Dumitru Alaiba s-a născut la14 aprilie 1982. A absolvit ASEM, după care a facut studii în Finlanda. În 2005-2006 a lucrat la Helsinki, o companie de consultanță. După care s-a mutat în București pe vreo opt luni în biroul lor local. Ulterior, a avut o scurtă tentativă de revenire acasă în 2007. A plecat repede în Riga, Letonia, pe un alt contract de consultanță - opt luni între 2007-2008. De acolo - direct la Viena, Austria, unde a lucrat alti aproape doi ani. Din decembrie 2009 - angajat la Guvern. La moment, din 2013 - șeful Secretariatului Consiliului economic al prim ministrului.
Luni
În sfârșit, plouă. Dacă eram într-o altă perioadă sau țară, ziceam că e semn de speranță, de înnoire. Acum, nici nu mai știu. Cert este că eram mult mai optimist câțiva ani în urmă…
Ziua începe cu ședința de luni dimineață cu colegii, sumarizăm ce s-a făcut săptămâna trecută și ne stabilim agenda pe săptămâna asta. Săptămâna trecută am avut ședința Consiliului. Prima cu participarea noului Prim-ministru V. Streleț. Restul zilei – pregătim indicațiile de rigoare care reies din subiectele discutate și le aliniem să fie transmise, una câte una, autorităților responsabile.
Foarte multe lucruri frânează, lucruri care, adunate împreună, ar schimba radical viața oamenilor, sunt blocate din motive inventate, dar de fapt de indiferență sau de interese – departamentale sau de alt gen. Fiecare pas înainte, cât de mic, se dă foarte greu. Suntem o echipă mică – patru oameni. Nu suntem nici autoritate, nici instituție. Totuși, îndrăznesc să afirm că, pentru capacitățile pe care le avem, am reușit câte ceva în ultimul un an jumate. Asta doar mă întristează, pentru că știu că se putea face mult mai multe. Și mai mult mă întristează când mă gândesc cum se pot schimba lucrurile dacă toată administrația ar începe a se mișca cu un sentiment mai pronunțat de urgență. Pentru că timp chiar nu mai avem. Am pierdut prea mult timp pe „tranziție”. Zile, săptămâni, luni, ani – pierdute minut cu minut, bătând pasul pe loc.
Se pare, totuși, că săptămâna asta ar putea fi una bună. Mai bună ca de obicei.
„Așa e sistemul” – scuza noastră de 25 de ani. Uităm, însă, că sistemul este egal cu oameni plus legi. Oamenii scriu legi si legile sunt implementate de oamenii din sistem. Schimbi oamenii, schimbi legile și ai cu totul alt sistem.
Marti
Urmatoarea tentativă să mă trezesc mai dimineața să alerg, următorul eșec. Am renunțat, am lăsat pe seară. NU. Totdeauna am avut o problemă să mă trezesc dimineața. Eu pot lucra până la 3 noaptea, însă nu mă impuneți să lucrez de la 8 dimineața. Darămite să alerg.
Afară de asta, ziua începe foarte bine. Au fost publicate numele și prenumele fondatorilor companiilor din Republica Moldova. În sfârșit. Un lucru care putea fi făcut în două zile a stat blocat aproape jumate de an. În loc să consumăm aceiași cantitate de timp ca să arătăm 10 rezultate frumoase, ne-am bătut cu capul de perete pentru unul singur. Să le fie rușine. Nu, nu cred că le este. Unii oameni căliți de indiferență nu sunt capabili să simtă așa sentimente ca rușine, sau plăcerea de a face un bine tuturor, la urmea urmei.
A existat fix 10% probabilitate să o ducem la capăt. Dacă nu era ajutorul la foarte multă lume bună, ne blocau.
În orice caz, am creat știrea zilei. Chiar dacă obosisem cu toții deja de tema asta și nici nu am putut să ne bucurăm de acest rezultat, oricum a fost plăcut.
Despre morile de vânt. Toți zic că n-are sens să lupți cu ele. O fi adevărat. În același timp, morile, ele nu-s deloc dinamice, stau și se învârt acolo și fac zgomot, neclintite cu zecile de ani. Ele doar așa contraatacă. Ceea ce poți să faci, dacă vrei, e să alegi una din ele și să nu te lași până nu o dobori.
Seara alerg 10 km. Ploua frumos. Valea Morilor, practic unicii 2,4 km din Chișinău unde poți să alergi, mergi cu bicicleta, ieși la plimbare cu copilul, câinele sau prietenul/prietena, e pustie, ceea ce e bine, pentru că îmi place să alerg singur. De obicei e îmbulzeală. Am început relativ recent, niciodată în viață nu am alergat, nu am făcut niciun sport. Dar simt că parcă am avut chestia asta totdeauna în mine, aștepta să fie descoperită. Prietenii spun că exagerez. Ce știu ei? :)
Miercuri
Are loc ședința Guvernului și avem încă un proiect care avansează. Avem, în sfârșit, proiectul de lege privind eliminarea obligativității ștampilei – un pas punctual, dar simbolic, pe care țările care se laudă cu un climat de afaceri bun, demult l-au întreprins. Dacă reușeam mai devreme cu implementarea acestei reforme, reduceam cu 30% costurile de lansare a afacerii. Împreună cu implementarea ghișeului unic la deschiderea unei companii la care am ajutat începând cu vara anului trecut, o simulare de a noastră arată că Moldova putea fi pe locul trei în lume la deschiderea unei afaceri în următorul clasament Doing Business. Imaginați-vă. Noi pe locul trei în lume. Și nu la dansuri sau vinuri.
Nu a fost să fie. Noi totdeauna avem când, niciodată nu e grabă. Sistemul se mișcă mult prea încet pentru o țară atât de mică. De exemplu, în România reforma asta a fost inițiată după ce am dat noi în presă că ne apucăm de asta și ca reacție la inițiativa noastră. În România deja e fapt realizat. Noi am tot bătut pasul pe loc din luna martie și de abia transmitem Parlamentului proiectul.
„La noi nu e problema în legi, că legile sunt bune, dar nu sunt implementate” – o altă scuză universală. Am auzit-o nu doar de la moldoveni – mai mulți birocrați din regiune se acoperă cu această formulare. Legile se implementează extrem se simplu – iai legea, scrii Hotărâri de Guvern, din care rezultă Regulamente interne și instrucțiuni clare în interiorul fiecărei instituții și se monitorizează executarea lor. Nimic mai simplu, dacă vrei să o faci.
Seara – azi doar 7 km prin ploaie, cu viteză. Îmi place să alerg prin ploaie.
Joi
O zi ordinară. Am mai recapitulat procesele curente pe simplificarea procesului de raportare a agenților economici. Avem în țara asta câteva zeci de mii de contabili care se enervează lunar pe acest stat stând în rânduri la autorități să depună rapoarte (așa-zisele „dări de seamă”). Se poate de trei ori mai simplu, mai rapid, mai fără nervi. E îmbucurător faptul că aici nu vedem practic deloc rezistență. Se vrea și din interior o regândire și o simplificare a sistemului. Un sistem greoi e mult mai complicat să îl gestionezi. E un proiect de lungă durată, însă. Până la primele rezultate vizibile aici mai este.
Un alt proiect de al nostru este în pregătire. Lucrăm cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare la simplificarea drastică a procedurii de export a produselor și subproduselor de origine animală. De aproape un an, de când avem comerț liber cu UE, cele mai mari bariere din calea exporturilor și a promovării produselor moldovenești sunt în interiorul țării. Costurile sunt mari, procedurile – multe și complicate. În așa fel, doar câteva întreprinderi mari își pot permite să răzbată pe piața dinafară, cei mici fiind sufocați în țară.
25 de ani la rând Guvernele au tot vorbit despre Întreprinderi Mici și Mijlocii, însă niciodată nu au avut o politică coerentă pentru a le susține și crește. Altfel nu ajungeam unde suntem acum – practic fiecare segment este dominat de una sau câteva întreprinderi mari. Pentru acestea barierele sunt, de fapt, benefice. Monopolurile sunt cointeresate în existența a cât mai multe bariere la intrare pe piață și în costuri cât mai mari. E un comportament natural pentru orice monopolist.
Azi nu cred că mai alerg. Și deja nici mâine, pentru că e vineri. Cred că o să compensez în weekend. Pe săptămână am norma – limita minimă – 50 km, maximă – 70 km. Pentru moment nu vreau să sar peste 70 și nici nu vreau să cad sub 50.
Vineri
Am mai dat la semnare câteva indicații. Eliminăm acte obligatorii solicitate de autorități, simplificăm proceduri, clarificăm reguli, reducem costuri – asta e viziunea noastră și asta trebuie făcut pentru a ajuta economia să se descătușeze și să înceapă a lucra cu turații tot mai mari, creând locuri de muncă și generând creștere economică.
Nu vrem să facem nicio diferență dintre investitori străini și antreprenori locali – încercăm prin intervențiile noastre să acoperim un segment cât mai mare. Procesul e unul îndelungat și, de fapt, nu are o finalitate. Dacă îți menții starea spiritului orientată spre reforme, atunci totdeauna găsești o modalitate să faci și mai simplu, și mai ieftin, și mai rapid, și mai clar. Important e niciodată să nu ne complacem în locul în care am ajuns.
Când alergam primul maraton, în aprilie anul ăsta, pe la kilometrul 35, eram distrus. Nu atât fizic, cât psihologic. Disperarea că nu mai poți, că trebuie să te oprești, preia controlul, iar la oboseala fizică, plus fiind secat de orice energie, nivelul de încredere în forțele proprii este la zero. Atunci, nu știu cum mi-a venit așa un gând: „Imaginează-ți dacă ai fi dus la capăt absolut tot de ce te-ai apucat în viața asta…”
Poate asta, poate încăpătânarea sau cine știe ce, dar m-a ajutat să ajung la finish.
Dacă am fi dus cu toții la capăt lucrurile pe care le-am început, fie anunțate la TV ca inițiative revoluționare, fie ca o promisiune prietenilor – trăiam în cu totul altă țară. Din păcate, părinții noștri doar asta au putut face din țara pe care au primit-o. Sper noi să ne isprăvim ceva mai bine…