Un ziar în fiecare seară: „Timpul”

Invitatul serii este Dorin Galben, reporter la ziarul „Timpul”.

„În ediția de mâine, reporterii ziarului TIMPUL le vor comunica cititorilor în ce mod Gas NaturalFenosa prejudiciază consumatorii, de ce este greu să te tratezi de alcoolism într-o țară bețivă, cum poți câștiga bani din creșterea prepelițelor, dar și ce înseamnă să produci sticlă într-o țară unde economia este la pământ.

În primele pagini găsiți un comentariu în care se spune că bloggerii și unii jurnaliști care regretă victoria lui Dorin Chirtoacă, în cadrul alegerilor locale, sunt plătiți cel mai degrabă de liderii PD și PLDM pentru a denigra imaginea PL și edilului nou ales.

Furnizorul de energie electrică Gas Natural Fenosa cere majorarea tarifului pentru electricitate cu 70 la sută. În analiza efectuată de un jurnalist de-al nostru sunt aduse dovezi precum că furnizorul nu a investit în ultimii ani în sistemul de electricitate, iar asta duce la consecințe grave.

Cei care vor cumpăra TIMPUL, vor afla câteva metode eficiente prin care poate fi învinsă dependența de alcool. Doi foști alcoolici demonstrează că niciodată nu este târziu să-ți recunoști problema și să începi viața de la capăt.

Ziarul nostru începe o serie de materiale prin care vom informa cititorii cum sunt făcute anumite lucruri. Primul material prezintă cum se face sticla moldovenească. Un reporter de-al nostru a fost la o fabrică de sticlă și a urmărit din interior tot procesul.

Nu uităm nici de corupție. În acest număr am realizat un VOX cu oameni notorii din țară care încearcă să răspundă la întrebarea de ce moldovenii au o atitudine dublă față de corupție.

În această săptămână tot scriem despre producătorii autohtoni. Un tânăr din Dănceni demonstrează că este posibil să faci o afacerecu bani puțini. Antreprenorul ne-a vorbit despre investiția sa într-o mini fermă de creștere a prepelițelor.

Pe lângă toate acestea, veți găsi și un interviu cu unul dintre finanțatorii Recensământului din 2014. Acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tărăgănarea prezentării datelor finale.

La fel ca și în edițiile precedente, în acest număr vor fi câteva fragmente din cărțile regretatului Constantin Tănase, dar și alte materiale sau editoriale în care sunt analizate problemele actuale.”