Rusia, cenzura, Armata Roșie, violurile în masă și cărțile lui Antony Beever

Antony Beevor: „Rușii sînt din nou paranoici în ideea că întreaga lume se mobilizează împotriva lor și a intervenției lor abia disimulate în Ucraina.”

Agențiile de presă și ziarele ruse au anunțat zilele acestea că guvernul regional de la Sverdlovsk a ordonat școlilor și facultăților să scoată din biblioteci cărțile unui foarte cunoscut istoric britanic, Antony Beevor, și ale colegului său John Keegan, acuzați că „promovează stereotipuri formate în timpurile celui de-al Treilea Reich”. Cărțile în cauză au apărut sub egida Fundațiilor „Societății Deschise” a lui George Soros, ONG-uri plasate recent de Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului rus, pe lista organizațiilor ce ar trebui declarare „indezirabile” și interzise. O relatare despre această revenire la dogmatism și cenzură în Rusia lui Putin.

Traducerea rusă a ultimei cărți a lui Antony Beevor

Cotidianul rus „Moscow Times”, unul din multele ziare care a anunțat știrea, observa că între cărțile interzise ale lui Antony Beevor se află „Stalingrad”, „Berlin – căderea 1945” și „Al Doilea Război Mondial”, lucrări ce i-au adus istoricului britanic notorietatea mondială, dar și o serie de critici din partea stîngiștilor pentru a fi atacat „subiecte macabre dureroase, cum a fost canibalismul soldațiilor japonezi în Asia de Sud-Est”.

Un interviu cu Antony Beevor despre istoria celui de-al Doilea Război Mondial

Evident, ceea ce îi deranjează pe noii cenzori ruși nu este canibalismul japonezilor. Între așa-numitele subiecte „macabru-dureroase”, ei se declară afectați de discutarea relatărilor de epocă despre violurile în masă ale femeilor germane de către militarii Armatei Roșii în ofensivă, realități ce ar fi doar „stereotipuri” ale propagandei naziste.

Or, Antony Beevor însuși răspundea acuzațiilor, într-un interviu recent cu portalul de știri Afisha-Vozduh, spunînd: „Desigur, am fost supărat de cei care au calificat cartea mea drept «propagandă a la Goebbels », fiind incapabili să înțeleagă că majoritatea documentelor pe care le-am studiat au fost sovietice, și în nici un caz germane”.

Intervenția cenzurii ruse survine într-o perioadă – se observă chiar la Moscova – în care „guvernul adoptă o atitudine protectoare crescîndă la adresa versiunii oficiale, de înfrumusețare a acțiunilor Armatei Roșii în al Doilea Război Mondial”. Și aceasta în ciuda unor eforturi chiar din partea istoricilor ruși de a cerne între „mituri” și adevărurile documentate. Serviciul de stat al Arhivelor Ruse, se amintește o relatare din „Moscow Times”, a declasificat, de exemplu, un memoriu al procurorilor staliniști în care se arăta că un grup de eroi legendari din război, denumiți „Panfilovțî”, fusese o invenție, grupul fiind acum calificat de directorul Arhivelor de Stat drept un... „mit”.

Ministrul culturii Vladimir Medinski, cunoscut promotor al propagandei Kremlinului, a reacționat imediat spunînd – citat de TASS - că Serviciul Arhivelor ar trebui să-și vadă de treabă și să evite să comenteze evenimentele istorice sau documentele de arhivă!

La Londra, Antony Beevor a reacționat joi, publicînd un articol în The Telegraph, în care scrie, între altele, „A auzi în aceeași zi că marele istoric Robert Conquest a încetat din viață și că lucrările mele și ale lui John Keegen au fost scoase din bibliotecile din Siberia, mi-a dat un frison sinistru al trecutului. […] De cînd a fost publicată cartea mea Berlin – Căderea, în 2002, mediile de informare ruse importante, controlate de Kremlin, au spumegat împotriva pasajelor ce se ocupau cu violurile în masă comise de trupele Armatei Roșii în cursul ofensivei asupra Berlinului. Faptul că informația vine în principal din arhivele sovietice a fost complet ignorat. Arhivele Statului din Federația Rusă dețin numeroase rapoarte despre subiect, transmise lui Beria și Stalin, pentru a nu mai vorbi de jurnalele și relatările ofițerilor și ziariștilor sovietici, din alte arhive.”

Iar istoricul atrage atenția, amintind că în logica cenzurii ruse ar trebui acum ca bibliotecile să fie epurate și de cărțile lui Robert Conquest și de poemul „Nopțile din Prusia” a lui Alexander Soljenițîn, martor ocular al violului în masă: „Deși a trecut mai mult de un sfert de secol de la căderea Uniunii Sovietice, sensibilitățile ruse abia dacă s-au modificat. Și, în orice caz rușii sînt din nou paranoici în ideea că întreaga lume se mobilizează împotriva lor și a intervenției lor abia disimulate în Ucraina. [...] Nimic nu trebuie permis ce ar putea să păteze legenda și de aceea adevărul despre violuri se dovedește atît de inconfortabil pentru ei.”