Ambasada SUA de la Chișinău a discutat o posibilă cooperare cu CNA în cadrul anchetei în sectorul bancar

Ambasada Statelor Unite la Chișinău a acceptat, în principiu, să sprijine ancheta Centrului Național Anticorupție în dosarul băncilor devalizate, dar cooperarea nu a fost încă oficializată. La cererea Europei Libere, ambasada a precizat: „Ne-am întâlnit cu oficiali de la Centrul Național Anticorupție și am discutat o posibilă cooperare în cadrul investigației în sectorul bancar. Am cerut o solicitare oficială pentru inițierea unei astfel de cooperări. Suntem încă în așteptarea unei astfel de solicitări.”