Gheorghe Cojocaru: „În istoria fostei Uniuni Sovietice a existat o singură tentativă de puci, cel de la Moscova din 19-21 august 1991, dacă vom considera că debarcarea de la putere a lui Nikita Hrușciov în octombrie 1964 a fost, mai curând, o lovitură de palat, derulată, mai mult sau mai puțin, în conformitate cu cadrul juridic din epocă. Lovitura încercată de o grupare ortodoxă a vârfurilor de la Kremlin 24 de ani în urmă urmărea zădărnicirea semnării unui nou Tratat de Uniune, elaborat de Mihail Gorbaciov împreună cu mai mulți lideri ai republicilor suverane, între care și președintele rus Boris Elțin, în scopul transformării și reformării fostei Uniuni Sovietice.”
Europa Liberă: Cine erau și ce interese reprezentau organizatorii puciului de la Moscova?
Gheorghe Cojocaru: „Aceștia erau oameni apropiați liderului sovietic, Mihail Gorbaciov, care-i datorau ascensiunea în ierarhia puterii, precum: vicepreședintele Uniunii, Ianaev, primul ministru Pavlov, președintele KGB, Kriucikov, ministrul apărării, Iazov, secretarul CC al PCUS, Șenin, președintele Sovietului Suprem al URSS, Lukianov etc. Se poate spune că toate aceste figuri reprezentau interesele complexului militar-industrial și ale aparatului de partid, care se opuneau perestroikăi lui Gorbaciov. Planul înlăturării lui Mihail Gorbaciov a fost pus la punct sub conducerea președintelui KGB, Vladimir Kriucikov, care optase pentru un fel de „variantă poloneză”, la care a recurs generalul Iaruzelski în 1981, decretând un regim autoritar în Polonia.”
Europa Liberă: Și ce urmăreau puciștii? Ce doreau ei să facă cu fosta Uniune Sovietică? De ce n-a reușit puciul?
Gheorghe Cojocaru: „Autorii loviturii din 19-21 august de la Moscova erau convinși că acționau de dragul unor „scopuri nobile” - de a nu permite destrămarea Uniunii Sovietice și de a o păstra așa cum fusese moșită la 1922, cu o metropolă care domnea autoritar peste periferiile naționale.
Deși, să observăm, înnoirea URSS, pentru care pleda Gorbaciov, reușind să obțină și sprijinul Rusiei, al republicilor din Asia Mijlocie, mai puțin al Ucrainei, Republicilor Baltice, Georgiei și Republicii Moldova, nu însemna neapărat dezintegrarea, ci prefacerea și transformarea Uniunii pe noi baze, consensuale, în locul dictatului de partid de altă dată.
Scoțând tancurile în stradă la o demonstrație de forță, puciștii au provocat un efect invers celui scontat – masele de oameni ieșite în stradă în sprijinul noilor conduceri democratice din Rusia și din republicile naționale au fraternizat cu armata, forțând puciștii să bată în retragere. Nu mai puțin important, rezistența stradală a fost secondata de anumite înțelegeri în culise.”
Europa Liberă: Eșecul puciului de acum 24 de ani de la Moscova ce a însemnat? A însemnat o victorie a democrației?
Gheorghe Cojocaru: „Prin curmarea acestei tentative de lovitură de stat, democrația, adusă în fosta Uniune pe aripile perestroikăi lui Gorbaciov, a supraviețuit și s-a întărit. Însă, înainte de toate, eșecul puciului a consemnat colapsul URSS. Însușind rapid lecția teribilă a conjurației din fostul centru pan-unional, noile conduceri ale republicilor naționale urmăreau să facă ireversibil procesul de desprindere de fosta metropolă. Singura opțiune dătătoare de speranțe era proclamarea neamânată a independenței de stat și integrarea în marea familie a Națiunilor Unite. În fond, prin consecințele sale, puciul a inversat efectele „revoluției bolșevice” din 1917, deschizând perspective pentru evoluțiile democratice în tot spațiul fostei URSS.”