Gunnar Hökmark: „Trebuie să ne comportăm responsabil și să salvăm viețile acestor oameni care fug din calea morții”

Refugiați sirieni în gara Flensburg la trecerea din Germania spre Danemarca

Un eurodeputat suedez răspunde întrebărilor Europei Libere.

Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluție care susține schema Comisiei Europene de relocare a refugiaților în UE (obligatorie pentru toate cele 28 de state membre). Legislativul pregătește de altfel un pachet legislativ care va stabili reguli comune privind azilul, un program obligatoriu de reinstalare a refugiaților din țările terțe, acordarea de vize umanitare, sancțiuni penale împotriva traficului de ființe umane, dar și implicarea SUA, ONU și a ONG-urilor internaționale.

Într-un interviu acordat în exclusivitate corespondentei Europei Libere la Strasbourg, liderul eurodeputaților PPE (Partidul Popular European) din Suedia, Gunnar Hökmark, explică de ce valul de refugiați trebuie privit ca o oportunitate, și nu ca o problemă pentru Europa.

Europa Liberă: Domnule Hökmark, după ce a avut de luptat cu criza datoriilor, este această criză a refugiaților o problemă suplimentară pentru Uniunea Europeană sau o oportunitate?

Eurodeputatul Gunnar Hokmark

Gunnar Hökmark: „Aș spune că este o problemă în plus, dar și că reprezintă o oportunitate importantă din multe puncte de vedere. În primul rând este o oportunitate pentru că putem arăta că UE poate mobiliza toate resursele de care dispune atât ea cât și statele membre. De asemenea este o ocazie să arătăm că putem contribui la comunitatea internațională. Știți, cred că de noi depinde felul în care îi vom privi pe oamenii care se refugiază în țările noastre: îi vom privi ca pe viitori beneficiari ai sistemelor noastre sociale sau viitori muncitori care vor contribui la creșterea economiilor noastre?”

Europa Liberă: Cum administrează țara Dumneavoastră, Suedia, criza refugiaților? Chiar în timp ce noi aici, la Strasbourg, vorbim, la granița dintre Germania și Danemarca se afla zeci de refugiati care doresc sa ajunga in Suedia.

Gunnar Hökmark: „Acestă situație demonstrează faptul că toate statele europene trebuie să participe la această responsabilitate comună. Nu doar unii sau alții dintre noi trebuie să preia singuri această povară. UE se bazează pe aceleași valori, ca atare trebuie să ne comportăm responsabil și să salvăm viețile acestor oameni care fug din calea morții. Germania a facut-o, Danemarca și ea, iar Suedia face mai mult decât orice altă țară. Aceasta este o abordare sustenanbilă. Fiecare dintre noi trebuie să contribuie cu partea sa. Cred că putem mai mult și mai bine. Putem fi mai buni în ceea ce privește integrarea acestor oameni pe piața muncii și nu numai.”

Your browser doesn’t support HTML5

Gunnar Hökmark: „Europa trebuie să își asume responsabilitatea față de refugiați”

Europa Liberă: Ce le spuneți celor care consideră că aceste valuri de migranți sunt o amenințare la adresa securității și bunăstării europene?

Gunnar Hökmark: „Dezaprob cu tărie aceste opinii. Europa are nevoie, fie doar și din motive care țin de demografie, așadar are nevoie de migranți tineri. De forțe proaspete, de noi generații. Dacă ne uităm în Suedia, dar nu doar aici, vedem în sectorul medical, în cel de îngrijire a

Trăim într-o lume diversă și dinamică...

bătrânilor, in taxiuri, in cercetare, vedem oameni care nu sunt originari din țările noastre. Nu mai trăim într-o lume în care suedezi sunt doar cei născuți în Suedia, sau germani sunt doar cei care s-au născut în Germania. Trăim într-o lume diversă și dinamică.

De aceea, dacă știm cum să abordăm această situație, intr-o manieră dinamică și cu grijă pentru drepturile omului, atunci nu mai discutăm de o problemă, ci de o oportunitate pentru țările noastre și pentru acești oameni sărmani deopotrivă. Dacă nu suntem întelepți putem crea conflicte. Cel mai mult îmi este teamă de cei care se opun schimbării. Dacă putem crea alianțe pentru schimbare în Europa, care să conducă la o economie europeană mai deschisă și mai dinamică, acești oameni vor fi bineveniți. Sigur, trebuie să întărim securitatea.”

Europa Liberă: Circulă o mulțime de teorii ale conspirației care vor să acrediteze ideea că avem de-a face cu un exod planificat și minuțios dirijat menit să destabilizeze Europa. Cum priviți aceste teorii?

Gunnar Hökmark: „Nu cred în astfel de teorii pentru simplul motiv că dacă ne uităm la ce se întâmplă în Irak și Siria, intelegem că oamenii acestia își parăsesc țările pentru că nu au altă șansă în fața brutalității și violenței, atrocităților, violurilor si răpirilor in masa de acolo. Sigur, există si o componentă care ne spune că acest exod este oarecum și organizat. Există traficanți de fiinte umane, călăuze care pentru sume mari de bani fac o afacere din tragedia acestor oameni.

Europa trebuie să lupte impotriva ISIS si sa îi sustină pe cei care luptă deja cu această organizație. Trebuie asadar sa luptam pentru eliminarea cauzei acestui exod. De asemenea, trebuie să scăpăm de regimul Assad, caci este ucigasul numarul unu al sirienilor.”

Europa Liberă: Vorbind despre securitatea in UE. Avem vreun motiv serios de ingrijorare?

Gunnar Hökmark: „Sigur, trebuie să fim atenți, pentru ca nu cumva ISIS să își implanteze militanti in societatea noastră cu scopuri foarte diferite decât cele declarate cand ajung aici. Trebuie sa avem o abordare inteligentă și umană, ceea ce presupune si asigurarea unui nivel de securitate. De aceea, daca mame sau tinere fete fug din tara lor pentru ca alternativa ar fi sa fie executate sau omorate sau violate, atunci noi, europenii, trebuie sa ne asumam responsabilitatea morala, si sa ii salvam pe acesti oameni. Europa trebuie sa isi asume responsabilitatea fata de refugiați. Nu comportîndu-se naiv, ci moral.”

Europa Liberă: Europa a făcut multe, s-a angajat serios in salvarea acestor suflete. Ce ar trebui să facă pentru a convinge și țările din Golf, de exemplu, să se implice?

Gunnar Hökmark: „Cred că ar trebui să facem mai mult in această privintă. Să ajutăm Libanul, Turcia să administreze mai usor chestiunea refugiatilor de acolo. Tragedia de acolo are o magnitudine mai mare decat ce se intampla in EU. Trebuie sa ii ajutam sa lupte impotriva ISIS si a regimului Asssad.”

Europa Liberă: Poate fi imaginată o soluție pe termen lung pentru astfel de crize, pentru valurile de migranti care pleaca din calea conflictelor?

Gunnar Hökmark: „Nu cred. In istoria umanitatii au existat numeroase astfel de valuri de refugiati care au fugit din calea conflictelor, războaielor. Ce au facut oamenii este sa de adapteze la noile situatii care s-au creat. Ce trebuie să facem este sa gandim si sa actionam dinamic, sa ne dezvoltam, sa ne adaptam, sa facem fata situatiilor care vor veni mereu si mereu.”

Europa Liberă: In anii '90 Europa a trebuit să facă fată migratiei din Balcanii de Vest. Valuri de refugiati, poate nu la fel de numeroase ca acum...

Gunnar Hökmark: „Multi au venit si in Suedia, iar astazi veti regăsi nu putini dintre ei in spitalele noastre, unde lucreaza ca medici. Importanta este abordarea. Dacă te decizi sa crezi că cei care vin sunt periculosi, ai o problemă. Dacă îi vezi ca pe un dar, vezi dincolo de asta oportunitatea, viitorul care va fi mai bun, perspectiva diferita cu o multime de oportunitati. Aceasta perspectiva este, cred eu, abordarea corectă."