Astăzi în Moldova și în lume

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Tulcea urmează să aibă loc o ședință comună a guvernelor Republicii Moldova și României.

La Chișinău este așteptată o misiune a Fondului Monetar Internațional, care urmează să poarte convorbiri timp de două săptămâni cu autoritățile moldovene în vederea unui acord de colaborare.

În Piața Marii Adunări Naționale din capitală continuă pentru a 16-a zi protestul neîntrerupt al Platformei civice DA, care cere numeroase demisii și alegeri anticipate din cauza furtului din bănci și corupției.

La Bruxelles continuă o reuniune de două zile începută luni a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, prezidat de fostul premier moldovean Vlad Filat și de europarlamentarul român Andi Cristea.

Din actualitatea internațională, potrivit agendei agenției Reuters:

La Washington începe o vizită a președintelui Chinei,
Xi Jinping. Vizita liderului chinez în Statele Unite va dura o săptămână.

La Bruxelles se adună din nou miniștrii de interne ai Uniunii Europene pentru a încerca să găsească o soluție în criza refugiaților, la o săptămână după eșecul unei alte asemenea tentative.

La Paris, va fi dat publicității un raport despre migrație al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, OECD.

La Moscova se va afla în vizită președintele palestinian Mahmoud Abbas. Vizita are loc la o zi după cea a premierului israelian Benjamin Netanyahu.