Jurnalistul Pavel Kanîghin de la ziarul rus Novaia Gazeta îi povesteşte lui Mark Krutov, ziarist la Serviciul rus al Europei Libere cum a fost arestat, bătut şi alungat din aşa-numita republică populară Doneţk.
Pavel Kanîghin: „Motivul pentru care am fost reţinut pentru mine e un mister. Cei din aşa-zisul Minister al securităţii de stat mă urmăreau de câteva zile. Ştiau că nu puteam primi acreditare, poate chiar ei stau în spatele acestui fapt. Încercam să o primesc timp de cele şase zile câte am stat în Doneţk.
Zilnic, sunam Ministerul de informaţie, care oferă acreditările, dar mi se spunea ba că nu este nimeni, ba că sunt la masă, ba că este nevoie de decizia ministrului Elena Nikitina. Ea a spus că mă va ajuta, dar apoi n-a mai ridicat receptorul.
Aşa se continua un timp, după care în Doneţk a avut loc un miting anti-război, absolut neaşteptat pentru toţi. Băieţii de la securitate erau absolut pierduţi. Mai târziu, m-au găsit printr-un reprezentant al acestui Minister de informaţie, m-au invitat la o întâlnire şi m-au reţinut tot acolo, mişeleşte, învinuindu-mă că lucrez fără acreditare. Era doar un motiv, desigur. Cauza e faptul că nu vor să lase jurnaliştii care relatează obiectiv despre situaţia din sud-estul Ucrainei să lucreze în pace, cel puţin aşa cred eu.
Au fost nişte oameni stranii. Din câte am înţeles, au lucrat anterior în serviciul de securitate ucrainean al regiunii Doneţk. N-au nici tată şi nici mamă, pot lucra pentru orice putere. Aceşti oameni încearcă să creeze un stat fără a avea vreo idee cum acesta funcţionează. Ei nu înţeleg că nu au dreptul să reţină în mijlocul drumului un jurnalist, îndreptând spre el o mitralieră. Nu poţi să-l pui să dea analiza de sânge prin ameninţări şi intimidări, să faci o expertiză de două minute după care să afirmi că a consumat toate drogurile existente practic din copilărie, chiar aşa şi mi-au spus. E o nebunie totală. Nici KGB-ul nu făcea aşa ceva în cei mai grei ani.”
Europa Liberă: Au fost doar localnici sau şi oameni trimişi de la Moscova?
Pavel Kanîghin: „Nu, au fost doar localnici din aşa-zisul Minister al securităţii de stat. Aveau un nivel de pregătire înalt, se vedea după felul în care vorbesc şi se comportă. Am încercat să aflu cum îi cheamă, dar îmi spuneau nume false. Totuşi, când suna telefonul, răspundeau din cabinet şi se prezentau cu numele adevărat. M-au rugat enorm să nu spun despre ei când voi ajunge la Moscova, fiindcă doar execută un ordin. Însă pentru aşa provocări trebuie să răspunzi.”
Europa Liberă: V-au lovit puternic, v-au rănit ochiul?
Pavel Kanîghin: „M-au lovit la început, probabil, eram prea guraliv. Aplicau practica tipică de poliţist bun şi rău. Cei care m-au reţinut m-au şi bătut, iar cei care m-au interogat cică erau cei buni. Însă deja ştiam metodele, totul era banal şi trivial, nu le-a ieşit nimic. Încercau să mă facă să admit că am consumat droguri, încercau să scoată din mine informaţie despre alţi jurnalişti care lucrează în acel teritoriu, să le spun cu cine colaborez. Îmi impuneau să zic că lucrez practic pentru toate agenţiile secrete din lume: de la serviciul ucrainean de securitate până la CIA. Spuneau nişte lucruri absolut stupide, gen: păi, vi se plăteşte salariul în droguri. Aceste chestii nici măcar nu aveau vreun efect. A fost amuzant, prostesc şi grotesc.”
Europa Liberă: Ce s-a întâmplat după ce v-au luat analiza de sânge? Cum aţi ajuns în Rusia în aceeaşi zi?
Pavel Kanîghin: „După toate aceste provocări şi încercări de a scoate informaţie cu forţa din mine, mi-au dat un document în care era scris că mă alungă de pe teritoriul republicii populare Doneţk. M-au impus să semnez o confirmare că ştiu că sunt expulzat. După care m-au pus într-un automobil şi doi agenţi m-au dus în hotel, unde au căutat prin lucrurile mele şi n-au găsit nimic. Apoi m-au dus la frontieră cu Rusia unde m-au predat în mâinile reprezentanţilor FSB.”
Europa Liberă: Deci un jurnalist independent practic nu poate lucra pe teritoriul aşa zisei republici populare Doneţk: din prima zi eraţi urmărit, chiar dacă aţi intrat oficial în ţară?
Pavel Kanîghin: „Da, făceam totul foarte transparent. Pentru mine e absurdă situaţia, fiindcă n-am ascuns de nimeni că vin, chiar din prima zi am anunţat aşa-zisul Minister de informaţie că am ajuns şi că vreau acreditare. Aceşti oameni pur şi simplu nu înţeleg ce înseamnă muncă transparentă. Am fost în vizorul tuturor, nu mă ascundeam, puteau să mă cheme la o discuţie şi aş fi venit benevol. Dar ei nu înţeleg aşa lucruri precum formalităţile şi regulile.
Sunt nişte profesionişti de cel mai jos nivel, nici măcar profesionişti nu-i pot numi, calificarea lor e într-atât de joasă, încât după mitingul anti-război la care nu s-au aşteptat le-a sărit ţandăra şi au decis să mă reţină, învinuindu-mă de toate păcatele care le-au trecut prin minţile lor sărite de pe fix.”
Europa Liberă: Aţi mai fost reţinut în Donbas. Prin ce situaţia recentă se deosebeşte de cea precedentă?
Pavel Kanîghin: „De fapt, situaţia de acum este mult mai critică. Atunci, nici nu era această aşa-numită republică populară Doneţk, nu a fost nicio structură. Acum, este deja o oarecare instituţionalizare cvasi-guvernamentală, care încearcă din răsputeri să creeze aparenţa unui stat autosuficient. E una când oameni simpli cu arme te ameninţă, fără vreun motiv, pur şi simpul că vor, din propriile idei. Dar e altceva când practic acelaşi lucru îl fac oameni împuterniciţi prin legile scrise tot de ei, care s-au autodeclarat drept Minister al securităţii de stat. E mult mai neplăcut şi mult mai groaznic.”