E cât se poate de normal ca atât mass-media cât și lumea politică din România să se preocupe de criza din Grecia.
Sigur, intră adesea, în punctele de vedere exprimate, și multă subiectivitate, și destula patimă, și înclinația facilă de a prelua locuri comune.
Cu atât mai mult ne interesează, în aceste condiții, luările de poziție ale persoanelor de la vârful puterii.
Președintele Iohannis, în ce-l privește, a adoptat o atitudine neutră și echilibrată: a îndemnat la înțelepciune și la dialog, pentru depășirea dificultăților.
Premierul Victor Ponta, deși aflat în Turcia, unde a stat mai bine de trei săptămâni pentru o operație la genunchi, s-a dovedit mult mai „vorbăreț”, chiar dacă nu avea la dispoziție, ca mijloc de exprimare, decât mesajele pe Facebook.
Imediat după referendum, domnia-sa a postat un text pe cât de emfatic pe atât de confuz, din care reieșea totuși, fără putință de tăgadă, simpatia pentru Alexis Tsipras și pentru politica acestuia. Ponta elogia demnitatea grecilor și vorbea, sibilinic, despre „măcelarii sociali” care se împotrivesc aspirațiilor democratice ale unui popor.
Textul dlui Ponta se transforma apoi într-un soi de paralelă între Grecia și România, cu scopul de a arăta că nu există nici o similitudine, dar absolut niciuna, între cele două țări.
România, adăuga premierul, are creștere economică, șomaj sub media europeană, pace socială și – atenție ! – „stabilitate guvernamentală|”.
Finalul textului, după o trimitere obscură la mitul Meșterului Manole, îi înfiera pe românii care se înverșunează să lupte împotriva altor români precum și pe cei animați de foamea oarbă de „ciolan”, în speță cei care au mai fost la putere și ar fi folosit-o rău.
Nu e greu de ghicit unde bate șaua domnul prim-ministru. Pe de o parte, omagierea exemplului grec dădea satisfacție anti-occidentalilor și naționaliștilor inflamați; de altfel, într-o postare anterioară, Ponta vorbea, în același registru, de „adversarii dezvoltării, prosperității și independenței (s.m., Al.C.) noastre economice”.
Pe de altă parte, invocarea „stabilității guvernamentale” și veștejirea celor care vor să revină la putere era o trimitere clară la posibilitatea, tot mai verosimilă în ultimul timp, schimbării majorității parlamentare.
Ponta înțelege astfel să dea un semnal partidului său, totodată să-i liniștească și să-i mobilizeze pe alegătorii fideli.
Încurajat de rezultatul referendumului din Grecia Ponta joacă, așadar, cartea populismului. Un joc ce are însă multe necunoscute. Cea mai periculoasă dintre ele este următoarea mișcare pe care o va face Direcția Națională Anticorupție, o inculpare a premierului ducând, inevitabil, la demisia acestuia.
Că pericolul este mare o dovedește și ofensiva lansată de posturile de televiziune aservite lui Ponta, care îl atacă zilnic, tot mai violent, pe Iohannis, ultima gogoașă mediatică scoasă de la naftalină fiind o pretinsă datorie bănească a Germaniei către România, datorie pe care, chipurile, atât Traian Băsescu cât și Klaus Iohannis ar fi făcut în așa fel încât să o anuleze. Iată cum, pe lângă tentativa de compromitere a actualului președinte, diabolizarea Germaniei Angelei Merkel are șanse să găsească ecou nu numai la Atena ci și la București.