Dezgunoierea Republicii Moldova se mişcă greu, cu paşi mărunţi şi piedici mari. Iar raionul Şoldăneşti, unde de aproape cinci ani se încearcă, cu o donaţie germană, crearea unui sistem complet de gestionare a deşeurilor, este un exemplu ce ilustează cum se poate mai bine motivele dificultăţilor.
„Eu nu plătesc nica, că suntem bătrâni şi gunoiul îl ţinem în ogradă”, recunoaşte tuşa Larisa, prima care îmi iese în cale în satul Şestaci din raionul Şoldăneşti. „Îs puse departe tomberoanele acestea. Da eu dacă sunt bătrână şi moşneagul îmi zace la pat, să mă duc la marginea satului să-l duc?”.
Satul tuşei Larisa este cu câţiva paşi înainte faţă de altele vreo zece din raion cu punerea în practică a proiectului de gestionare a deşeurilor.
Primarul din Şestaci, Iacov Guja, în trecut jurnalist la Chişinău, spune că a reuşit să cuprindă cu proiectul vreo 70% din locuitori. Alte sate rămân în urmă pentru că edilii nu vor să lucreze cu oamenii, se declară convins primarul de la Şestaci. Este dificil să convingi un sătean, mai ales dacă e la pensie şi e bolnav, să plătească lunar câte 8 lei, taxa percepută de primărie pe cap de locuitor pentru acest serviciu.
Pentru tuşa Larisa şi bărbatul ei, această sumă la fel e o povară. „Şi plata e mare. Ş-apoi eu nu am atâta gunoi, ca să dau 16 le lei pe lună. Iacă vreau să tragă apă mai bine. Aud că vor să tragă apă. Lasă să tragă. Da gunoiul, lasă să pună mai aproape tomberoanele acestea.”
Taxă, ce poate părea o nimica toată, este însă o mare problemă pentru mai mulţi locuitori ai satului Şestaci. Pe doi dintre ei îi întâlnim lângă o dugheană din mijlocul localităţii. „Să vă arăt cât am plătit?” întreabă primul în timp ce scoate din buzunar mai multe facturi pe care tocmai le-a achitat. „Iaca, cu tot cu lumină, am plătit 600 de lei. Da pensie am 500 de lei. Cum vi se pare? Cum mă descurc? Mai ţin cîte o vită. E bun că au pus ei aceste tomberoane, dar bate la buzunar.”
„Eu îs de acord să plătesc gunoiul, da iaca ce-i chestia… Am vorbit cu prietenii mei din Cotiujeni şi acolo e 10 lei de familie. Da aici e 8 lei de om. Eu sunt invalid de grupa a II-a şi primesc 700 de lei pensie, plătesc peste 400 pe lumină, telefon, gaze. Mai am nevoie şi de pâine. Şi femeia mea e invalid şi e grupată. De unde să iau eu banii aceştia? Să fost 10 lei de familie, nu am face bucluc. Iacă, eu nu am plătit şi zic că o să ne cheme la judecată. Da eu nu înţeleg: nu-i o lege pentru toată lumea?”, îşi varsă nemulţumirea un bărbat trecut mult de vîrsta de pensionare.
La câţiva paşi, îl întâlnim pe Nicolae Guja, un bărbat mult mai tânăr şi vădit mai în putere. „Nu trebuia să fie lucrul acesta în sat la noi. Fiindcă noi trăim în sat. Şi avem mai mult gunoi de grajd. Eu personal mi-am făcut gunoişte în grădină şi nu vreau să plătesc bani degeaba. Hârtia, peturile, le ardem în sobe. Am şi cuptiuruş. Nu aş avea eu nevoie de tomberoanele acestea. Şi gunoiştea nu e departe, e acolo, la pădure. Când s-a închide gunoiştea, ne-om gândi. Pentru ce să dăm noi banii aceştia? Ca să vină să-mi ia gunoiul de la poartă? Da ce, eu nu pot să-l duc? Nu-mi convine mie să dau 16 lei pe lună. E ca şi cum aş dărui banii aceştia,” ne mărturiseşte bărbatul, aparent puţin mişcat de argumentele mele că o gunoişte ce nu respectă condiţiile de izolare corespunzătoare, se transformă într-o bombă cu ceas pentru mediul înconjurător.
Discuții despre managementul deșeurilor la Șoldănești
Petru Pascari, în schimb, este exemplul săteanului care îşi dă seama nici că se poate mai bine de avantajul unor astfel de schimbări, chiar dacă şi ele au un cost:
„Achităm, ca să fie curăţenie în sat. Să semene şi la noi a cultură, să nu şadă hârtiile pe marginea drumului. E foarte bine că o aşezat urnele acestea. Iacă văd că oamenii duc la ele gunoiul. Şi e mai curat în sat. Înainte era tot satul hârtie, şipuri (sticle), da acum e curat. Unii spun că nu au gunoi şi nu vor să plătească. Dar nu au dreptate. Se adună. În fiecare zi câte ceva se grămădeşte. Şi din pricina gunoiului apare şi boala, şi aerul se strică, şi apele, şi pământul trage.”
Întâlnirea cu Iulia, o altă săteancă pe care am găsit-o supărată şi indignată, a arătat o dată în plus puterea inegalabilă a prejudecăţilor:
„Încă bine că v-am întâlnit, că tocmai vin de la primărie, dar nu am găsit primarul să mă clarific. Astă iarnă am avut o problemă, că feciorul meu nu a fost două luni acasă, dar ei l-au pus la plata. Acum, însă, mi-au venit vara nepoţii. Am mers după chitanăi şi ce să văd: e pusă şi fiica, şi nepoţii la plată. Se poate aşa ceva? Chiar dacă au fost ei la mine, nu au făcut aşa mult gunoi ca să-i pună la plată. Că noi mâncăm mai mult de acasă, nu de la magazin, ca să avem cutii, sticle. Păi ce, să nu m ai vină nepoţii la bunei, sau cum să înţeleg?”
Dar acest gen de reflexe nu sunt de departe cele care încetinesc în primul rând proiectul. Ar mai fi piedici legate de incapacitatea primăriilor de a se coopera şi a face împreună un lucru extrem de util pentru satele lor. Apoi o problemă juridică legată de felul cum au fost înregistrate utilajele procurate din donaţia germană. În fine, peste jumătate din satele care ar fi urmat să facă parte deja din circuit, stau deocamdată în expectativă.
Unul din primari, Nicolae Dorogan de la Cotiujenii Mari, ne-a explicat motivul:
„Ar fi mai bine ca oamenii să le plătească lor direct un tarif. Să nu fim noi, primarii, obligaţi să strângem taxa aceasta. Că primăria are alte întrebări de rezolvat: reparaţie de drumuri, şcoli, şi pensionari, şi familii nevoiaşi, şi cultură, şi sport. Ce primarul se ocupă numai cu gunoiul?”
În linii mari, dilema e cine să-şi asume responsabilitatea pentru perceperea plăţilor de la beneficiar: primăria sau întreprinderea prestatoare de servicii. Propunerea primarului de la Cotiujenii Mari ar avea sorţi de izbândă, spun pe de altă parte responsabilii din proiect, numai după ce oamenii vor fi obişnuiţi că pentru evacuarea deşeurilor se plăteşte. Până atunci, însă, ar mai fi nevoie de un fel arbitru, în persoana alesului local.
Denis Parea reprezintă organizaţia ce are grijă ca investiţia germană de 36 de milioane de lei în crearea unui sistem complet de gestionare a deşeurilor în trei raioane ale Republicii Moldova, inclusiv Şoldăneşti, să avanseze.
„De reuşita acestui proicct depinde soarta altora similare. Dacă vor fi rezultate aici, donatorii la sigur vor finanţa astfel de iniţiative şi în alte localităţi,” le-a spus el astăzi primarilor, adunaţi de Europa Liberă la o nouă rundă de discuţii, menită să identifice soluţii de grăbire a proiectului.
Dacă lucrurile vor trena, însă, cel mai rău ce ar putea să se întâmple este că s-ar îndepărta şansele ca să se găsească un donator pentru construcţia poligoului de stocare a reziduurilor, adică a deşeurilor ce nu pot fi regenerate. Fără acest poligon, dezgunoierea în Şoldăneşti ar reveni în punctul iniţial, adică cel al unor gunoişti neautorizate care au otrăvit şi mai continuă să otrăvească viaţa sătenilor.
----------------
„AICI este Europa Liberă” este o campanie a postului Radio Europa Liberă/Libertatea în parteneriat cu Programul comun pentru dezvoltare locală integrată, Progamul ONU pentru dezvoltare Moldova, şi Asociaţia Presei Independente. Partener media - postul de televiziune Canal Regional.
Pentru a afla în ce zi suntem în localitatea Dvs ori pe aproape accesați harta interactivă a comunităților în care vom face tabără pe parcursul unei zile întregi.