Toți cei patru inculpați în ancheta asupra devalizării Băncii de Economii arestați preventiv pe 30 de zile

Judecătoria Buiucani a emis mandate de arest preventiv pe 30 de zile pentru toate cele patru persoane din conducerea firmei „Caravita”, reținute încă de miercuri în cadrul anchetei desfășurată de Centrul Național Anticorupție, în legătură cu devalizarea Băncii de Economii.
Doi dintre ei sunt rude cu liderul PLDM, Vlad Filat: Vladimir Rusu proprietarul companiei „Caravita” și nepotul președintelui PLDM și de Ion Rusu, tatăl lui Vladimir Rusu, cumnatul și nașul lui Vlad Filat.Toți patru fuseseră reținuți ieri de CNA pentru 72 de ore.
Procuratura Anticorupție și CNA au precizat între timp că Banca de Economii ar fi fost prejudiciată cu peste 52 milioane de lei ca urmare a împrumuturilor luate de cele două companii Business Estate S.R.L și Caravita S.R.L. în urma unor scheme ilicite, relatează Unimedia.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a comentat reținerile de miercuri pe o rețea social și le-a pus în legătură directă cu faptul că negocierile vizând formarea unei noi majorități parlamenare s-ar afla „pe ultima sută de metri”, relatează IPN.