Politica este cel mai rentabil domeniu economic. La un leu investit în campania electorală poţi scoate chiar şi o sută, din buzunarul bugetar. Nu e de mirare că aici, şi nu la Bursă, este cea mai mare aglomeraţie de milionari pe metru pătrat. Toţi cei 303 politicieni care au votat pentru ca parlamentarii să primească pensii mai mari sunt convinşi că oamenii care făuresc România modernă încălzind la roşu fotoliile parlamentare şi jetoanele de vot merită o compensaţie. Unul dintre ei spune că ar fi putut deveni arhitect, altul - medic veterinar, altul susţine că şi-a risipit vocaţia artistică. Cu toţii pretind că şi-au desfigurat biografia de dragul ţării şi e normal, spun ei, să primească o compensaţie. Cei care au agonisit mai mult de trei mandate de parlamentari ar vrea 4600 de lei, cei care încă mai înghit broaştele primului mandat - circa 1500 de lei în plus pe fluturaşul de pensie. „Este un respect faţă de calitatea de înalt demnitar pe care nu o poate avea toată lumea”, ne explică un politician fin. Fin al premierului Ponta. Aşadar, unii sunt mai egali ca alţii şi, în orice caz, egalitatea e pentru câini, nu pentru căţei. E valabil în partid, unde Victor Ponta latră pe lângă dulăii cei mari să fie băgat în seamă, de ce n-ar fi adevărat şi în viaţa reală?
Dacă viaţa alegătorilor pare să se-nvârtă în cerc, a aleşilor merge înainte, către zările de farmec politic pline. Şi-au dat doctorate, au dosare profesionale pline de masterate şi cursuri de perfecţionare, s-au maturizat ca vinul, tot mai spirtoşi odată cu scurgerea vremii. Toate vin la pachet cu calitatea de înalt demnitar. Chiar dacă pretind că-şi sacrifică cei mai frumoşi ani pentru binele suprem, că duc o viaţă de ocnaş, se vede treaba că viaţa de puşcărie le prieşte şi sunt la fel de fecunzi ca şi secţia parlamentară de la Penitenciarul Jilava care scoate cărţi şi vinde jucători din liga A pe bandă rulantă. Departe de a le compromite activitatea profesională sau pe cea comercială, viaţa de parlamentar este o adevărată muză pentru tot alesul.
Declaraţiile lor de avere şi interese dovedesc din plin că n-au pierdut vremea fără folos şi că, de li se vor trage vreodată obloanele de la Parlament în nas şi covoarele roşii de sub picioare, să cadă de-a dura din înalta demnitate în papucii desfundaţi ai omului de rând, nu ar înnopta sub cer deschis, ci şi-ar găsi ei o vilă unde să pună capul. Singura dificultate ar fi să aleagă din lunga listă a proprietăţilor. În spatele fluturaşului de pensie cerşit azi se află proprietăţi şi conturi pentru care, uneori, trebuie pagini suplimentare în declaraţiile de avere şi interese. Tromboanele la care ne cântă marşuri dedicate democraţiei nu sunt de tablă, ci de aur.
Chiar dacă în expunerea de motive a legii cu pricina se spune că „e un semn de responsabilitate maximă” faptul că parlamentarilor le sunt interzise funcţiile publice sau afacerile incompatibile cu statutul lor, mulţi dintre aceştia au fost, cel puţin anul trecut, creierul unor afaceri finanţate din bani publici, iar când înalta demnitate nu le-a mai permis, au continuat să facă bani şi să deţină funcţii publice prin intermediari detaşaţi de la partid sau din familie, că simt enorm şi văd monstruos oportunităţile de afaceri, prin tentaculele rubedeniilor şi prin proiectele de lege pe care le propun.
Anghel Stanciu, vârful de lance (sau coada de topor) cu care PSD şi-a luat Parlamentul înapoi, are milioane de lei obţinuţi din sudoarea frunţii contabililor care i-au pontat, pare-se, fictiv, orele ţinute la facultate în vreme ce el ambusca bugetul de stat şi bunul simţ cu pensiile speciale. De cucerirea Parlamentului se bucură chiar şi soţia sa care a primit anul trecut o leafă de peste 360 de mii de lei de la o morganatică Fundaţie ecologistă condusă de fericitul cuplu. Şi-au dat, ca la Parlament, bani unul - celuilalt. Mai mult, pe lângă grija banilor săi, a trebuit s-o aibă şi pe cea a fondurilor europene de care, se pare, a dispus din plin, că doar e înalt demnitar, nu simplu cetăţean, şi ştie valoarea banilor! Ioan Stan, şi el parlamentar PSD care a votat pentru schimbarea regimului pensiilor, a pus la păstrare bani albi pentru zilele negre când se va retrage. Are sute de mii de lei în conturile sale de înalt demnitar şi bine hrănit bugetar. Constantin Vizitiu, PDL-ist reconvertit la UNPR, e şi el înverşunat susţinător al drepturilor omului parlamentar deşi are viitorul asigurat: poate dormi în cele nouă case agonisite. A câştigat, pare-se, zeci de milioane din afaceri cu statul. Acum speră să-i iasă ultima afacere bugetară: majorarea propriei pensii.
Însuşi premierul Victor Ponta, în ciuda recentelor ştersături din declaraţia de avere, nu este un om sărac şi se va putea bucura de majorarea pensiei într-una din nenumăratele case pe care nu mai ştie sub ce nume să le ascundă, asta în cazul în care nu-i va oferi statul o garsonieră cu scadenţă la termen. Poveştile de succes din Parlamentul României pot continua. Se vede treaba că, deşi nemulţumiţi de salarii, parlamentarii au ocupat partea plină a paharului, lăsând partea goală amărăştenilor. La urma urmei, aşa funcţionează selecţia naturală. Ei sunt înalţi demnitari, sunt stăpânii junglei, au imunitate şi există speranţe ca, în viitorul apropiat, pachetul de modificări ale codurilor penale să le crească şi mai mult speranţa de viaţă politică.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a burzuluit la politicienii care i-au pus pe masă acest document, să-l adopte. Nervozitatea de acum se adaugă nemulţumirii stârnite de cele trei legi electorale, modificări monstruoase ale formelor discutate la începutul anului la Cotroceni. Când vorbeşte, nici nu se mai uită la parlamentari, ci în ochii alegătorilor, cum făcea predecesorul său. Te aştepţi chiar să vorbească despre „oligarhii tranziţiei” şi despre clica celor 303 politicieni ticăloşiţi care au votat legea majorării propriei pensii. La cine să se uite? La cei peste 20 de parlamentari urmăriţi penal? La cei pentru care plenul a votat neînceperea urmăririi penale? La preşedinţii liberali al căror partid ameninţă să câştige recordul Înaltei Curţi la ani cu executare, devansând la scor PSD-ul? La prietenii lui Victor Ponta sau la cei ai lui Adriean Videanu?
Căci la Victor Ponta nu se mai poate uita pentru că avionul acestuia a ieşit de multă vreme de pe radare, urmărit de aplauzele colegilor şi de hohotele de râs ale opiniei publice de aici şi de-aiurea. După ce şi-a câştigat relativ uşor libertatea, odată cu votul împotriva moţiunii de cenzură depuse de PNL, premierul a ales o rută ocolitoare să scape de dubele procuraturii. A mers mai întâi la Baku, sfidând embargoul implicit la care e supus ţarul Rusiei cu care s-a afişat fără probleme, dovadă că aparţin aceluiaşi regn animal. Apoi a plecat într-o vizită oficială în Turcia, cu un avion militar. Va mai sta la Înalta Poartă, să-şi bandajeze rănile de la picioare. Se bucură că dubele trimise la aeroport sunt ocupate să-i ridice pe PNL-iştii vilegiaturişti, prinşi cu milioanele în sac. Primarul sectorului 1 şi-a încheiat în cătuşe călătoria festivă la Bruxelles, unde s-a dus în calitate de nominalizat la un premiu european. Întors acasă a fost luat pe sus de mascaţi şi dus la DNA Ploieşti pentru a da răspunsuri la o afacere cu terenuri în care e acuzat de trafic de influenţă. După opt ore de interogatoriu, a ieşit în lanţuri. Şi uite-aşa, cu fiecare cap retezat scade media de înălţime a înalţilor demnitari.
În lipsa lui Victor Ponta, premier al României a ajuns Gabriel Oprea, cel despre care Traian Băsescu, înainte să-l reevalueze, spunea că este şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase. Ironia sorţii face ca acum, la comemorarea a 25 de ani de la Mineriada din iunie 1990 (alt război civil comandat de Ion Iliescu şi condus de Miron Cozma), fostul bodyguard al minerului să conducă treburile de zi cu zi ale României. Dacă şeful lui de azi nu ar fi trebuit să se retragă dincolo de cortina de catifea a Uniunii Europene, ca să nu-i dea DNA la operaţie, am fi putut crede că trista prezenţă a lui Gabriel Oprea la Palatul Victoriei este o metaforă care sintetizează tot ce ni s-a întâmplat cu adevărat în ultimul sfert de veac şi a fost acoperit cu perdele de sânge sau cu focuri de artificii: revenirea strigoilor comunişti şi securistici în posturi de control, la cârma finanţelor şi a politicii. Odată cu ei, resuscitarea strategiilor autoritare ale acestora.
De aceea, mirarea în faţa ruinelor celor trei puteri în stat, compromise de politicianism, corupţie şi abuzuri, este ipocrită. Cu toţii ştim că, până acum cel puţin, nu aceste trei aşa-zise puteri au condus România, ci aceia care le-au făcut disfuncţionale, cei care au avut interesul să nu mai existe nici credibilitate, nici sistem de valori, cei care au presărat harta ultimelor decenii cu diversele potemkiade ale statului de drept, regrupându-se şi protejându-şi interesele după faţade. Au condus instituţiile democraţiei, ascunzând torţionarii în spatele torţelor, orbind lumea cu incendiile pe care tot ei le-au pus. Se luptă acum teatral să le stingă, căci trebuie să vadă oamenii care sunt cu adevărat înalţii demnitari, eroii, să le crească imunitatea şi pensia. Că merită.