Verdict în favoarea legii asistenței medicale promovată de Barack Obama dat de Curtea Supremă de Justiție americană

Curtea Supremă de Justiție din Statele Unite a dat astăzi un verdict în favoarea legii asistenței medicale promovată de președintele Barack Obama, într-o mare victorie juridică pentru administrația democrată de la Casa Albă. Verdictul garantează de facto menținerea asigurării medicale pentru milioane de americani. Judecătorii CSJ de la Washington au decis cu scorul de 6-3 că subvențiile primite în prezent de 8,7 milioane de oameni pentru a putea avea asigurare nu depind de locul unde trăiesc, în baza legii asistenței medicale din 2010. Agențiile de presă spun că instanța supremă americană nu va anunța astăzi, ci poate vineri altă decizie mult-așteptată, anume dacă căsătoriile gay să fie legale pe întreg teritoriul Statelor Unite, inclusiv în cele 14 state care încă le interzic.