Nicolas Trifon, un aromân stabilit în Franța, doctor în lingvistică, a revenit la Chișinău pentru a lansa a doua ediţie a cărţii „Aromânii: pretutindeni, nicăieri”, apărută la Editura Cartier. Nicolas Trifon a scris, împreună cu Matei Cazacu, doua cărţi despre Republica Moldova: La Moldavie ex-soviétique: histoire et enjeux actuels, 1993, şi Un État en quête de nation (Un stat în căutare de națiune: Republica Moldova), 2010. Valentina Basiul a profitat de ocazie şi a realizat un interviu despre configuraţia socio-lingvistică din Republica Moldova şi despre cum se văd din Franţa scandalurile de corupţie de la Chişinău.
Europa Liberă: Pentru început vă rog să ne vorbiţi despre cartea care va fi lansată astăzi la Chișinău. Înţeleg că este o reeditare. La prima ediţie, unii critici au spus că nu întâmplător a apărut acest volum la Chişinău, deoarece punctul dvs. de vedere nu ar fi prea uşor digerat în România. Aşa este sau e altceva la mijloc?
Nicolas Trifon: „Întotdeauna este şi un factor-întâmplare care intervine. Aş începe prin a mulţumi editurii Cartier, indiferent că editează în Republica Moldova, faptul că avut curajul, ca editor, să trateze un subiect dificil. Al doilea, dar nu are legătură, într-adevăr, ce aţi spus dumneavoastră, înţeleg foarte bine, a şi fost relevant de unii, e mai complicat. În special este faptul că editura Cartier şi Colecţia Cartier Istoric este o editură serioasă care încearcă să publice şi subiecte dificile, însă tratate totuşi în aşa fel încât textul să fie lizibil, deci în privinţa asta cred că nu are legătură direct cu faptul că este localizată în Republica Moldova. În acelaşi timp, ar fi o altă pistă care e interesantă, poate, adică e o legătură între Republica Moldova şi aromâni. O să vă spun de ce. În 1993, eu l-am solicitat pe un prieten, istoricul Matei Cazacu, să facem neapărat o carte despre Republica Moldova şi am făcut „La Moldavie ex-soviétique: histoire et enjeux actuels”. Deci a apărut această carte în 1993, era caldă situaţia, tocmai se încheiase războiul şi a avut un impact destul de important, de altfel, faţă de problemele Republicii Moldova care erau foarte puţin cunoscute. Însă în acelaşi timp cu textul istoric, despre actualitate şi problemele lingvistice din Republica Moldova, în ultimul moment am introdus un text cu aromânii, care se numea „Les Aroumains, un cas de figure national atypique”. Şi deci a fost primul text pe care l-am publicat despre aromâni, împreună cu Republica Moldova. După aceea au urmat altele şi, în fine, cartea care a apărut în franceză în 2005”.
Europa Liberă: Şi totuşi o carte despre aromâni, aşa cum a apărut în Republica Moldova ar fi fost posibil să aibă acelaşi succes, să zicem, în România, că totuşi aveţi un anumit punct de vedere care în România nu prea este acceptat?
Nicolas Trifon: „În principiu, în România, din ce am înţeles din ecourile pe care le-a avut cartea când este pe sfera privată, a particularului, nu sunt niciun fel de probleme, cum intervin criterii instituţionale de tip istoria cu instituţiile ei şi lingvistica cu instituţiile ei cum apar tot felul de încurcături, nu rezultă dintr-o reflecţie specială, ci din ideea de a nu jena, de a nu contraria o anumită versiune oficială, o versiune oficială care este foarte greu de stabilit, având în vedere că punctul de referinţă este Academia Română, or Academia Română nu poate să vorbească despre toate şi nu spune numai lucruri corecte sau literă de Evanghelie. Deci, în anumite privinţe, mai ales în ceea ce priveşte chestiunea aromână sau chestiunea minorităţilor, este o anumită continuitate care este deplorabilă în România. Însă problema se pune din ce în ce mai puţin cu noile generaţii, adică în măsura în care sunt în legătură permanent cu ce se întâmplă în Occident, iau burse, au profesori străini, lucrurile se calmează în acest sens. Însă de multe ori e suficient ca cineva să facă o mica criză de naţionalism, să spună că aromânii sunt de fapt români din sud şi aşa mai departe, dar, vă spun, nu trebuie dramatizată situaţia. De altfel, am publicat tot felul de articole şi de studii şi în „Dilema”, şi în alte publicaţii, şi niciodată nimeni nu şi-a pus problema că nu e corect”.
Europa Liberă: Domnule Trifon, aţi scris, împreună cu Matei Cazacu, două cărţi despre Republica Moldova. Cum aţi regăsit acum Republica Moldova?
Nicolas Trifon: „A, e complicată situaţia politică cu toate afacerile acestea, cu corupţia, cu concurenţa neloială. În privinţa aceasta e un spectacol mai repede îngrijorător. Nu pot să spun mai mult, să vedem ce vor da aceste alegeri. Mai ales ceea ce mi se pare foarte problematic este că totuşi echipa actuală de la putere a fost aleasă pentru încă trei ani. Ce se va întâmpla în anii în care urmează? E problematic, mai ales având în vedere că nu există un drum clar: sau spre Europa, sau spre Uniunea Vamală. E greu de zis, rămâne o anumită incertitudine”.
Europa Liberă: Ce părere v-aţi făcut despre ceea ce presa a numit „jaful secolului” sau dispariţia a circa un miliard de euro din bănci? După un asemenea scandal, mai pot europenii să creadă cu adevărat în intenţii sincere de integrare europeană venite dinspre Chişinău?
Nicolas Trifon: „Europenii ştiau foarte bine, cunoşteau structura Moldovei sau a Ucrainei, sau aşa, deci nu e neapărat o surpriză totală, este confirmarea a ceea ce se gândea a fi avize pesimiste, cum ar veni, însă nu este unica ţară în care au loc asemenea deturnări de bani, există şi în Occident. Asta într-adevăr a fost un summum, fiindcă foarte multă lume este implicată… În tot răul e şi un bine, reacţiile s-au animat, există o societate civilă aici şi se manifestă când trebuie să se manifeste”.
Europa Liberă: Dacă s-ar fi întâmplat un asemenea scandal în Franţa, cum s-ar fi terminat?
Nicolas Trifon: „Se întâmplă, sunt cazuri de acestea, dar sumele sunt mult mai mici, adică aici aspectul cel mai spectaculos este suma. Acolo sunt situaţii-cheie în care trebuie să-ţi dai demisia sau să nu-ţi dai demisia, însă sumele de bani şi problemele sunt diferite, intervin, ca întotdeauna, afacerile acestea juridice. Ce s-a întâmplat, spre exemplu, într-o ţară ca Franţa? Au fost probleme de un alt tip, dar care nu sunt mai puţin grave, legate de armament, de cumpărare de armament în legătură cu Pakistanul. Asta a fost acum mulţi ani, însă problema a rămas. Au dat un fel de bacşiş, de fapt, indirect, şi o parte din sumă nu a fost dată pentru armament sofisticat. Şi s-a descoperit încetul cu încetul, însă ca să găseşti cine a fost responsabil rămâne problematic, fiindcă a fost făcut cu atâta fineţe încât e foarte greu de găsit urma. Asta însă face parte din comerţul de arme, care este o lume specială”.
Europa Liberă: Unii analişti afirmă că în Republica Moldova doctrinele politice sunt mai degrabă etichete comerciale. De câteva luni socialismul a redevenit popular în acest spaţiu. Iată dvs., care aţi studiat socialismul, dar şi crizele identitare din Republica Moldova, puteţi spune de ce socialismul este atractiv pentru cetăţenii moldoveni?
Nicolas Trifon: „O interpretare minimală care se poate face - nu cred că este vorba despre socialism, adică cuvintele acestea funcţionează altfel, e altceva în spate, cum era altceva în spate şi înainte. Cred că acum socialismul este un semnal care te trimite la un anumit populism, la anumite promisiuni, promisiuni foarte vagi, de altfel, o anumită grijă pentru oamenii simpli, acest populism de care spuneam, cu amintire, cu referinţă la timpurile socialiste, e revăzută memoria, însă care este bineînţeles mitologică. În realitate este că pe plan economic sistemul atât din Rusia, cât şi din Moldova, din România şi din toate ţările foste comuniste rămâne un sistem liberal, cu, bineînţeles, o dimensiune capitalistă de stat, care este importantă mai ales în Rusia, având în vedere că principalele posturi sunt controlate de stat, dar sistemul este liberal, diferenţele sociale sunt enorme în toate aceste ţări, mult mai mari decât în Occident, sistemul de impozite nefuncţionând la fel de bine şi mai ales deturnările fiind curente. Deci, în sensul acesta, acest socialism nu prea are legătură cu socialismul ca proiect care a existat, nici cu socialismul de la care se reclamă anumite forte politice în Occident sau în America Latină”.
Europa Liberă: Fiind lingvist, am vrea să cunoaştem poziţia dvs. de ce denumirea limbii din această ţară incită atât de repede spiritele şi oamenii îşi irosesc energiile pentru un lucru atât de evident din punct de vedere ştiinţific?
Nicolas Trifon: „În primul rând, într-adevăr, Republica Moldova are o configuraţie socio-lingvistică foarte specială, de altfel, este şi studiată ca atare, şi în tot cazul e mai pasionantă decât geopolitica Moldovei. Treaba porneşte, în mod evident, de la iniţiativa din anii 1920 a Uniunii Sovietice de a torpila plecarea Basarabiei şi de a încerca să recupereze Basarabia prin Transnistria, prin deciziile care au fost luate în legătură cu „limba moldovenească” ridicată la rang de limbă literară. Această „limbă moldovenească”, cu toate eforturile care au fost făcute, cu toate declaraţiile făcute de lingviştii oficiali, standardizarea ei a fost făcută tot în funcţie de limba română. Era scrisă în chirilică, însă standardizarea aducea la română. Deci în privinţa aceasta au pierdut ei mai mult decât au câştigat alţii. Lingviştii erau obligaţi să recunoască, până la urmă, că e aceeaşi limbă cu româna. Mai departe, bineînţeles că e discursul politic şi emoţional. În acelaşi timp, trebuie spus că e normal ca într-o ţară ca Republica Moldova, în care rusofonia are ponderea pe care o are, în care trecutul într-adevăr e problematic, inclusiv interbelic, cu administraţia română, s-au făcut lucruri bune, s-au făcut şi multe lucruri rele. La început a fost o absenţă totală de delicateţe, de comprehesniune faţă de problemele specifice din Basarabia”.
Europa Liberă: Cum vedeţi viitorul Republicii Moldova: cu Transnistria sau fără?
Nicolas Trifon: „Eu îl văd cu Europa, în primul rând, restul sunt probleme de delimitare de teritoriu”.
Europa Liberă: În Europa, cu Transnistria sau fără?
Nicolas Trifon: „Nu cred că e posibil, în tot cazul nu acum, depinde de oamenii de acolo, adică e foarte greu. Spre exemplu, în România lumea are tendinţe să considere Transnistria în tot cazul neromânească, în tot cazul neinteresantă, ori există o experienţă istorică a Transnistriei împreună cu Moldova, deci trebuie de ţinut cont de această sensibilitate, însă cel mai important e că această apropiere şi integrare în UE constituie o referinţă pozitivă într-o ţară ca Moldova, pentru tineri, pentru noile elite. Şi pentru noi [aromânii – n.r.], la fel, viitorul nu este o ţară sau cealaltă ţară, ci Europa, ci posibilitatea de a te exprima în cadru european, fără ca să rupi cu naţiunile în care trăieşti ca minoritate”.