Valeriu Muravschi: „Trebuie să investim în agricultura Moldovei măcar 100 de milioane de euro pe an, ca în 10 ani să schimbăm situația”

De vorbă cu fostul premier al R.Moldova, devenit agricultor la Sirota, despre agricultura modernă și problemele ei.

Valeriu Muravschi: „Profesia mea nu e legată de agricultură, dar, până la urmă, sentimentul acesta care a intrat din copilărie a rămas şi, iată, m-am întors în satul meu. Aici, la Sirota şi la Şoldăneşti avem business de familie în agricultură. Drept că administra treburile în societatea Dac-Fruct ginerele meu, Petru Stratan, care, nu ştiu dacă din păcate, să zic, acum două luni a plecat în SUA cu familia, cu nepoţii. Mi-a rămas mie, la bătrânețe, toată plantaţia cu toate problemele. Am început printre primii în Moldova, această plantație, pe care o vedeți, de măr, 21 de hectare. E o plantație super intensivă, cu sistem de irigare, cu staţii meteorologice. Am fost printre primii în Moldova, iar în Sirota am fost chiar primii şi deocamdată am rămas unicii care folosesc aşa tehnologii. Sigur că e costisitor. În schimb, dacă respecţi tehnologia, dacă ai infrastructura de păstrare, de sortare, de ambalare poţi să ieşi pe piețele europene. Asta încercăm noi. Până acum era piaţa rusească, cerinţele de calitate nu erau atât de dure. De când au introdus embargoul sigur că ne-a pus serios pe gânduri şi încercăm să rezolvăm problema asta.”

Europa Liberă: Reuşiţi să exportaţi acum cel puţin o parte din mere pe piaţa europeană?

Valeriu Muravschi

Valeriu Muravschi: „O să încercăm. La noi problema cheie este că deşi capacităţi de păstrare avem, drept că e frigider vechi, dar îl modernizăm, însă nu avem tot setul de echipamente pentru sortare şi ambalare. Dacă aceste operațiuni le faci manual, atunci inevitabil în ambalaj nimerește un măr care nu poate să fie acceptat pe piaţa europeană. E mare riscul să duci un tir cu 20 de tone chiar la Bucureşti şi poate să ţi-l întoarcă. Trebuie neapărat să fie automatizat, nu manual.”

Europa Liberă: Dacă deocamdată nu puteţi exporta pe piaţa europeană, ce se va întâmpla cu aceste mere?

Valeriu Muravschi: „Spuneam că anul acesta încă nu suntem pregătiţi să exportăm în UE. Una din modalităţi ar fi să ne asociem cu cineva care are deja infrastructură şi capacităţi necesare. De exemplu, o linie de sortare costă în jur de 150-200 de mii de euro. Pentru noi sunt bani foarte mari. În al doilea rând, băncile nu vor să crediteze agricultura că sunt riscuri. Urmare a ce s-a întâmplat în sistemul bancar - s-a depreciat moneda, a crescut costul creditelor. Acum creditul în lei trebuie să-l iei cu 20-25%. Nu rezişti. Şi aşa nu suntem competitivi din cauza lipsei de infrastructură şi subvenţiile sunt mizere. De exemplu, concurenții noştri principali, Polonia, de mult au un sistem de subvenţionare, infrastructura de ambalare, sortare, desigur că ne bat. Problema în agricultură la noi este cooperarea între producătorii agricoli.”

Europa Liberă: Agricultorii nu vor să colaboreze, să-şi unească eforturile…

Valeriu Muravschi: „ …mai ales acei mici. Cei mari care au sute de hectare se descurcă singuri. Cei mici trebuie să coopereze. Principalul element este schimbarea mentalităţii la producătorii agricoli. Ei trebuie să înţeleagă că numai prin cooperare poţi să atragi fonduri, să creezi capacităţi de producere, de păstrare, de ambalare, de prelucrare ca să obţii valoare maximal înaltă la producţia ta. Deocamdată la noi fiecare ţărănaş vrea el să aibă a lui. Asta e în sânge băgat la agricultori. De aceea şi se vorbeşte că cele mai complicate şi de lungă durată reforme sunt în agricultură. Pe lângă faptul că trebuie să schimbi toată infrastructura, trebuie să schimbi mentalitatea oamenilor.”

Europa Liberă: Dar cum schimbăm această mentalitate?

Valeriu Muravschi: „Trebuie să creăm condiţii normale în ţară. Trebuie să funcţioneze instituţiile statului. Trebuie de combătut corupţia, sistemul justiţiar să lucreze. Prin toate acestea creezi climatul investiţional ca să poţi atrage investiţii. În agricultură sunt două mari probleme: capital financiar şi capital uman. Trebuie selectaţi oameni, trebuie pregătiţi, instruiţi şi trebuie sprijiniţi ca să coopereze şi să intre câţi mai mulţi în business, mai ales cei tineri.”

Europa Liberă: În câţi ani credeţi că o să puteţi exporta în UE?

Valeriu Muravschi: „Cred că în doi ani. În acest an poate o să încercăm să ne cooperăm cu cineva care au deja capacități: frigidere, linii de sortare, ambalare. Mărul cel mai bun pe care o să-l recoltăm să-l ducem la ei ca să ne presteze servicii ca să-l exportăm pe piaţa europeană. Observ că în ultimii ani sunt mai multe proiecte, investiţii granturi, credite din exterior şi multă lume a început să schimbe situaţia în agricultură, dar asta este insuficient.”

Europa Liberă: De ce ar mai fi nevoie?

Valeriu Muravschi: „Eu am calculat că trebuie să investim în agricultura Moldovei măcar 100 de milioane de euro pe an ca în 10 ani să schimbăm situația. Clar că nu o să ajungem ca în Polonia, dar cel puţin să creăm o bază pentru a ieși pe piaţa europeană. Trebuie de făcut tot posibilul de menţinut şi piaţa din CSI, din Rusia în primul rând. Dar în Rusia factorul politic predomină asupra business-ului.”

Your browser doesn’t support HTML5

Agricultura modernă salvează satele Moldovei. „AICI este Europa Liberă” la Sirota, Orhei