a ieșit deloc rău. Partidele pro-europene s-au impus la nivel național cu un avans de 18,2% față de partidele pro-rusești (raportul este de 56,13% la 37,93%), electoratul moldovean rămâne fidel direcției pro-europene. E o impresie înșelătoare!, îl va contrazice pesimistul: localele își au specificul lor, alegătorii își votează consătenii, concitadinii, pe care îi judecă nu după apartenența de partid, ci după fapte și calități personale.
OK, va admite optimistul, dar nu poți să contești că la Chișinău stăm bine. Dorin Chirtoacă a recuperat spectaculos în fața Zinaidei Greceanîi, candidata socialiștilor, și are prima șansă în turul 2. Din nou, replica pesimistului va fi promptă: nu uita, prietene, că la Chișinău partidele de la guvernare au fost spulberate, cu PCRM cu tot, iar scorul de tocmai 10% înregistrat de Oazu Nantoi și Blocul Platforma Populară a lui Iurie Leancă demonstrează că oamenii din Chișinău – mai exigenți, mai informați – caută alternative frecventabile. În caz contrar, aceste procente s-ar fi dus în pușculița lui Dorin și a PL-ului… Balanța tremură imperceptibil. Chirtoacă va fi votat în turul 2 nu grație realizărilor sale excepționale ca primar, ci sub amenințarea revanșei rusești. E nevoie de o puternică mobilizare a electoratului, în special a tinerilor, care au boicotat alegerile. Or, o țară, o cetate ignorată de tineri e o cetate pierdută, nu crezi?...
Alegerile de duminică au avut un preludiu de prost-augur: demisia intempestivă a prim-ministrului cu doar două zile înaintea scrutinului. Te întrebi: ce spune un asemenea gest despre Chiril Gaburici și, mai ales, despre liderii politici care l-au propus premier, după ce n-au mai vrut să susțină candidatura lui Iurie Leancă, promisă electoratului?... Faptul că un personaj despre care există suspiciuni că și-a falsificat diploma de studii a fost numit prim-ministru, într-o perioadă în care Moldova luptă să supraviețuiască, denotă cinismul extrem al clasei politice, deconspiră stilul de aranjamente și combinații abjecte pe care se ține statul moldovean. Nu valoarea este criteriul de promovare în funcții publice la noi, ci docilitatea în fața adevăraților decidenți, a liderilor de partid. Cu cât ești mai șters, mai lipsit de personalitate, cu atât vei avansa mai abitir în ierarhia politică.
Scrutinul din 14 iunie a scos în față și destui candidați independenți, oameni cu un bun potențial. Probabil din rândurile lor se vor desprinde viitorii lideri care vor asana scena politică. Însă ceea ce s-a reținut în Moldova după aceste alegeri sunt mai ales cele două personaje pitorești, votate ca într-un delir de moldovenii din provincie. Comportamentul noului primar de Bălți, un om cu reputație dubioasă, cu mai multe dosare penale pe rol, amintește de Gigi Becali – magnatul „bisericos” din România –, cu singura deosebire că vine pe filieră rusească. Renato Usatîi are un limbaj foarte colorat, la limita insultei, și maniere de șef de gang, susține presa. Promite să facă ordine la Bălți, se laudă că va cuceri mai întâi Nordul republicii, apoi va coborî spre Centru… (și acest scenariu epic îmi amintește de marșul victorios al lui Hannibal prin Italia devastată, după ce a forțat Alpii cu elefanții săi), iar în final se va încorona președinte de țară.
Proiectul lui Renato emană o fascinație horror, irezistibilă, și doar legea, dacă ar fi egală și imparțială cu toți, poate verifica „puterea adevărului” profesat de noul primar de Bălți. La fel și Ilan Shor, al cărui nume e legat de scandalul miliardului furat, va trebui să demonstreze în instanță că schemele sale ticluite pentru Orhei, unde a fost ales primar pe 14 iunie, nu au vizat un refugiu de interlop. Din păcate, există șanse minime ca ancheta miliardului furat să fie dusă până la capăt: Shor a amenințat că dacă va fi silit să vorbească se vor „zgudui” capete politice importante de la Chișinău. Și cum justiția în Moldova este controlată politic, noul primar de Orhei, cel mai probabil, nu va fi nevoit să-și guverneze urbea din închisoare.
S-a comentat mult în aceste zile, cu amărăciune și sarcasm, despre cum percep moldovenii corupția. Un om bănuit că a comis „jaful secolului” a fost ales primar cu o majoritate zdrobitoare: e patron al echipei de fotbal din Orhei, a organizat un megaconcert în care s-a produs propria lui soție, a împroșcat cu promisiuni în stânga și-n dreapta… Moldovenii nu au încredere în stat, în instituții, în legi, în autoritățile publice, cu care se află într-un război surd. Cred, în schimb, în falși mântuitori – genul Usatîi și Shor –, în „haiduci” cu dare de mână. Și în general agreează modelul șefului atotputernic care rezolvă simplu și repede lucrurile, fără a se încurca în proceduri, nu degeaba Vladimir Putin e cel mai popular politician printre moldoveni, potrivit sondajelor. După 24 de ani de independență, avem un foarte scăzut nivel al conștiinței publice, pentru care sunt de vină în principal „politicile de pradă” ale guvernanților…
Ce simplu ar fi să desparți apele, să spui: uitați, aceștia sunt cei „puri” și „neprihăniți”, iar dincolo cei „putrezi” și „imorali”! Or, în Moldova până și lupta anti-corupție este grevată geopolitic. Votul protestatar curge pe două jgheaburi: cel al statului de drept de inspirație occidentală, care la noi bate pasul pe loc, și cel al „standardelor” rusești în materie. Partidele pro-Est acuză și ele, pe întrecute, „dezmățul oligarhic”, iar electoratul, sărăcit și dezamăgit, cade ușor în plasa retoricii lor pseudo-justițiare.
Marele handicap în Republica Moldova este că cei care ar trebui să lupte cu corupția – partidele de la guvernare – sunt primele vizate de acest flagel. E frustrant să constați că aceiași lideri compromiși sunt chemați să închege azi o nouă alianță pro-europeană, ca într-un șantaj perpetuu… Însă numai în aceste împrejurări mai pot avea succes presiunile societății civile și am păstra speranța că se vor ivi și la noi, într-o bună zi, exact ca în România, un grup de magistrați integri, care nu se vor teme să aplice legea.
Dacă nu reușim să facem asta, alternativa va fi un regim pro-Putin. Suntem pe linia frontului și falimentul economic bate la ușă.