Cu ce bagaje pleacă la drum noul cabinet de miniștri de la Chișinău și unde ar putea ajunge el

După ce duminica trecută discutam despre o posibilă formulă de guvern cu Maia Sandu în frunte, astăzi ne vedem siliți să povestim despre cabinetul Streleț. Rocada spectaculoasă a dat în vileag vechile hibe ale clasei politice despre care am tot vorbit și sunt convins că vom mai vorbi, din păcate. În emisiunea de astăzi vom încerca să ne dumirim cu ce bagaje pleacă la drum noul cabinet de miniștri și unde ar putea ajunge el.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere se află Ludmila Andronic, cunoscută expertă în comunicare, și jurnalistul Valeriu Reniță, care a fost purtător de cuvânt în cabinetul președintelui Voronin.

Europa Liberă: Avem un guvern nou, cu miniştri, pe alocuri, împrospătaţi. Mai întâi, vreau să vă întreb ce senzaţie v-a produs programul de guvernare? Dacă la situaţia complexă şi dificilă, aşa cum o descrie noul premier Valeriu Streleţ, există şi soluţii?

Valeriu Reniță: „Eu cred că avem un program cam de şase ani frumos. El este redactat de fiecare dată când apare o nouă alianţă, puţin. Este mai mult un exerciţiu de redactare, un exerciţiu filologic, decât unul economic. Programul este frumos şi, după câte obiective sunt acolo pentru a fi atinse, cred că e pentru vreo 30 de ani. Dar guvernul, dă Doamne, să ţină vreo nouă luni, cred că până la noua alegere a preşedintelui.”

Europa Liberă: Exact aceasta i-am reproşat domnului Streleţ într-o dezbatere televizată, că şi preşedintele Timofti le-a urat noilor membri ai cabinetului să atenueze deosebirile dintre cei bogaţi şi săraci, un obiectiv care cam îţi ia o sută de ani, dacă îţi merge.

​Valeriu Reniță: „Da, ţărilor din Occident le-a luat de la o sută până la trei sute de ani, cred că. Probabil, este vorba de un umor finuţ al preşedintelui. Eu cred că ar fi două obiective în două luni de atins – să ţină în vizor acordul cu Uniunea Europeană şi să ducă până la capăt, dacă se poate, sau până aproape de capăt, reforma în domeniul justiţiei. Mai mult? Ce fel de ridicare a bunăstării populaţiei, cum scrie în program?”

Europa Liberă: Dacă cei care au votat cabinetul de miniştri ar fi vrut, de bună seamă, să ducă la capăt, la bun sfârşit reforma justiţiei, probabil, ar fi votat-o pe Maia Sandu.

Valeriu Reniță: „Da, era bine Maia Sandu, cum era data trecută bine să fie Leancă. Dar aceasta e consecvenţa preşedintelui PLDM. Dragă Doamne, nu înaintează poporul ori societatea civilă un lider al naţiunii, care are un program serios şi sprijin politic larg şi care, într-adevăr, ar trebui să facă treabă. Avem următorul candidat propus de PLDM, pentru că el trebuie să propună, şi i-a venit rândul domnului Streleţ, și aceasta e toată treaba. Deci, va face faţă cumva, va fi un băiat disciplinat, cum este, de fapt, se va uita în gura lui Filat ce va spune un timp, probabil, două-trei luni, va trage cu urechea ce spun ceilalţi lideri. În rest, se va întâmpla ceea ce se întâmplă, de obicei – un guvern ca toate guvernele, fie el de dreapta, fie de stânga, îşi realizează anumite obiective, nu ştiu care, au multe, de obicei, realizează puţine ori niciun obiectiv. Mă tem să fiu părtinitor, pentru că eu cred că chiar puţin se realizează. Acum revin la gândul meu: dacă ar fi să realizeze două obiective în nouă luni, eu mi-aş face cruce şi aş spune mulţumesc.”

Europa Liberă: Dar chiar credeţi că se vor apuca să ducă la bun sfârşit reforma în justiţie, să le dea peste mâini celor corupţi?

Valeriu Reniță: „Aceasta e treaba şi eu închei – că trebuie să înceapă de sus, de acolo, din coridoarele puterii şi nu o vor face.”

Ludmila Andronic: „În ceea ce priveşte reformele în justiţie, eu cred că, până la urmă, acest guvern sau, eventual, următorul vor fi obligaţi să le facă, pentru că altfel riscă să piardă completamente parcursul european. Iar cel mai important, riscă să piardă finanţările europene. Or, este clar deja pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care sunt eurosceptici, că fără aceşti bani, fără suportul extern, riscăm să intrăm într-o criză economică, financiară şi socială pe care deja va fi foarte greu să o soluţionăm. În ceea ce priveşte programul de guvernare, din punctul meu de vedere, priorităţile care au fost anunţate sunt aşa-numitele priorităţi pe termen lung şi foarte lung și ele ţin mai degrabă de

activităţile doctrinare. E foarte frumos şi pozitiv să spui că ar fi bine să ştergem cât mai degrabă diferenţele dintre cei săraci şi cei bogaţi. Or, există două modele pentru aceasta. Există modelul democrat, care este pe de o parte, şi există modelul liberal, care este de cu totul alt format. Prin urmare, dacă acestea sunt priorităţile pe termen lung ale ţării şi guvernul şi le asumă nu înseamnă că ele vor da soluţii imediate. Un guvern în situaţia actuală, într-adevăr, e cazul să-şi pună unul-două obiective concrete, vizibile şi de realizat. Ar fi, după mine, în primul şi în primul rând, stabilizarea situaţiei financiare a ţării, pentru că dezastrul financiar este unul uşor de simţit şi citit. Ar fi să ducă până la capăt dosarul Kroll. Şi dacă acest lucru s-ar întâmpla, s-ar putea să avem, cel puţin, nişte beneficii financiare. Sau dacă nu, măcar unele morale sau etice la nivelul politicului. Actualmente, nu putem vorbi despre realizări istorice pentru un guvern. În faţa guvernelor din Republica Moldova pentru anii viitori vor sta doar ţinte punctuale. Şi dacă, într-adevăr, acest guvern va reuşi să soluţioneze, cel puţin, două dintre problemele noastre – stabilizarea sau readucerea în făgaşul normalului a relaţiilor cu Uniunea Europeană, pentru că la nivel diplomatic ele stau foarte bine, dar la nivel de relaţie, care ţine de Acordul de Asociere, deja suntem în întârziere, atunci aceasta va fi o realizare. Şi dacă vor reuşi să stabilizeze situaţia financiară a ţării, atunci, iarăşi, acest guvern va putea pleca cu capul sus, când îi va veni momentul.”

Europa Liberă: O primă probă, un test pe care s-a văzut că îl propune Banca Naţională, în ziua în care a fost votat cabinetul de miniştri, premierul spune că şi-ar dori ca dobânzile să ajungă sub 10%. Or, imediat atunci Banca Naţională ridică cota. Şi atunci va continua meciul lichidăm–nu lichidăm băncile devalizate. Drăguţanu zice că e la muşchiul parlamentarilor, premierul spune: „Cum va zice Banca Naţională”. Urmărind această dezbatere sterilă, Europa, de fapt, aceasta spune: „Cum putem continua să pompăm bani în Republica Moldova, dacă ei prin uşa din spate pleacă?”.

​Ludmila Andronic: „Cred că, în primul rând, noi trebuie să aflăm răspuns la o altă întrebare – ce s-a întâmplat în ianuarie-februarie în această ţară? Pentru că aşa cum au decurs lucrurile şi modul în care au fost mărite rezervele băncilor, mie îmi ridică semne de întrebare. Atunci când vom înţelege ce s-a întâmplat în ianuarie-februarie, vom înţelege cam pe unde trebuie să ne căutăm miliardul devenit deja anecdotic şi să analizăm, din punct de vedere bancar, dacă aceasta a fost o încercare de a juca financiar pe pieţele externe sau a fost un furt clasic. Sunt mai degrabă înclinată să cred că e vorba de o speculaţie financiară, care a fost gândită, dar care a fost întreruptă la un moment dat sau s-a dorit câştigarea unei sume şi mai mari prin scoaterea prea evidentă în public a situaţiei bancare. Dacă stau şi mă gândesc, în istoria Republicii Moldova, nu a existat o comunicare publică asemănătoare referitoare la cursul valutar, la situaţia pieţei bancare, niciodată de la momentul introducerii leului şi până acum. Or, acest exces de comunicare, în opinia mea, de asemenea, a servit la... nici nu ştiu ce verb să folosesc pentru a exprima ce s-a întâmplat cu leul, pentru că el a luat-o razna sau sărea ca un ţap, dacă vreți.”

Europa Liberă: Adică inducerea stării de panică era parte a planului?

Ludmila Andronic: „Nu sunt finanţist şi nu vreau să îmi asum această acuzaţie, dar, din punctul de vedere al comunicării economice, al presei economice inclusiv, astfel de comunicări referitoare la situaţia bancară nu sunt acceptate în nicio ţară din lume. În unele ţări presa este adusă în judecată pentru crearea panicii financiare. În cazul dat, din păcate, şi statul, şi Banca Naţională a Moldovei s-a lansat într-o serie de declaraţii care, pe de o parte, creau impresia unei excesive responsabilităţi sociale, cu dorinţa de a aduce oamenilor la cunoştinţă ce se întâmplă, iar pe de altă parte, parcă era un îndemn de a trezi un tsunami pe piaţa financiară.”

Europa Liberă: Adică o manipulare clasică.

Ludmila Andronic: „Exact. O bancă naţională, de obicei, comunică foarte rezervat. Să ne amintim că nu este prima bancă pe care a pierdut-o Republica Moldova, nu este primul caz când o bancă este lichidată, pentru că am avut şi cazuri de acest gen. Noi am trecut printr-o criză financiară regională sau mondială cu capul mult mai sus, decât s-a întâmplat în această iarnă. Iată de ce eu aş vrea să ştiu: a fost aceasta o greşeală sau o comunicare intenţionată în acest mod? Şi dacă da, aceasta mi-ar explica ce s-a întâmplat, de fapt, anul trecut în sectorul bancar.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vreţi să aflaţi. Dar guvernul nou are mandatul să afle oare? Din ce aţi văzut la televizor, cum a răspuns premierul la întrebarea privind raportul Kroll, oare chiar vrea guvernul sau are dreptul să vrea să afle?

Ludmila Andronic: „Oricum va afla. Altceva este dacă ne va comunica şi nouă. Este vorba totuşi de o sumă excepţională pentru Republica Moldova. Mie mi se pare că s-ar putea întâmpla ca, pe baza acestui miliard, să se fi câştigat deja un miliard şi, la un moment dat, el să revină foarte normal, pe formulă bancară, înapoi.”

Europa Liberă: La cursul pe care îl spunea domnul Drăguţanu.

Ludmila Andronic: „Exact. Acoperit de ceea ce se numeşte prezumţia libertăţii acţionarilor băncii de a-şi urmări interesul comercial.”

Vasile Botnaru

​Europa Liberă: Domnule Reniţă, dumneavoastră aţi pus obiectivul luptei cu corupţia. Or, o parte componentă a acestei lupte cu corupţia înseamnă, de fapt, identificarea celor care au dorit să se îmbogăţească, versiunea Ludmilei Andronic este că a fost o panică indusă în mod intenţionat. Guvernul dă senzaţia că el vrea să se lămurească?

Valeriu Reniță: „Cred că da. Dar guvernul va vorbi cu populaţia pe frecvenţa obişnuită, cum obişnuiesc urechile majorităţii să audă. Faptul că au fost arestate rudele domnului Filat şi că însăşi domnului Filat acum i se pun, în diferite forme, anumite întrebări incomode, ne lasă impresia că anume s-a ales clar ţapul ispăşitor, omul care, probabil, ca alţii, a participat la această operaţiune. Că e o operaţiune financiară, că e jaf să ne răspundă, din nou, cum spunem noi, guvernul. Până la urmă, cred că populaţia va fi satisfăcută cu soiul acesta de răspunsuri, pentru că altele decât despre care vorbeşte Ludmila Andronic nici nu va fi în stare să le recepţioneze, sunt neinteligibile pentru majoritate. Deci, ca întotdeauna, specialiştii, experţii se vor alege cu nişte răspunsuri mai subtile, pe care le pot ei intui, iar marii majorităţi i se va arunca, ca întotdeauna, osul, ca să aibă loc un fel de răzbunare publică. Dar cam atât, pentru că restul... Sunt atâtea mecanisme financiare inventate deja până la noi de care noi abia am început să ne folosim, foarte subtile. Sigur că are dreptate Ludmila Andronic că în democraţiile avansate, chiar dacă se întâmplă asemenea lucruri, ele se fac într-o linişte şi cu o subtilitate de care noi nici nu bănuim şi nu se iau în discuţie, presa nu mai ajunge să le discute, or dacă le discută, discută în faţa instanţei de judecată. Populaţia va primi un răspuns, răspunsul pe care îl merită, ca întotdeauna.”

Europa Liberă: Şi nota de plată foarte urâtă – lichidarea sau păstrarea acestor bănci. Oricum va duce povara populaţia, nu doar acţionarii sau nu doar deponenţii.

Valeriu Reniță: „Eu zic că poate se va reuşi un compromis. Adică să nu se lichideze trei bănci, dar două, să nu se lichideze banca populară. Pentru că va avea de suferit foarte multă lume.”

Ludmila Andronic: „Acum s-ar putea şi europenii să opteze, ţinând cont de importanţa pe care a avut-o Banca de Economii ca infrastructură în ţară, s-ar putea să se opteze pe modelul care s-a întâmplat cu Investprivatbank, când depozitele persoanelor fizice au fost returnate sută la sută. Din ce am înţeles eu, se face un calcul, în acest sens, şi reîntoarcerea depozitelor persoanelor fizice este mai ieftină chiar decât menţinerea acestor bănci. În fond, ar fi o soluţie pentru a nu aduce la o stare critică populaţia şi pentru a rezolva problema sistemului bancar. Pentru că aceste bănci sunt în stare să tragă sistemul bancar după ele. Pe de altă parte, dacă stau şi mă gândesc, există şi o componentă bună deja a ceea ce se întâmplă. Banca de Economii, pentru o perioadă foarte lungă, a fost banca parteneră a statului în oferirea subvenţiilor, plăţilor sociale către populaţie ş.a.m.d. Uitaţi-vă ce se întâmplă acum la băncile comerciale care au preluat dreptul de a face aceste operaţiuni. Aproape fiecare bancă şi-a deschis un sistem de carduri pentru pensionari, oferă procente mai speciale pentru această categorie de populaţie. A intervenit ceea ce se numeşte mecanismul normal şi real al concurenţei, când băncile au început să împartă în mod egal beneficiile pe care le poate oferi o maşină atât de importantă cum este statul. Deci, după mine, se întâmplă deja şi anumite lucruri pozitive. În al doilea rând, faptul că în ianuarie-februarie statul sau Banca Naţională, băncile comerciale, toate împreună, au reuşit să-şi ridice până la un nivel destul de mare rezervele, jucând sau speculând cu noi, dar, mă rog, aceasta este logica bancară sau logica financiară a pieţelor, aceasta înseamnă că, până la urmă, sistemul în sine ştie foarte bine cum să se autoregleze şi să se autotrateze, dureros pentru noi, dar, în acelaşi timp posibil pentru ei. Iată de ce eu nu ştiu dacă este o soluţie foarte bună acum ridicarea până la un nivel atât de înalt a cerinţelor privitoare la rezervele în lei şi la rata de bază, pentru că aici, într-adevăr, stopăm mecanismul economic care aduce banii, producţia, stopăm capacitatea businessului deja de a se folosi de resursele bancare. După mine, noi am ajuns în situaţia anului 2000, când un credit bancar, inclusiv pentru business, era o excepţie. Lucrul acesta nu trebuie să se întâmple, economia nu trebuie să sufere din cauza problemelor bancare.”

Valeriu Reniță: „Era cam 20 la sută.”

Ludmila Andronic: „Noi ne apropiem acum de 20 la sută, aceasta e. Deci, dacă nu repornim motoarele economiei cu costul lichidării sau bancrotizării acestor trei bănci, înseamnă că rămânem cu aceste trei bănci. Săraci, curaţi şi cu trei bănci.”

Europa Liberă: Deci, o asanare care presupune totuşi, repet, să se pună de acord componentele alianţei. Or, de aici rezultă şi a doua întrebare principială pentru discuţia noastră. Pe cât de eclectic era guvernul unei alianţe minoritare, acum când alianţa are trei picioare, trei suporturi este cu atât mai eclectic. Cât de funcţional este un guvern în condiţiile Republicii Moldova, foarte specifice, cu experienţa pe care am avut-o în precedentele două alianţe?

​Valeriu Reniță: „Sigur că nu este funcţional. Pentru că, până la urmă, prim-ministrul este un fel de preşedinte de şedinţă. Nu el şi-a ales echipa, echipa i-a delegat-o alianţa, cele trei partide, normal că ministrul sau grupul de miniştri care se subordonează partidului vor asculta în primul rând bossul de partid şi tot aşa. Adică, lucrurile sunt cunoscute, am făcut o recapitulare.”

Europa Liberă: Ce spunea Ludmila Andronic, doctrinar, liberalii vor încerca să promoveze idei liberale, iar social-democraţii sau democraţii vor fi stângişti într-un guvern. Şi atunci?

Ludmila Andronic: „Altceva este că s-ar putea ca ei să fie de dreapta sau de stânga la nivel de comunicare. Să fim realişti, că partide doctrinare noi nu prea avem în Republica Moldova. Cred că dacă încep a întreba membrii de partid referitor la doctrina liberală sau social-democrată, se vor uita la mine cu ochi pătraţi.”

Valeriu Reniță: „Ai dreptate. În comunicare Mihai Ghimpu e întotdeauna de stânga.”

Ludmila Andronic: „Absolut. Deci, prima declaraţie pe care a făcut-o după învestirea guvernului, că are nevoie de revizuirea preţurilor, supărătoare, de altfel, nu este una liberală, aceasta ar fi trebuit să o facă Partidul Democrat, în primul rând. Deci, cât ar fi de funcţional? Totuşi, noi nu trebuie să uităm un lucru foarte important – fiecare ministru din guvern, dar şi primul ministru poartă responsabilitate legală şi juridică pentru acţiunile sale. Guvernul nu este un organism colectiv. Responsabilitatea juridică şi legală pentru semnăturile pe care le pun şi deciziile pe care le iau sunt responsabilităţile lor personale. Altceva este că noi nu prea am ajuns încă în situaţia în care un ministru este întrebat: „Ian stai, domnule…”

Europa Liberă: …ce e cu Aeroportul?”.

Ludmila Andronic: „Dar responsabilitatea personală totuşi există, prescrisă în lege. A fi, pur şi simplu, şef de şedinţă este valabil o lună-două, până omul intră în pâine şi începe să înţeleagă că, la un moment dat, va trage şi ponoasele respective. S-a demonstrat o dată că este posibil să se lucreze inclusiv în formatul alianţei respective. Dacă stăm

să ne gândim, la nivel de paşi mici pentru lucruri mari, semnarea Acordului de Asociere şi semnarea DCFTA de către fostul guvern Leancă, care era, de asemenea, unul de coaliţie, dar intervenit după un război prin care am trecut, fratricid, şi care credeam că va duce la destrămarea completă a alianţei, nu a fost decât un imbold pentru ei şi un semn de alarmă că, dacă nu fac acum ceva, îşi pierd totalmente credibilitatea. Eu tare aş vrea ca acum această alianţă să se simtă exact ca atunci, în primăvara 2012, nu cu musca pe căciulă, cu musca pe căciulă e deja timpul trecut, dar să se simtă cu flacăra într-un loc mai sensibil şi să se mobilizeze. Şi ar exista o astfel de posibilitate, mai ales că multe scenarii se repetă.”

Europa Liberă: Eu consider că vacanţa parlamentară, de exemplu, e benefică, chiar dacă societatea le spune: „Neruşinaţilor, cum plecaţi voi acum în vacanţă când satul arde...”. Dar zic, tocmai bine că parlamentarii pleacă şi guvernul va putea să-şi arate potenţialul, un obiectiv, o sarcină concretă fiind găsirea soluţiilor de compensare a acestor majorări la curent şi la gaz. Cum ai da, vine toamna, facturile vor creşte şi fără soluţii de compensare chiar zădări ursul rău de tot.

Ludmila Andronic: „Şi mai e ceva. Suntem în timpul în care deja guvernul ar fi trebuit să aibă, cel puţin, primul draft al bugetului pe anul viitor. Dacă ţinem cont de situaţia în care ne aflăm, de scumpirile care nu vor bate doar în buzunarul populaţiei pentru că va plăti mult mai mult la factură, vor bate în buzunarul instituţiilor de stat, al şcolilor, al spitalelor, al costurilor pentru stat, trebuie recalculat bugetul într-un mod deosebit de precis. Trebuie luate în calcul toate veniturile posibile, toate cheltuielile, deficitul bugetar. Deci, exerciţiul bugetar pe care ar trebui să înceapă să-l facă guvernul din a doua zi de învestire, de la ora 8.00, şi să-l încheie într-un cât mai scurt timp posibil, este cea mai importantă sarcină care stă în faţa lor, poate chiar mai importantă şi decât cele de care am vorbit până acum. Pentru că anul care vine nu se arată foarte milos atât cu cetăţenii, cât şi cu statul însăşi.”

Europa Liberă: Şi ar fi sarcina consolidatoare pentru acest guvern eclectic.

Valeriu Reniță: „Dar eu zic că o sarcină de consolidare şi o sarcină primordială ar fi pentru guvern, dar mai ales pentru prim-ministru, o comunicarea intensă cu populaţia anume în problemele de scumpire. Nimeni nu a vrut să explice, am avut o singură apariţie în Parlament a şefului ANRE, care a vorbit în limbaj tehnic, păsăresc, al specialiştilor, din care, probabil, nu a înţeles nici chiar prea multă lume în Parlament, şi nimeni nu vrea să explice, dar ar fi nevoie de o explicaţie, şi nu de una, de o comunicare largă, pentru ca lumea, cel puţin, să înţeleagă pentru data viitoare de unde pornim, atunci când din nou se măresc preţurile. Pentru că am auzit mulţi experţi care au spus că în timp ce preţurile la petrol şi la gaze descresc, se micşorează, noi, dragă Doamne, facem cum vrem noi, ca întotdeauna, mărim. De ce? Toată lumea se întreabă de ce. Trebuie să aibă un răspuns, dacă vrea să păşească cu dreptul guvernul. Şi cred că e momentul, tot de a doua zi, de la ora 8.00, cum zicea Ludmila Andronic, să se gândească şi la chestiunea aceasta. Pentru că neîncrederea în guvern este mare, a spus-o chiar [joi] preşedintele PLDM, este o neîncredere pe care nu a avut-o niciodată această alianţă. Şi dacă vrea să cucerească, să recucerească, aşa cum susțin ei, de câţiva ani, încrederea, ar trebui de pornit de la lucruri simple. Cel mai simplu lucru – omul se întreabă de ce trebuie să plătească o dată şi jumătate ori de două ori mai mult?”

Europa Liberă: Şi nu în maniera în care, pardon, fostul deputat Brega, care era foarte ironic şi chiar trufaş în luările de poziţie, când a fost întrebat, deja în postura lui de vicepremier, a zis: „Staţi liniştiţi, nu vă panicaţi, nu s-a publicat, nu a intrat în vigoare”. În loc măcar să spună: „Fraţilor, mai închideţi luminile prin casă, poate vă ajută cu 30% să mai coborâţi cifrele din facturi”. Dânşii continuă să rămână într-o calmitate olimpică periculoasă, după mine. Pentru că la toamnă multă lume va vrea să-i dea jos.

Ludmila Andronic: „Problema este că scumpirile, într-adevăr, nu plac nimănui, nici mie personal, urăsc când mi se scumpesc facturile.”

Europa Liberă: Ca impozitele.

​Ludmila Andronic: „Da. Dar în acelaşi timp, eu sunt conştientă de faptul că, odată ce noi nu avem resurse energetice proprii, vom fi nevoiţi să facem jocul celor care ne oferă, pentru bani, desigur, aceste resurse şi al celor care ni le livrează, prestatorilor, cum este, de exemplu, Union Fenosa, pentru că ei nu produc, ci ei ne livrează. Ideea este următoarea: doi ani în urmă Kievul ne invidia pentru că guvernul de la Chişinău reuşise să aducă tarifele la încălzire la nivelul lor realist, erau înalte, dar realiste, şi că ei abia trebuiau să facă acest lucru şi se temeau de ce se putea întâmpla în Ucraina, după ce vor introduce noile tarife.”

Europa Liberă: Şi s-a întâmplat în Armenia.

Ludmila Andronic: „Dar faptul că tarifele, în mod normal, ar trebui să fie revizuite anual, pentru că noi nu suntem producători, iarăşi, repet, de energie, noi nu suntem producători de gaz, noi trebuie să revizuim aceste tarife anual, ar fi supărător, dar nu atât de mult. Dacă noi am fi revăzut tarifele la electricitate din 2012 deja de cinci ori, noi nu am fi ridicat anul acesta cu 50%, am fi ridicat gradual, în primul an cu 10%, în al doilea an, raportat, cu 7% la preţul mărit ş.a.m.d.”

Valeriu Reniță: „Da, dar e și e un mecanism de predicţie.”

Ludmila Andronic: „Exact. Şi oamenii altfel şi-ar schiţa bugetul personal. O mărire cu 10% înseamnă o capacitate oricum mai largă pentru o gospodărie casnică să-şi administreze un buget. Acum vine prestatorul de electricitate şi îţi spune că îţi măreşte cu 50% factura, vine cel de gaze şi îţi măreşte cu 50%. Dacă tu nu eşti complet idiot, înţelegi că aceasta înseamnă o mărire automată a costurilor pentru produsele alimentare, produsele de tot genul.”

Europa Liberă: Şi când ţi-e viaţa mai dragă, vine şi Apă-Canal.

Ludmila Andronic: „Când ţi-e viaţa mai dragă vine şi Apă-Canal şi după care va veni şi Termocom, pentru că el este pus în această situaţie, dat fiind faptul că depinde totalmente de ceilalţi şi are o infrastructură total învechită, cu pierderi enorme, clar că omului „îi cade cerul în cap”, cum zicem noi, moldovenii. Guvernul cochetează cu populaţia o perioada mai lungă, ca să se arate mai buni sau mai cuminţi şi, la un moment dat, când nu mai pot rezista, fac poc! şi fac această mărire. Aceasta înseamnă, de fapt, nimic altceva decât că sunt impredictibili pentru noi, cetăţenii lor, iar viaţa noastră de mâine este la fel de impredictibilă. Pentru că eu, dacă aş şti: cheltuielile mele vor creşte cu 10%, cum creşte inflaţia anul acesta, aş încerca cumva să le acopăr sau să-mi măresc baza de venituri, cum face statul. Acum, când este vorba despre o creştere atât de mare, deja oameni încep să revizuiască cheltuielile. Nu e nimic mai prost pentru o ţară şi pentru populaţia ei decât să-şi revizuiască cheltuielile. Întotdeauna şi ţara, şi oamenii trebuie să-şi revizuiască veniturile şi nicidecum cheltuielile.”

Europa Liberă: Întrebarea cetăţeanului simplu este: cum, naiba, ei sunt foarte buni în businessurile lor, pe care le combină foarte bine cu activitatea parlamentară, reuşind să agonisească din salariile lor modeste nişte bani ca să-şi facă nişte palate, să-şi cumpere maşini, iar în activitatea lor de guvernanţi nu prea reuşesc? E logică întrebarea aceasta, domnule Reniţă?

​Valeriu Reniță: „E logică şi putem presupune de ce. Pentru că grija pentru viaţa personală le ocupă, de regulă, mai mult timp decât grija pentru guvernare, pentru ceea ce au fost aleşi. Acesta este un răspuns simplu. Businessul oricum se face la noi nu după regulile businessului, pentru că aceasta, sigur, le-ar lua atâta timp încât nu ar mai fi în stare să guverneze. Dar fiindcă businessul la noi, având fotoliul de guvernant sau deputat, având acea miraculoasă „şapcă” sau „krîşă”, se face uşor, atunci omul este, pur şi simplu, absorbit de felul cum se face businessul. Aceasta e o chestie magnifică cum îşi măresc veniturile guvernanţii noştri care au şi business propriu. Aceasta se vede cu ochiul liber, atunci când mai umblăm cu destulă precauţie la integritatea lor noi; Comisia pentru Integritate sigur că nu mai umblă. Deci, mai apar fotografii, informaţii suplimentare şi vedem cum trebuie să trăiască lumea în Republica Moldova. Avem nişte exemple, ar fi bune de urmat dacă ar fi legale, nu prea sunt legale. Şi din cauza aceasta oamenii, absorbiţi de viaţa lor, pentru că ei au o altă viaţă, se leagă cu elita, cu tot ce înseamnă guvernare la noi, şi aceasta este altă viaţă. Oamenii, din păcate, la guvernare şi deputaţii, după anumite performanţe financiare, pierd legătura cu totul cu lumea aceasta reală, în care trăiesc celelalte vietăţi sociale, cum suntem noi, oamenii, care adună anual de pe plantaţii câţiva saci de porumb şi se mulţumesc cu aceasta, restul pleacă de la noi, pentru că nu mai au ce face pe aici. Pleacă să locuiască ori pleacă să-şi facă un ban în plus, ştim noi unde, peste hotare, peste tot locul, ori că în Rusia, ori că în Italia. Eu nu ştiu, până la urmă, dacă o tot ducem aşa, spun un lucru din nou arhicunoscut, banal, dar care doare şi tot îl repetă toţi – cu cine va conduce această conducere?”

Europa Liberă: Da, cine le va sta la „pompă” să le pună benzină în maşinile lor luxoase?

Valeriu Reniță: „Da. Soluţia sigur că ei o au – scurta lor carieră se încheie cu deplasarea încolo unde sunt conturile.”

Europa Liberă: Ultima întrebare: câtă încredere aveţi, personal, în guvernul acesta? La start câtă credibilitate credeţi că ar avea la o scară de 10 puncte?

Ludmila Andronic: „Acum, în prima zi de activitate a acestui guvern - 3,5.”

Valeriu Reniță: „Voi fi de acord cu Ludmila Andronic, ca să nu supralicitez.”

​Ludmila Andronic: „Deocamdată, pur şi simplu, mergem pe aceeaşi neîncredere. Situaţia din care porneşte este foarte dramatică. După mine, orice guvern ar fi venit, chiar dacă ar fi venit guvernul în frunte cu Maia Sandu, pe care eu o simpatizez foarte mult, dar un guvern nu înseamnă numai Maia Sandu. Se putea întâmpla ca o figură atât de excepţională, cum este Maia Sandu, emblematică, să trezească reacţii absolut nesănătoase în interiorul guvernului, cum s-a întâmplat, de altfel, şi în Ministerul Educaţiei. S-ar putea ca acest Minister al Educaţiei peste jumătate de an să plângă după Maia Sandu. Or, cât a fost acolo Maia Sandu, cred că s-au auzit destul de multe înţepături la adresa dumneaei pentru caracterul pe care l-a demonstrat, pentru reformele pe care le-a pornit. Pentru moment, niciunul dintre guverne care ar veni în situaţia actuală şi după discuţiile pe care le-am auzit, şi după negocierile care au durat atâta, după atâţia ani de activitate comună, în diverse formate ale alianţei, nu ar fi obţinut de la mine mai mult de 3,5. 0,5 așa, pentru că sunt eu fată bună.”

Europa Liberă: Deci, nici programul, nici componenţa guvernului, nici figura primului ministru nu v-au determinat să treceţi de acest 3,5?

Ludmila Andronic: „Toate luate împreună, toate vechi şi nouă toate.”

Europa Liberă: Sper că, după o sută de zile, cel puţin, va fi clar dacă se urcă în sus această cotă de încredere sau...

Ludmila Andronic: „Mie mi-ar plăcea ca, după o sută de zile, să ne întâlnim tot aici şi să spunem că am fost prea pesimişti. Mi-e mi-ar plăcea.”

Valeriu Reniță: „A fost un semn care m-a făcut să fiu de acord cu ratingul pe care l-a dat Ludmila Andronic. Am avut impresia că prim-ministrul vrea să ne ia, chiar de la bun început, cu bombonica sau să ne trişeze, din motiv că, la încheierea discursului, a băgat în text nişte pilde biblice. Chiar nu mi-a plăcut deloc. Doar toată lumea este conştientă că trăim într-o societate amorală şi, cu cât mai sus la guvernare, cu atât gradul de amoralitate creşte. Şi tocmai acolo nu era cazul să umble cu pilde biblice, cu Ecleziastul şi cu împăratul Solomon. Mi s-a părut că ne ia de fraieri.”