Trei americani, decorați pentru curaj în Franța

Poliţia belgiană pe un terminal feroviar din Bruxelles

Cei trei tineri au dezarmat un potențial atentator pe un tren de mare viteză aflat în drum de la Amsterdam la Paris.

Președintele francez Francois Hollande i-a invitat în vizită la Palatul Elysee pe trei tineri americani care au dezarmat un potențial atentator pe un tren de mare viteză aflat în drum de la Amsterdam la Paris.

Militarii Spencer Stone din Forțele Aeriene și Alek Skarlatos din Garda Națională împreună cu prietenul lor, studentul californian Anthony Sadler sunt lăudați pentru eroismul de care au dat dovadă vineri la capturarea și doborârea bărbatului înarmat cu un Kalașnikov și un cuțit.

Se crede că este un marocan de 26 de ani, care a locuit în Spania, unde autoritățile l-au monitorizat pentru legături cu islamiștii radicali și s-a mutat în Belgia, în 2015.

Americanii l-au atacat pe suspect, după ce acesta fusese descoperit întâmplător de un pasager când trenul trecea prin Belgia. Spencer Stone care a intervenit primul a fost rănit cu cuțitul la gât și mână și se află la spital, dar rănile nu sunt grave. A mai fost rănit din întâmplare un pasager cu cetățenie dublă americană și franceză.

Cei trei americani și un consultant britanic, Chris Norman, care a ajutat la imobilizarea bărbatului înarmat au fost decorați pentru curaj când trenul a oprit în orașul francez Arras. Suspectul a fost arestat la Arras.

Bernard Cazeneuve

Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a spus că americanii au dat dovadă de un curaj deosebit și fără intervenția lor se putea produce „o dramă teribilă”. Dar Cazeneuve a spus că nu trebuie să se facă vreo concluzie pripită despre ce se putea întâmpla.

Autoritățile franceze se află în alertă de cânt atacurile extremiste din ianuarie au făcut 20 de victime. În iunie, un atacator solitar care își revendica apartenența la islamiștii radicali și-a decapitat angajatorul și a declanșat o explozie la o fabrică în proprietate americană din Franța, cauzând îngrijorări că pot urma noi atacuri greu de prevăzut.

După accidentul de vineri din trenul pe ruta Amsterdam – Paris, mai multe gări europene ca Gare du Nord de la Paris sau Gare du Midi de la Bruxelles sunt patrulate de militari cu arme automat, dar pasagerii pot lua majoritatea trenurilor rapide fără a trebui să treacă prin detectoarele de metale, fără să li se verifice bagajele sau pașapoartele.