Legislatorii din România dovedesc că pot să migreze dintr-un partid în altul nu doar la ei acasă, ci și în Parlamentul European. Laurențiu Rebega a trecut miercuri din gruparea social-democraților direct în cea de extremă-dreaptă a franțuzoaicei Marine Le Pen.
Are 39 de ani, este absolvent al Facultății de Zootehnie, și-a consolidat studiile în Danemarca înainte să fie racolat de Dan Voiculescu, fondatorul televiziunilor Antena 1 și Antena 3, în Partidul Conservator. Voiculescu a adunat în formațiunea sa mai mulți tineri agronomi, pe care i-a promovat, când a avut ocazia în ministerul de resort, în agențiile specializate ale statului sau în Parlamentul European. Fostul mogul, condamnat la închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Agronomice avea interese semnificative în acest domeniu, prin firmele pe care le deține familia sa.
Laurențiu Rebega a fost atras prin această filială în Partidul Conservator, care nu este, însă, absolut deloc conservator, ci are mai degrabă o tentă socialist-populistă. Absența unei ideologii clare, faptul că în România accesul în politică se face mai degrabă în funcție de relații decât de opțiuni, ar putea explica în parte balansul eurodeputatului Laurențiu Rebega din grupul socialist în cel extremist.
Este primul europarlamentar român care se mută în acest grup, autodefinit de „orientare patriotică”. Componenții Grupului Europa Națiunilor și a Libertății provin în genere din partide xenofobe și homofobe. În țările lor, extremiștii din Parlamentul European, cărora li s-a alăturat și Rebega, militează împotriva străinilor, pe care ar vrea să-i lase fără niciun fel de drepturi dacă nu cumva să-I trimită chiar de unde au venit.
Eurodeputatul român susține că aderarea la acest Grup este pentru el „un proiect politic plin de provocări” și că în acest fel va avea ocazia să stea la o „masă a dialogului” cu cei mai sceptici oameni politici europeni pe care vrea să-i convingă că „națiunea română este o forță importantă a Uniunii”. În această calitate românii „trebuie să se bucure de un tratament egal cu al cetățenilor din țările de adopție, fără a fi permanent stigmatizați”, recită europarlamentarul român argumentele care l-ar fi împins spre grupul extremiștilor, format de curând în Parlamentul European cu destulă greutate.
Conform regulamentului pentru formarea unui nou grup în Parlamentul de la Bruxelles e nevoie de cel puțin 25 de membri din minim șapte state diferite. Pentru a-și pune la punct infrastructura, noul grup beneficiază de o finanțare de cinci milioane de euro din partea Parlamentului European.
În România, extremismul parlamentar părea să fi apus odată cu Vadim Tudor și Partidul România Mare, care și-au pierdut aproape de tot simpatizanții, odată ce a fi eurosceptic a devenit o rușine. Nimeni nu mai are curajul să se proclame eurosceptic în arena publică, cu toate că discursul despre „interesul național” strânge tot mai mulți aderenți, inclusiv progresiștii vicepremierului Gabriel Oprea.
Eurodeputatul Laurențiu Rebega face parte din acest curent al noilor „patrioți”, mizând pe un gen de suveranism bine temperat, care deocamdată nu intră în coliziune cu euro-atlantismul. De altfel înainte de a ajunge la extremiștii europeni, Laurențiu Rebega s-a înscris într-o formațiune recent înființată: Partidul România Unită declarat de „orientare naționalistă modernă”, care propune „apărarea intereselor României ca obiectiv absolut al politicii la toate nivelurile”.
Europarlamentarul român care consolidează grupul extremiștilor din legislativul de la Bruxelles a primit în schimbul acestei mutări funcția de vicepreședinte în acest Grup din Parlamentul European și speră probabil ca în viitor să aibă acces nu doar la fonduri mai mari, ci eventual și la o apărare mai consistentă din partea noilor colegi în acuzațiile de corupție formulate de procurorii români. Laurențiu Rebega este acuzat de folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii de bani sau alte foloase necuvenite, instigare la fals și uz de fals.