Presa rusă continuă să scrie despre protestele de la Chișinău și relatează în primul rând despre refuzul primului ministru de a demisiona la insistența străzii, spunând că majoritatea populației nu dorește demisia Guvernului, dar și despre declarația acestuia că moneda națională s-ar putea deprecia până la 40 lei pentru un dolar dacă în țară va fi instabilitate.
Portalul Sputnik, care reprezintă interesele mediatice rusești, spune, nu fără ironie, că orășelul improvizat din corturi din piață are de toate – de la cantină la frizerie, iar frigiderele sunt pline.
Presa din Federația Rusă publică un mesaj al liderului comuniștilor, Vladimir Voronin, către Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, în care îi acuză pe reprezentanții Europei de distrugerea Moldovei. „Ce a făcut Europa? A favorizat degradarea morală și spirituală a Republicii Moldova. Cei șase ani de reforme au dat Europei o Moldovă mincinoasă, slabă, coruptă, fricoasă și antipopulară. Puterea distruge statul, internele și justiția sunt sub controlul partidelor de la guvernare, mafia pradă populația”, spune Vladimir Voronin. Acesta îi cere secretarului general al Consiliului Europei să ajute Moldova, cât în țară mai sunt forțe capabile să se opună.
Ria Novosti publică opinia președintelui Comitetului Duma de Stat pe problemele CSI, Leonid Sluțkii, care afirmă că organizatori ai dezordinilor de la Chișinău sunt forțele care se opun reorientării Republicii Moldova către Uniunea Eurasiatică. Semnarea Acordului de Asociere cu UE nu a adus bunăstare în țară, spune deputatul rus, poporul e disperat și dorește întoarcerea cursului către est. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, forțele pro-europene și pro-americane au format o „pseudo-opoziție”. „Opoziția reală este reprezentată de cei care pledează pentru integrarea eurasiatică și sper că acestor forțe vor menține controlul în Moldova”, spune Leonid Sluțkii.
Cu din ce în ce mai multă insistență presa rusă plasează Transnistria în contextul protestelor de la Chișinău, spunând că situația riscă să ajungă într-un punct fierbinte. Mai multe publicații ruse prezintă ca fiind foarte verosimil scenariul în care Republica Moldova, împreună cu Ucraina, atacă militar Transnistria. Publicația electronică Fondul Culturii Strategice susține că protestele de la Chișinău ar fi fost orchestrate de Occident, în particular de SUA, pentru a înlocui actualele elite, care nu doresc escaladarea situației pe Nistru, cu altele, mult mai radicale. „Americanii, care sunt foarte interesați de un conflict în regiune, au nevoie de oameni mai dinamici, de cei care ar putea da armatei ordinele necesare. Citând o declarație recentă a președintelui Nicolae Timofti potrivit căreia armata națională trebuie să fie capabilă să apere țara, publicația rusă speculează că de facto autoritățile moldovene sunt gata să lupte militar cu Transnistria și Rusia. „Interdicția activității atașatului militar rus la Chișinău și expulzarea jurnaliștilor ruși trebuie privite în același context, susține publicația rusă. Instabilitatea provocată de SUA la Chișinău va fi ulterior exportată în Transnistria unde Rusia are staționate trupe, iar vârful de lance vor fi unitățile militare moldovenești. Cele ucrainene vor avea rolul de blocare a trupelor pe care Rusia le va trimite în ajutorul transnistrenilor”, scrie publicația rusă Fondul Culturii Strategice.
„Nezavisimaia Gazeta” scrie că autonomia găgăuză nu s-a alăturat protestelor de la Chișinău, întrucât găgăuzii „au fost puși în gardă de drapelele României care au împânzit piața”. Președintele Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov, spune că acum la proteste s-au adunat doar cei care sprijină unirea Moldovei cu România și adepții integrării în Uniunea Europeană. „Însă direcția în care vrem noi să mergem e alta – spre Est”, a spus Constantinov, precizând că liderii de la Comrat „poartă negocieri cu partidele care susțin integrarea în Uniunea Eurasiatică – socialiștii și Moldova Noastră – pentru a sprijini apelul la alegeri parlamentare anticipate. „Dacă aceste partide vor ieși să protesteze, noi le vom urma exemplul”, a declarat Dmitri Constantinov.
Publicația scrie că la evenimentele din Chișinău a reacționat și Transnistria. Liderul regiunii, Evghenii Șevciuk, a declarat că dacă situația se destabilizează Tiraspolul își rezervă, citez, „dreptul de divorț civilizat de Moldova”.
Agenția RusNovosti îl citează pe Maxim Șevcenko, unul din membrii Consiliului pentru dezvoltarea societății civile și drepturile omului de pe lângă președintele Putin, care susține că dorința Moldovei de a se alipi la România trebuie discutată la modul serios. „Putem face un schimb – Crimeea a creat precedent pentru alte regiuni ale Europei. Iar Moldova și România – e același popor, să fim sinceri, ei vorbesc aceeași limbă. Așa că Transnistria ar putea trece la Rusia și exista ca și regiunea Kaliningrad, iar Moldova – să se unească cu România. Doar că UE se va opune. Crimeea este considerată un accident, iar Crimeea și Moldova deja vor fi un precedent de care se vor folosi Kosovo și alții”, mai spune în interviul pentru agenția RusNovosti membrul Consiliului pentru dezvoltarea societății civile de pe lângă președintele Putin, Maxim Șevcenko.