Născut la 5 decembrie 1984 în satul Burlăneşti, raionul Edineţ. Fost elev la liceul internat de tip sanatorial din oraşul Drochia. A făcut studii la CM „Ştefan Neaga”, apoi a fost student la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. A lucrat profesor de muzică la Liceul Ştefan cel Mare din satul Mihailovca, raionul Cimişlia, artist al Orchestrei Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. A muncit în străinătate. Acum are o mică fermă la ţară.
Luni
În fiecare zi mă trezesc la ora 5.30. Sunt matinal din cauza lucrului pe care îl fac. Înainte locuiam în oraş, la Chişinău, şi ziceam că nu mă voi muta niciodată la sat - pentru că nu-mi plăcea să stau la ţară, nu ştiam adevărata frumuseţe a satului, nu cunoşteam nimic despre provincie. Acum, când m-am mutat din obligaţiune la sat, pot să spun că nu mai sărut oraşul, prefer să rămân la sat, pentru că satul mi-a dat aripi să-mi înving greutăţile, muncind zi de zi pentru prosperarea mea.
Trezindu-mă, primul lucru pe care îl fac e să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru încă o nouă zi din viaţa mea, pentru sănătate şi pentru că am putut să văd lumina zilei din nou. Urmează igiena personală şi mergem la muncă.
Ieşit afară, aud cum natura vâjâie, cocoşul cântă puternic cu glasul lui subţire, iar câinele voios dă din coadă de bucurie că îşi vede stăpânul şi de bucurie că acuși îşi primește dejunul. Uneori animalele sunt mai mulţumitoare decât oamenii. Frunzele îngălbenite foşnesc încetişor, prevestindu-ne venirea toamnei.
Văcuţele stau şi îşi aşteaptă stăpânul pentru a-şi lua drumul spre păşune. Anul acesta a fost secetă, iar ele, sărmanele, parcă plâng că nu au ce mânca. Le mulg timp de o oră şi jumătate, după care sunt duse pe imaş.
După ora 10.00 am timp de a citi o carte, am timp pentru Facebook, îmi petrec timpul liber pe reţelele de socializare, pentru că acolo mi-am făcut prieteni, acolo comentăm, ne distrăm, ne plângem, ne spunem oful, ne descărcăm bateriile tot pe Facebook. Încerc să cred că nu sunt dependent de Facebook, căci tare mult timp mai pierd acolo.
La amiază merg să adap vacile la lac şi merg din nou la păşune. Acolo întâlnesc doi săteni, plângându-se pe politicienii noştri şi despre ce a făcut unul sau altul. Toţi vorbesc despre miliardul furat. Stau şi îi ascult şi îmi îndrept paşii grăbit spre casă. Ţi-e milă ascultându-i că nu mai au nici de pâine, dar ce pot face eu? Nimic.
Merg acasă pentru a pregăti mâncarea pentru vaci pentru seară, iar apoi merg pe deal pentru ca să curăţ porumbul, iar ciocanele a le pregăti pentru iarnă. Ziua trece repede, de fapt viaţa trece repede, şi mă gândesc câte puteam face într-o zi, dar de le-am putea reuşi pe toate.
Spre seară aduc vacile acasă, le mulg şi ziua se încheie pentru ele cu o porţie mare de mâncare. Merg să duc laptele la centrul de colectare. La 21.30 ajung acasă. Obosit cum sunt, nici de mâncare nu am nevoie, mă aşez în faţa calculatorului pentru a vedea toate noutăţile. Mi se închid ochii. Spun noapte bună tuturor, spun şi „Tatăl Nostru”, mă culc şi adorm buştean. Noaptea trece repede, nici nu simt când se face dimineaţă. Vine o nouă zi cu noi provocări.
Marţi
V-am povestit despre lucrul pe care îl fac zilnic cu văcuţele. De aceea, nu mă voi opri aici şi voi povesti despre celelalte lucruri pe care le fac în timpul liber. La ora 10.00 iau ruta pentru a pleca spre Soroca. Mi-e dor de instrumentul meu. Merg la colegiu pentru a mă ocupa la contrabas. Daca nu te ocupi zilnic, se pierde sunetul, se pierde tehnica, se pierde tot. Au fost timpuri când nu m-am ocupat cu anii, îmi pare nespus de rău. Poate astăzi eram pe marile scene, dar greutăţile m-au făcut să las muzica şi să muncesc doar în domeniul agriculturii.
Ajungând la colegiu aud cum unul suflă în saxofon, altul în trombon, celălalt la trompetă, toţi suflă note lungi, anume aşa îţi dezvolţi sunetul curat, prin multe note lungi, prin ocupaţie. Ca să devii un muzician cu renume, ai nevoie de multă muncă zilnică. Exact cum e şi în domeniul medicinii, aşa şi în domeniul muzicii.
Pe timpuri ne ocupam câte 7-8 ore pe zi , unele nopţi nu le dormeam deloc, mă ocupam gândindu-mă că voi ajunge un artist. Nu a fost aşa. Soarta nu iţi dă ce vrei tu, ea iţi dă tot ce poţi duce tu. Dar eu nu mă voi lăsa niciodată de muzică, ea este marea dragoste a mea. Mă ocup 15-20 minute şi gata, obosesc, aşa e când nu ai practică, dar măcar sunt mulţumit că am această oportunitate de a mă ocupa la contrabas câtuşi de puţin. Trebuie să mă grăbesc pentru a veni spre sat, pentru că animăluţele sunt însetate. Ziua a trecut atât de repede, încât nici nu observasem.
Miercuri
Mă trezesc dis-de-dimineaţă puţin întristat. Luna septembrie pentru mine e o lună neagră, o lună în care am amintiri triste, e luna în care mă pun mereu pe gânduri şi mă gândesc că, dacă era tatăl meu în viaţă, eu, fratele şi surorile mele duceam o altfel de viaţă, grija lui faţă de noi avea să fie una deosebită, iar noi aveam să ştim ce e grija de tata. Dar nu a fost să fie, i-a luat viaţa cineva. Toate acestea sunt în trecut, acesta ne-a fost destinul.
Merg la biserică să aprind o luminare în memoria tatălui meu. De acolo vin motivat, plin de râvnă şi parcă în interiorul meu se dă o luptă între bine şi rău. Mulţumesc Domnului pentru încă o zi frumoasa. Merg să îmi termin cartea de citit.
Joi
Îmi găsesc timp pentru a merge spre capitală. Acolo am o sumedenie de întâlniri şi nu ştiu dacă voi reuşi să le fac pe toate. Fratele meu merge spre Kiev, de aceea trebuie să-mi fac timp să îl petrec. A ales să plece în Londra pentru o perioada de timp, de aceea vreau să fiu cu el cât mai mult timp. Mergem la o cafenea să luam prânzul. Am povestit multe amintiri şi ce am făcut în acea perioada în care nu ne-am mai văzut. Fratele meu este mai mult plecat, de aceea ne vedem foarte rar. Spre seară ne urcăm în autocar şi mergem spre Kiev .
Vineri
Am ajuns dimineaţă la Kiev. Nu am dormit toată noaptea. De obicei, când sunt în transport, niciodată nu pot dormi, nu mă ia somnul. La 4 dimineaţa îi urez succese fratelui meu şi mă întorc spre Moldova. Am ajuns la Chişinău în jurul orei 14.00. Am hotărât să rămân la o prietenă de a mea. Pentru că nu fusesem niciodată la Zoo, am hotărât să mergem acolo. După Zoo am mers să luam masa în oraş. Eram epuizat, oraşul mă oboseşte cu aglomeraţia pe care o are.
După un lung drum, mă întorc spre Soroca, la locul care mă linişteşte, mă întorc în satul Mălcăuţi, acolo unde mi-am început viaţa de la capăt, adică de la zero. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, merg înainte.
Săptămâna mea s-a încheiat. Zilele se duc atât de repede. Mă întreb ce am făcut bun în această săptămână şi ce am făcut rău. Şi dacă aş schimba, ce să schimb. Urmează multe alte provocări. Cu Dumnezeu în inimă merg înainte, pentru ca fără El nu suntem nimic.