Angela Merkel: FMI va sprijini ultimul acord financiar negociat cu Grecia

Cancelara Germaniei, Angela Merkel a declarat că se așteaptă ca Fondul Monetar Internațional să participe la ultimul pachet de credite, negociat pentru Grecia. Duminică, într-un interviu televizat, d-na Merkel a precizat că șefa FMI, Christine Lagarde ar fi promis că va face lobby în favoarea noului ajutor pentru Grecia printre membrii conducerii instituției sale. ”FMI a participat la ultimele negocieri ” a mai declarat Angela Merkel care a respins din nou ideea unei reduceri sau restructurărir a datoriei Greciei.

Sîmbătă, după ce noul credit de 86 de miliarde de euro a fost aprobat de miniștrii de finanțe din zona euro, d-na Lagarde a declarat că Grecia are nevoie de o restructurare masivă a datoriei, singura ei șansă de a ieși din actuala criză financiară. Mai mult, ea a lăsat de înțeles că FMI s-ar putea să nu sprijine ultimul acord negociat cu Atena.