În ajunul celui de al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova a dat publicității cu nou sondaj de opinie privind confruntarea de duminică, de la Chișinău, dintre actualul primar general, liberalul Dorin Chirtoacă, și candidata Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, cu o diferență însă de sub 2%, cât este marja de eroare a sondajului. Din totalul participanților la sondaj, 29,9% ar vota cu socialista Zinaida Greceanîi, iar 28,7% – cu primarul liberal actual, Dorin Chirtoacă, din cei care au decis deja să meargă la vot și cu cine vor vota, 51% ar vota pentru Greceanîi și 49% pentru Chirtoacă. Sondajul arată însă un procentaj foarte mare de alegători care nu vor merge sau nu știu dacă vor merge la vot: 22% dintre alegători ar fi indeciși, peste 19 % n-ar vrea să participe la vot. De asemenea, 65% din participanții la un sondaj de opinie proaspăt susțin că au votat la primul tur de scrutin al alegerilor locale la Chișinău, deși datele Comisiei Electorale Centrale arată că prezența la urne a fost de numai 47,4%. Cum se explica diferența, l-am întrebat pe președintele Asociației Sociologilor şi Demografilor, Victor Mocanu:
Victor Mocanu: „Sondajul sociologic este desfășurat în baza unei metodologii bine elaborate, adică se aplică „ruta aleatorie” şi noi am investigat în cadrul acestui sondaj sociologic 1147 de respondenți din cinci sectoare ale mun. Chişinău şi 12 localități care se află în suburbia Chișinăului, adică este un sondaj aleatoriu, un sondaj reprezentativ pentru populația adultă din mun. Chişinău. În ceea ce privește scrutinul electoral local, acesta a fost realizat doar în baza listelor electorale, care sunt imperfecte, știm cu toții. De asemenea, studiul nostru a fost realizat în baza criteriilor de gen, vârstă, studii, loc de trai etc. Pe când la scrutin, diferite grupuri sociale participă diferit.
De exemplu, în cadrul scrutinului electoral a fost subreprezentat tineretul. Iată, astfel explicăm discrepanța la care v-aţi referit. În plus, mai există şi fenomenul dezirabilităţii sociale: respondenții răspund la întrebările din chestionar în conformitate cu un set de norme şi valori primite în societate. Altfel spus, ei ştiu că sunt datori să participe la scrutinul electoral, dar, totuși, nu se prezintă, pe când operatorului de interviu spun: „da, noi am fost, am participat activ, suntem cetățeni care respectă legea, normele”. Iată, prin aceste lucruri putem să explicăm discrepanța mare dintre datele sondajului și rezultatele scrutinului electoral”.
Europa Liberă: Dar de ce nu ar fi sinceri oamenii? Le este rușine, de exemplu, că nu au fost la vot și preferă să spună că au fost?
Victor Mocanu: „Desigur, ei sunt conștienți de faptul că trebuie să participe la acest exercițiu democratic, știu că trebuie să aleagă primarul, un primar competent, care să conducă capitala pe parcursul a patru ani de zile. În același timp, apar diferite probleme, alegatorul nu e satisfăcut de lista candidaților, nu e satisfăcut de situația economică cu care se confruntă familia lui. A pierdut încrederea în partidele politică, în candidații lor, or știm că nivelul încrederii în partidele politice este foarte scăzut, dar este conștient de faptul că trebuie să vină la alegeri.
În ceea ce privește veridicitatea sondajului nostru, eu, în calitate de conducător al Asociației, spun cu toată seriozitatea că acest studiu este reprezentativ la data de 20 iunie, adică datele sunt veridice pentru această dată. Dacă Dvs. duceți cont de faptul că marja de eroare în eșantionare este de +/- 2 la sută, deci, acești candidați, practic, sunt la egalitate la capitolul „opțiune de vot”. Mai este o săptămână până la alegeri, candidații pot şi sunt datori să se manifeste, mai ales ținând cont de faptul că doar aproximativ 37 la sută dintre respondenți au spus că se vor prezenta la vot. Vedeți, acesta este un procent foarte mic în comparație cu alte sondaje”.
Europa Liberă: Rezultatele sondajului mai arată un procent mare al indecișilor înainte de turul doi de scrutin de la 28 iunie. 22 la sută dintre alegători ar fi indeciși. Cine sunt aceștia, dle Mocanu, cei care nu au făcut o alegere, dar mai pot fi convinși sau cei care nu vor ieși deloc la vot?
Victor Mocanu: „Noi am construit o relație între cei care au votat pentru funcția de primar la data de 14 iunie şi cei care vor participa la turul doi, pe 28 iunie. Am schițat profilul alegătorului, adică am dat preferințele, tendințele şi evoluția preferinţelor electorale ale alegătorilor care au votat un anumit candidat la 14 iunie. De exemplu, cine a votat cu Oazu Nantoi, cum va vota în turul doi? În acest caz, 34 la sută sunt indeciși. În cazul lui Ilian Caşu doar 15 la sută sunt indeciși, de două ori mai puțin. Cei care au votat pentru Vasili Chirtoca doar o jumătate spun că vor participat la scrutin, pentru Oleg Brega tot aşa. Adică, noi putem să deducem că cei care au votat cu partidele de stânga sunt mai hotărâți într-o proporție mai mare să participe la vot, pe când cei care au votat candidații partidelor de dreapta stau la dubii, adică nu sunt convinși dacă vor participa sau nu la scrutin, cu cine vor vota”.
Europa Liberă: Oamenii simpli nu prea ştiu cum funcționează bucătăria sociologilor. O casă de sondaje sociologice cum îşi verifică oamenii care merg în teritoriu? Cum se asigură că aceștia nu răspunde la chestionare, de exemplu, stând la bucătărie sau în fața televizorului?
Victor Mocanu: „Noi ne conducem de următoarele: în primul rând, dacă aplicăm sondajul aleatoriu, ne ghidăm de criteriile social-demografice, ele trebuie să fie reprezentative pentru unitatea teritorial administrativă dată, pentru municipiu sau pentru republică. A doua metodă este următoarea: fiecare al patrulea sau al cincilea chestionar este verificat în teritoriu conform foii de parcurs. Sunt indicate nr. de telefon şi sunt operatori de interviu care sună în teritoriu şi verifică dacă colegii lor s-au deplasat şi au lucrat pe strada dată. Dacă obținem un semnal sau două negative că operatorul nu a fost prezent la domiciliul dat, atunci toată strada este rebutată. E foarte simplu. Acestea sunt niște criterii internaționale de control în sondaje”.