Valentina Tabac: Născută în s. Badicul Moldovenesc, Cahul, la 9 noiembrie 1951. Absolventă a facultăţii de filologie, Universitatea de Stat din Moldova (1974). A activat în domeniul pedagogiei, profesoară de limbă şi literatură română. Pe parcursul activității a publicat diverse articole în ziarele ,,Făclia”, ,,Literatura şi Arta”, ,,Timpul”. Pensionară.
Luni
O zi deosebită pentru mine. M-am trezit în cap cu melodia cântecului ,,Pentru ea" și imediat l-am auzit la radio. L-am cântat împreună cu I. Aldea Teodorovici, pentru că e și imnul vieții mele. Pentru limba țării am trudit aproape patruzeci de ani. Am serbat prin muncă limba română toată viața mea. Viața mea a fost o sărbătoare, o sărbătoare lucrativă. Dar de fapt nu am avut sărbători, veșnic am fost îngropată în proiecte, caiete, scenarii, verificări, concursuri școlare, omagieri, lecturi. Dar nu regret nici pentru o clipă. Munca m-a salvat, m-a salvat de rutina vieții de la țară. M-am străduit să le fiu un model elevilor, un model de vorbire, căram la școală genți de cărți, dicționare fel de fel, pentru a demonstra bogăția limbii române. Am pus accent întotdeauna pe vocabular, exprimare corectă. Am luptat cu limba macaronică a unora. Am îndrăznit să le fac observații chiar și unor profesori molipsiți de prepoziția ,,la”. Astea au fost. Dar ce fac azi? Am privit transmisiunea de pe Aleea Clasicilor, iar acum continui sărbătoarea cu C. Stere. Citesc volumul 4 al romanului-fluviu ,,În preajma revoluției". Seara am privit concertul din PMAN și am ,,asistat” la cererea în căsătorie a lui D. Chirtoacă. A stat mult flăcăul, dar în schimb a făcut o cerere...
Marți
Iarăși o zi specială. 1 septembrie în calendarul vieții mele e cu roșu, chiar și acum când sunt la pensie. Am fost și director adjunct/educație. Mai mult de un deceniu am fost responsabilă pentru organizarea acestei sărbători. Câte căutări, emoții, nervi. Trebuia totul pregătit, ajustat. Nu mi-a plăcut niciodată mediocritatea, căutam să fiu inedită, surprinzătoare, să fac scenarii cu elemente noi, irepetabile. Și-mi reușea. Când am fost la ultimul careu (după pensionare) am rămas dezamăgită. Erau puțini elevi. Plecaseră două clase de a IX-a, dar în clasa a I-a au venit 14 elevi. Era ceva jalnic. Anul acesta a mers în clasa a I-a nepoțica Sanda. Era ca un fluturaș pe lângă sora sa Mădălina (clasa VI). Iar bunica a rămas cu Raluca (2 ani). Mămica e și ea profesoară. Deci de azi îmi continui activitatea de educatoare pentru Raluca.
Îmi amintesc cu drag de anii dedicați școlii. Știu că nu am fost un om întâmplător în acest domeniu. A fost multă muncă asiduă. Încercam să încep fiecare oră într-un mod inedit. Elevii mă așteptau curioși. Oare azi ce va fi? Am editat primul volum de poezii al elevilor în gimnaziu ,,Mugurașii”, primul ziar - ,,File de gimnaziu”, am făcut teatru cu elevii (fără să fiu plătită pentru cercul dramatic), am participat la diverse concursuri, luând locuri premiante. Am foarte mulți elevi cu care mă mândresc, dar cel mai mult mă mândresc cu propriii mei copii. I-am crescut și le-am dat studii superioare. Asta pentru mine e lucrul cel mai important. N-a fost ușor, dar am urmași. Copiii mei citesc, scriu, colaborează cu reviste culturale de prim rang - ,,Contrafort”. Am semănat cunoștințe, dar le-am dăruit și o parte din lumina și căldura sufletului meu.
Miercuri
Septembrie nu e septembrie, e o coadă de luna lui cuptor. 37 de grade. Ce treburi poți face pe o asemenea caniculă? Trebuie să începem să strângem porumbul. Dar noi avem nevoie și de hlujani (creștem animale). Se fărâmă când te atingi de ei, doar să lucrezi numai noaptea. Vom vedea ce vom face. Cam greu e anul acesta. Seceta ne-a pârjolit. Într-adevăr avem un pământ blagoslovit. De bine, de rău, s-au făcut de toate câte puțin. Am strâns de pe lotul de lângă casă: ceapă, usturoi, cartofi, fasole. Vom strânge și porumb, struguri. Dar prețurile ne sugrumă. Așa guvernanți avem că ne-au adus la sapă de lemn. Toți cu care am votat ne-au trădat: Roșca, Filat, Ghimpu... Ne-am pierdut orice încredere și, probabil, unica șansă de a nu mai fi amăgiți e de a nu mai participa la vot. Nimeni nu se gândește la popor.
Joi
Mă trezesc mai dimineață. La ora 8 trebuie să-mi preiau funcția. Vai, cât de greu o liniștesc pe Raluca, vrea și ea la școală. Îi spun o poveste, dar se plictisește repede. Copiii de astăzi vor mai degrabă desene animate. Am ieșit în curte, o duc la păsări, la iepuri și uită de școală. Mi-arată rațele mute bătrâne și-mi spune: Pinguini.
Da, este o asemănare. Raluca mă cam obosește. Aleargă peste tot și eu o urmez. Mă gândesc la bietele moldovence care îngrijesc copii străini. Eu una n-aș putea la vârsta asta s-o fac. Două-trei ore, treacă-meargă, dar mai mult nu. După masă mă ocup cu treburile mele casnice. M-a sunat Sandu (fiul) din Galați, îi e dor de casă. Deși locuiește relativ aproape, vine rar. E ocupat, dar mi-a promis că în curând ne va vizita.
Vineri
E ziua când primesc două ziare: ,,Timpul” și ,,Ziarul Național”. Săptămâna trecută n-au apărut, în legătură cu minivacanța. Le simt lipsa. Am și alte surse de informare, dar eu sunt de educație veche. Trebuie să țin în mână ziarul, cartea. Nu le dau pe nimic. Îmi pare foarte rău că acum nu îmi mai permit să îmi cumpăr cărți. Urmăresc noutățile editoriale și atât. Am noroc că copiii cunosc pasiunea mea pentru cărți și-mi mai fac câte o carte cadou. Azi am discutat despre protestul din șase septembrie. Îl susținem, dar sănătatea nu ne permite să fim acolo. Eu aș avea o altă propunere. Lumea din sate să iasă la magistrale (de-a lungul), fără să blocheze, cu pancarte, un fel de flash-mob. Fiindcă sunt mulți nemulțumiți, dar nu pot merge tocmai la Chișinău să-și verse amarul (din lipsă de bani). Lasă să vadă ,,iubitele" partide de alianță că lumea e nemulțumită, că nu se mai poate suporta atâta dezmăț. Chișinăul poate protesta și singur, dar nu prea se aruncă la luptă. Nu degeaba se spune că e o altă țară.
Și totuși viața e frumoasă!